3 Aprilie: astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Nichita Mărturisitorul, care îi ajută pe cei cu suferințe grele

De pe
Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Nichita Mărturisitorul, mare făcător de minuni. Se spune că atunci când a murit, persoanelor grav bolnave care i-au atins trupul neînsuflețit s-au vindecat rapid.

Sfântul Nichita s-a născut în Bitinia și a trăit pe vremea când se duceau lupte împotriva sfintelor icoane, conform site-ului crestinortodox.ro. El a intrat în Mănăstirea Midichia după ce și-a finalizat studiile, iar starețul Nichifor l-a numit monah. Mai apoi, a devenit preot, după șase ani de nevoințe. Într-un final, a fost ales egumen al mănăstirii, după moartea starețului.

Deși a ajuns să fie întemnițat și supus torturilor crunte în timpul prigoanei aduse de cei care luptau împotriva icoanelor, Sfântul Nichita nu s-a lepădat de Iisus Hristos în niciun punct. El a fost eliberat după moartea împăratului Leon Armeanul, moment în care s-a retras într-un loc pustiu de lângă Constantinopol, unde a petrecut ultimele zile din viața sa rugându-se.

Trupul Sfântului Nichita a fost adus în mănăstirea pe care o păstorise când trăia. În timpul slujbei de înmormântare, mai mulți bolnavi au ajuns să îi atingă trupul și să se vindece. Astfel, sfintele sale moaște au fost așezate lângă ale părintelui lui duhovnicesc, sfântul patriarh Nichifor, și lângă ale fratelui său în nevoințe, Sfântul Atanasie.

Citește și: Ce cărți să citești că să îți îmbogățești cunoștințele generale

Citește și: Flori de primăvară. Ce se plantează primăvara în grădină

Citește și: Cumpărăturile de Paște. Lista completă pentru masa de Sărbătoare

Citește și: Fructe și legume de primăvară. Ce să mănânci în martie, aprilie și mai

În ziua de 3 aprilie, când îl sărbătorim pe Sfântul Nichita Mărturisitorul, este bine să ne rugăm acestuia, pentru ajutor în caz de boală și alte necazuri ale trupului sau sufletului, după cum arată România TV:

„Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Nichita, părintele nostru.

Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre, să ne ierte greșelile și să ne grabească vindecarea de boala grea care ne încearcă.

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Nichita. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă.

Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Cu multe greşeli fiind întunecat la cuget, eu rătăcitul, chem către mine a ta grabnică rugăciune, luminează-mi ochii sufletului, luceşte-mi lumina cea strălucită a pocăinţei şi mă îmbracă cu armele luminii. Amin!”

Foto: YouTube

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro