Postul Paștelui 2026 – când începe și când ai dezlegare la pește

.

Credincioșii sunt chemați de biserică pentru Postul Paștelui 2026 încă din luna februarie, urmând calea rânduielilor bisericești. Mulți creștini ortodocși urmează cu evlavie rânduiala postului, primind zilele cu dezlegare la pește, ulei și vin ca pe un sprijin menit să întărească trupul fără a slăbi lucrarea duhovnicească.

Postul Paștelui 2026 se arată ca un adevărat balsam pentru suflet, o chemare tainică la curățire, smerenie și întoarcere sinceră către Dumnezeu. El este vestit de sărbători și obiceiuri vechi, păstrate cu grijă din neam în neam, care pregătesc inima pentru vremea de reculegere, jertfă și înnoire lăuntrică.

După rânduiala străbună, Postul Paștelui se întinde pe durata a 40 de zile și rămâne cel mai lung și mai aspru post al anului bisericesc. Este un timp al lepădării de cele trecătoare și al apropierii de cele sfinte, în care dezlegările sunt puține, iar cei mai râvnitori credincioși împlinesc și posturile negre rânduite de Biserică, ca semn al pocăinței și al dăruirii depline.

Prin post, rugăciune și fapte bune, sufletul se limpezește, iar inima se deschide spre harul dumnezeiesc, nădăjduind la sănătate, pace lăuntrică, liniște și întărire în credință, sub ocrotirea iubitoare a lui Dumnezeu.

Când vom sărbători Paștele ortodox și cel catolic în 2026

Data Paștelui este calculată în funcție de echinocțiul de primăvară și de fazele Lunii. Echinocțiul de primăvară are dată fixă și acesta se va petrece pe data de 20 martie 2026. În schimb, fazele Lunii sunt variabile, iar cea care stabilește data Paștelui este prima Lună plină de după echinocțiul de primăvară. Conform Conciliului de la Niceea, Paștele trebuie sărbătorit în prima duminică după prima Lună plină după echinocțiul de primăvară.

Anul acesta, prima Lună plină de după echinocțiu va fi pe data de 1 aprilie 2026, iar prima duminică de după Luna plină va fi duminică, 5 aprilie 2026. Conform tradiției și metodei de calcul de mai sus, Paștele catolic 2026 va fi sărbătorit pe data de 5 aprilie 2026. Paștele ortodox 2026 va fi sărbătorit pe data de 12 aprilie, cu o săptămână mai târziu decât cel catolic. Diferența vine de la faptul că Paștele ortodox trebuie sărbătorit la o săptămână după Nisan 15, care este prima zi a săptămânii Paștelui evreiesc. Cum această zi pică pe data de 5 aprilie, Paștele ortodox a fost stabilit în duminica următoare, adică pe data de 12 aprilie.

Când începe Postul Paștelui 2026

Cand incepe postul pastelui 2019

Postul Paștelui 2026 pentru ortodocși începe pe data de 23 februarie și se încheie în Duminica Paștelui, pe data de 12 aprilie. Postul Paștelui 2026 pentru catolici începe pe data de 18 aprilie și se încheie în Duminica Paștelui catolic, pe data de 5 aprilie.

Postul Mare este cea mai lungă și mai riguroasă perioadă de abstinență și pregătire spirituală din calendarul ortodox, dedicată curățirii sufletești, rugăciunii și pregătirii pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului.

Lăsata secului înainte de Postul Paștelui

Conform tradiției, lăsata secului de carne are loc cu o săptămână înainte de a intra în Postul Paștelui 2026, pe data de 15 februarie. Așadar, ziua de 15 februarie este ultima zi în care se mai poate consuma carne sau orice alt preparat din carne.

Lăsata secului de carne este urmată de Săptămâna albă, adică de săptămâna în care se mai poate consuma lapte și brânză, dar nu se mai poate consuma carne.

Perioada cuprinsă între 16 și 22 februarie 2026 este cunoscută drept Săptămâna Albă sau Săptămâna Brânzei, deoarece în această perioadă creștinii se pregătesc pentru postul cel mare, renunță la carne și consumă doar ouă și brânză, alături de legume, orez sau paste.

