Va ceda Ucraina vreun teritoriu Rusiei? Ce a răspuns Volodimir Zelenski

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 11 aprilie 2022, 19:20

Printre condițiile de încetare a războiului impuse de Rusia Ucrainei se numără și cedare anumitor teritorii. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus ce crede despre acest lucru.

Corespondentul în Ucraina al postului CBS, Scot Pelley, a luat un interviu lui Volodimir Zelenski după întoarcerea acestuia din Bucha, oraș aflat aproape de Kiev, unde armata Ucrainei a găsit străzi pline cu cadavrele civililor, după retragerea soldaților ruși.

În cadrul unui interviu difuzat luni, în cadrul emisiunii „60 de minute”, Zelenski a spus că nu va recunoaște vreodată Crimeea drept teritoriu rusesc, deși peninsula a fost anexată de Rusia în anul 2014.

„Nu suntem dispuși să renunțăm la țara noastră”, a explicat Zelenski, citat de Libertatea. „Cred că deja am renunțat la o mulțime de vieți. Așa că este nevoie să rămânem fermi atât de mult cât putem. Dar asta este viața, se întâmplă multe lucruri”.

Citește și: Cum s-au schimbat viețile adolescenților din Ucraina din cauza războiului: „Înțelegem că nu ne-am apreciat viața de zi cu zi, întâlnirile noastre cu prietenii și nici măcar o simplă plimbare”

Citește și: Volodimir Zelenski, nou discurs emoționat. Ce a cerut președintele Ucrainei

Citește și: Cum s-a schimbat viața rușilor în urma sancțiunilor: „Oamenii amână planuri cum ar fi să meargă la facultate sau să-și cumpere o casă”

Citește și: Atac cu rachete în gara din Kramatorsk, în timp ce civilii erau evacuați. „Zeci de morți și răniți”

Totodată, liderul ucrainean a fost întrebat dacă cedarea vreunui teritoriu ucrainean este negociabilă, la care el a răspuns: „Această chestiune, cu siguranță, va fi ridicată în cursul negocierilor. Înțelegem ce pretenții are partea rusă. Înțelegem că o problemă pe care rușii au ridicat- mereu o reprezintă recunoașterea Crimeei ca teritoriu rusesc. În mod categoric, nu voi recunoaște asta”.

Zelenski a mai adăugat: „Ei (rușii, n.r) își doresc cu adevărat să ia și părțile sud-estice ale țării noastre. Înțeleg clar că asemenea chestiuni vor fi ridicate în cursul negocierilor. Dar nu suntem dispuși să cedăm teritoriul nostru și de la început asta a fost poziția noastră. Dacă eram dispuși să renunțăm la teritoriul nostru, n-ar mai fi fost război”.

Mai mult, Zelenski a vorbit despre eroisme și sacrificii în cadrul emisiunii. „Nu vreau să mă dau drept un erou”, a spus el. „Îmi iubesc familia. Vreau să mai trăiesc mulți ani, dar alegând între a fugi sau a fi alături de poporul meu, bineînțeles că sunt gata să-mi dau viața pentru țara mea”.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!