100 de evenimente în cadrul Festivalului Național de Teatru, din 19 octombrie

De Revista Unica pe
Deschiderea oficială a celei de-a 28-a ediții a Festivalului Național de Teatru va avea loc vineri, 19 octombrie, de la ora 17.30, la sala Imagine a Hanului Gabroveni din centrul Capitalei. Acest spațiu devine, pe întreaga durată a manifestării, HUB-ul FNT – un spațiu multi-art ce va concentra majoritatea evenimentelor culturale din Festival.

Este una dintre cele mai complexe ediții din istoria Festivalului (peste 100 de evenimente vor avea loc în cele 11 zile de festival) și îi este dedicată regizoarei Cătălina Buzoianu. Vor fi evenimente speciale consacrate acestui artist unic, în special în cea de-a patra zi a Festivalului – 23 octombrie, iar foaierul principal al HUB-ului FNT amplasat în incinta Hanului Gabroveni va purta numele cunoscutei regizoare. Acest spațiu va găzdui pe întreagă durata a FNT o expoziție-ambient realizată din fotografii-portret ce aparțin doamnei Cătălina Buzoianu.

Spectacole internaționale
Trei spectacole de teatru și alte trei producții din sfera dansului, semnate de nume binecunoscute ale scenei europene, au fost invitate în acest an să îmbogăţească lista celor 36 de spectacole din selecția oficială a FNT și să ofere publicului român ocazia de a lua contact cu unele dintre cele mai noi tendințe ale artei contemporane.
Cele trei spectacole de teatru de peste hotare ce vor fi prezentate publicului din Capitală în ultima decadă din octombrie sunt:
Domnișoara Julie / Fräulein Julie / Miss Julie, o producție Schaubühne am Lehniner Platz, Berlin (Regia: Katie Mitchell și Leo Warner),
Suflete zbuciumate / Ungeduld des Herzens / Beware of Pity, o co-producție Schaubühne am Lehniner Platz, Berlin și Complicité, Londra, (Regia: Simon McBurney)
Prima piesă a lui Cehov / Chekhov’s First Play, o producție Dead Centre, Dublin (Regia: Ben Kidd și Bush Moukarzel)

100 de evenimente în cadrul Festivalului Național de Teatru, din 19 octombrie
Programul complet al spectacolelor FNT aici

Expoziții
În deschiderea FNT publicul este invitat la vernisajul expoziției Lacombe: Theater/Cinema– o expoziţie-eveniment pe care avem privilegiul să o inaugurăm în prezența artistei fotograf, Brigitte Lacombe. Cele trei teme pe care le va acoperi expoziția – teatru / portrete / film cuprind un set de 40 de fotografii reprezentative din portofoliul artistei, creionând o colecție de opere fotografice unică.

Brigitte Lacombe

Brigitte Lacombe

Un alt eveniment expozițional de excepție îl va constitui instalația de fotografie „Flashback”, organizată în foaierul Sălii Mici a Teatrului Național din București, dedicată scenografei Lia Manțoc.  Traseul propus de impresiile adunate în timp de marea artistă pe hârtie fotografică va releva noi valențe ale unui spirit neobosit, care surprinde viața cu un ochi mereu proaspăt, în cele mai neașteptate ipostaze.

Celebrare
În anul plecării dintre noi a marelui regizor Lucian Pintilie, Festivalul Național de Teatru și Les Films de Cannes à Bucarest (evenimente care se desfășoară în acest an în aceeași ultimă decadă a lunii octombrie) își unesc forțele într-un parteneriat care să omagieze, într-un amplu portret, personalitatea acestui unic artist care a marcat cu arta și viziunea sa atât teatrul cât și filmul românesc în ultimii 50 de ani. Ziua dedicată artistului Lucian Pintilie (ca realizator de teatru și operă, dar și ca scriitor și prieten) se va desfășura sâmbătă, 27 octombrie.

Workshopuri
Invitată în Festivalul Naţional de Teatru cu spectacolul de dans „Slightly Off Stage” realizat împreună cu dansatorul american Nathan Griswold, marea artistă de origine română Ana Maria Lucaciu va susţine un atelier de dans contemporan dedicat actorilor, actorilor-dansatori, și coregrafilor din România, în care va împărtăşi din vasta sa experienţă de dansator, coregraf şi performer. Atelierul de dans contemporan susţinut de coregrafa Ana Maria Lucaciu, se va desfăşura timp de cinci zile, între 22 şi 26 octombrie, la Sala Cinetic din cadrul HUB-ului FNT.

Ana Maria Lucaciu

Ana Maria Lucaciu

 

Foto: PR

Ediţie FNT desfăşurată sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României.
Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Primăria Municipiului Bucureşti
Producători: UNITER – Uniunea Teatrală din România, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti

EXCLUSIV! Melania Medeleanu și băiețelul său pe coperta Revistei Unica

EXCLUSIV! Melania Medeleanu și băiețelul său pe coperta Revistei Unica