10 aplicaţii utile şi gratuite pentru iPhone

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cu o uriaşă ofertă de aplicaţii care a ajuns la câteva mii, Apple a demonstrat că iPhone este mai mult decât un moft pentru pasionaţii de telefoane.
De la Facebook şi jocuri, filme sau librării întregi de cărţi, şi până la programe de editare sau instrumente office, dezvoltatorii de aplicaţii au ridicat dispozitivul mobil la rang de necesitate, fiind capabil să îţi ofere aproape tot ce ai nevoie ca informaţie, divertisment şi cunoaştere.

Iată mai jos o selecţie de aplicaţii software, româneşti şi străine, disponibile gratuit pentru iPhone şi, cel mai important, extrem de folositoare.

Trip Journal

Creată de compania românească iQuest, Trip Journal a fost cea mai apreciată aplicaţie prezentată la conferinţa mondială a dezvoltatorilor de aplicaţii pentru iPhone, anul trecut.

Trip Journal permite documentarea experienţelor de vacanţă şi împărtăşirea acestora, astfel că prietenii şi familia te pot urmări în timp real în cele mai recente aventuri şi călătorii pe care le faci.

Aplicaţia nu te ajută doar să impresionezi cu fotografii şi înregistrări video, dar cei dragi te pot urmări îndeaproape prin funcţia de urmărire a traseului prin GPS.

Find My iPhone

Dacă ai pierdut iphone-ul, iPad-ul su ipod-ul tău, nici o problemă, poţi să instalezi aplicaţia apple Find My iphone pe orice dispozitiv ce foloseşte iOS. Trebuie menţionat faptul că este nevoie să fie instalată pe dispozitivul pe care vrei să îl găseşti. Programul este foarte simplu de utilizat şi se dovedeşte a fi bun pentru cei ce nu îşi văd capul de treabă şi câteodată îşi uită iPhone-ul cine ştie unde.  

Barcode Scanner

Iată una dintre cele mai interesante aplicaţii iphone. Cu ajutorul camerei foto încorporată în telefon, uimitoarea aplicaţie scanează orice cod de bare existent, oferind informaţii referitoare la orice produs. Nu ai nevoie decât de o conexiune la internet pentru a afla mai departe de unde poţi cumpăra produsul sau unde găseşti altele asemănătoare.  

Practic, poţi scana codul de bare al unui produs din magazin sau coduri de bare 2D (QR) folosite în special pe net, iar „barcode scanner” îţi copiază orice informaţie de pe calculator sau dintr-o revistă direct pe telefon.

Viber

Viber este una dintre cele mai folosite aplicaţii software pentru telefoanele mobile, şi până la urmă de ce n-ar fi dacă îţi permite convorbiri gratuite prin WiFi sau 3G în toată lumea?

Folosind agenda telefonului, Viber îţi permite să vorbeşti cu altcineva printr-o conexiune la internet. Funcţionează destul de simplu: la prima pornire a aplicaţiei, ţi se cere acces la agenda telefonului şi introducerea numărului de telefon pentru a primi un SMS cu un cod de confirmare. Odată ce te-ai înregistrat în sistem, vei putea vedea toate persoanele din agenda ta care folosesc această aplicaţie şi îi poţi suna.

Beck’s Gig Finder

Marca de bere a îmbogăţit şi ea AppStore-ul cu o aplicaţie focalizată pe evenimente. Mai precis, „Gig Finder” caută concertele live din apropierea ta, te pune la curent cu toate detaliile şi stabileşte traseul până la concertul dorit pe Google Maps.

Citeşte continuarea în pagina următoare

La Cinema

Dacă ai plecat pe fugă şi nu ai apucat să consulţi programul la cinema, aplicaţia românească te ajută să alegi cinematograful şi  filmul pe care vrei să îl vezi.

Este prima aplicaţie românească pe Android care oferă informaţii despre filmele ce rulează în cinematografele din România.

Aplicaţia oferă informaţii despre film, îţi caută trailerul iar, prin intermediul serviciilor GMail, Messaging, Seesmic, Twitter sau Facebook trimite mesaje celor pe care vrei să îi iie cu tine la film. Şi îţi face şi rezervarea.

Tripit

O aplicaţie exclusiv pentru călătorii: după ce ţi-ai cumpărat biletul de avion, ai rezervat camera de hotel din oraşul respectiv şi ţi-ai făcut un mic plan de călătorie, uploadeazi aceste informaţii pe Tripit şi el îţi face orarul în aşa fel încât să nu întârzii pentru decolare. Îţi dă harta aeroportului şi a oraşului, punctele de interes din oraşul destinaţie şi poţi ajunge mai repede acolo.

Speed Traps

Realizată de Arobs Transilvania, Speed Traps este o aplicaţie de atenţionare a şoferilor asupra locurilor în care sunt amplasate radare sau despre evenimentele din trafic.

Noutatea acestei aplicaţii constă în faptul că poţi fii înştiinţată în timp real despre accidente, blocaje în trafic, patrule de poliţie si amplasarea unor noi camere radar fixe sau mobile.

Pentru a emite avertizări audio şi vizuale pe smartphone, aplicaţia are nevoie doar de conexiune la internet şi functia GPS sau A-GPS. Pentru cei care nu au conexiune la internet pe smartphone, aplicaţia emite avertizări doar pentru camerele radar fixe din baza de date preinstalată.

Inyour Pocket

Inyour Pocket – Bucureşti îţi recomandă cele mai bune restaurante unde să iei masa, cel mai ieftin hotel pentru prietenii din străinătate şi în ce cluburi să te distrezi.

Aplicaţia oferă cronici, impresii şi recomandări din partea clienţilor, care cunosc şi iubesc oraşul, astfel că toate informaţiile sunt actualizate frecvent şi acum puse la dispoziţie prin intermediul App Store.

Ski Club Snow Reports

Ski Club of Great Britain împreună cu Land Rover a lansat o aplicaţie extrem de utilă şi pentru pasionaţii de schi. Înainte de a pleca la drum, aceştia pot afla cele mai proaspete informaţii despre starea pârtiilor din 250 de staţiuni de schi din lume, actualizate zilnic, pentru cele mai noi condiţii de ninsoare.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton