Adelin Petrişor povesteşte despre războaiele sale

De Nicoleta Galeteanu pe

O întâmplare şi „puţin noroc” l-au ajutat să devină cel mai bun corespondent român de război, povesteşte Adelin Petrişor, evitând cu modestie curajul său incredibil.
Războaiele pe care le-a trăit l-au făcut mai echilibrat, spune el, şi l-au învăţat să ia altfel provocările vieţii.

„Războaiele mele” este prima carte pe care o publică şi una dintre provocări. Reporterul de război rememorează cât se poate de intens experienţele sale din deplasări în zone de conflict ca Irak, Liban, Afganistan.

Pentru un reporter de război, „bătăliile” se dau însă şi aici, în redacţia de ştiri, spune Adelin Petrişor, fiind nevoit să convingă televiziunile de necesitatea reportajelor şi ştirilor serioase. Astfel, cartea se adresează publicului elevat pe care televiziunile l-au pierdut.

Iată ce poveşti ne transmite Adelin Petrişor din misiunile sale.

Care sunt războaiele tale?

Sunt cele din care am transmis, dar şi cele din interiorul redacţiilor în care am lucrat. Discuţiile cu şefii care au aprobat deplasările, luptele nesfârşite pentru a impune câte o ştire serioasă într-un jurnal plin de fapt divers şi politic.

Cum s-a născut ideea de a scrie memoriile de război?

Am stat acasă pentru Smaranda, fetiţa mea. Am avut timp şi ar fi fost păcat să nu profit. Un prieten bun, Feri Vasas mă bate la cap de câţiva ani să fac asta. A fost perioada cea mai liniştită şi mai bună pentru aşa ceva. Nu mi-am scris memoriile. Am spus doar câteva poveşti. Întâmplări ar mai fi pentru cel puţin încă o carte. Am trăit destul de intens până la 35 de ani.

Din reportajele tv nu aflăm întotdeauna tot. Ce dezvăluiri noi descoperim în cartea ta?

Ce nu se vede la televizor. Povestirile sunt un fel de making off. Vorbesc despre cum i-am convins pe şefi, despre cum e acolo în război atunci când camera nu e pornită.

Povesteşte-ne o întâmplare din timpul corespondenţelor tale care te-a marcat ireversibil.

O vizită la un spital de copii din Bagdad. Era pe vremea embargoului, înainte de războiul din 2003. Medicii nu aveau nici măcar antibiotice şi am vizitat o secţie unde copiii aveau pur şi simplu burţile explodate şi mâncate de infecţie. Un medic care fuma liniştit în secţia de terapie intensivă îmi povestea cât de greu este. Au fost scene cumplite…

În ce fel te-a transformat experienţa de război?

Cred că duritatea războiului m-a făcut să fiu mai calm şi mai echilibrat. Când vezi cât de greu este în Irak sau Afganistan, iei altfel provocările pe care ţi le oferă viaţa în România.

Ce îi trebuie unui jurnalist să ajungă pe câmpul de luptă?

Trebuie să fie jurnalist şi să aibă şi puţin noroc. Fără noroc mai bine stai acasă.

Dar în cazul tău, ce te-a determinat să devii reporter de război?

Întâmplarea. În 1996 am fost în Liban pentru Tele 7 abc. A fost o deplasare complicată şi intensă. Mi-a placut şi am continuat.

Află mai multe pe pagina următoare.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2