În această perioadă, nu se țin nici petreceri cu muzică, cumetrii sau nunți, pentru că este interzisă carnea și pentru că ne pregătim suflește pentru post și este bine să fim mai cumpătați în tot ceea ce facem.

Lăsata secului, sărbătoare în familie

Duminica, pe 22 februarie, înainte de a începe Postul Paștelui 2026, este lăsata secului de brânză. Gospodinele pregătesc o masă mai îmbelșugată, cu multe bucate, dar fără să folosească produse din carne, lapte și brânză. De aici vine și numele acestei zile când se lasă sec pentru brânză și lactate, adică sunt interzise la masă.

Mâncărurile pregătite pentru Lăsatul secului de brânză se servesc seara în familie sau cu prietenii apropiați, iar mesenii consumă la final câte un ou fiert și spun ”oușor, oușor, să-mi fie postul ușor!” Printre preparatele pregătite adesea de gospodine de Lăsatul secului se numără plăcinta cu varză, plăcinta cu dovleac, sarmalele cu orez și ciuperci, mâncarea de prune afumate sau gogoșile de post, fără lapte.

Tradiții importante în Postul Paștelui 2026

Ziua de 12 aprilie 2026 va fi o zi luminată de Învierea Domnului Iisus, care s-a sacrificat pentru mântuirea noastră și pentru o nouă credință a speranței și a bunătății. Învierea Sa din morți reprezintă promisiunea de căpătâi făcută de Dumnezeu credincioșilor Săi, care vor fi izbăviți în ultimul ceas și vor ajunge în Împărăția Domnului.

Învierea Domnului reprezintă cea mai mare sărbătoare creștină din an, iar ea este precedată de o serie de tradiții cu semnificații profunde în spiritualitatea ortodoxă.

De la Lăsatul Secului la începutul Postului Mare

rugaciune-de-multumire-catre-Dumnezeu

Duminica Lăsatului de Sec marca, în satul tradițional, o ruptură simbolică între vremea petrecerilor și începutul Postului Mare. În această zi avea loc obiceiul „strigărilor peste sat”, prin care fetele și flăcăii rămași necăsătoriți în căşlegi erau luați în derâdere. Cetele de flăcăi urcau pe dealurile din jurul satului, aprindeau roți mari din paie și, prin strigături satirice rostite sub formă de dialog, ironizau statutul celor care nu își întemeiaseră încă o familie. Ritualul avea rol moralizator și comunitar, marcând încheierea unui ciclu social.

Prima zi de după Lăsatul Secului era cunoscută drept Lunea Curată. Atunci, femeile nu lucrau nimic, cu excepția spălării rituale a vaselor folosite la mesele de dulce, vase care erau apoi urcate în pod. Un obicei cu rol apotropaic presupunea ca resturile de la ospăț să fie aruncate păsărilor, rostindu-se o formulă menită să apere viitoarele recolte de stricăciuni.

Săptămâna Albă și Caii lui Sân-Toader

Marțea din prima săptămână a Postului Mare era numită Marțea Strâmbă sau Spolocania. În această zi, femeile mergeau la cârciumă pentru a se „clăti” de mâncarea de dulce, bând rachiu fiert cu piper, cu credința că astfel cânepa va crește mare și bogată. Se mânca doar pâine nedospită și se bea moare de varză acră, semn al curățirii trupului.

Prima sâmbătă din Post era dedicată lui Sân-Toader, un personaj temut în tradiția populară, însoțit de cai mitici cu înfățișare de flăcăi, dar cu copite și cozi ascunse. Săptămâna Albă era cunoscută și ca Săptămâna Cailor lui Sân-Toader, perioadă în care se închideau șezătorile și petrecerile. Fetele nu ieșeau noaptea din case și răsturnau vasele, pentru a împiedica spiritele să se ascundă în ele.

În această săptămână, femeile nu torceau și nu urzeau, de teamă să nu se „încurce firele” sau să fie pedepsite de caii lui Sân-Toader. Cea mai importantă zi era sâmbăta, când era cinstit Sân-Toaderul cel Mare sau cel Șchiop.

Ritualuri de înnoire și rânduieli de post

În dimineața Sâmbetei lui Sân-Toader, fetele mergeau în pădure pentru a culege rădăcini de iarbă mare sau popâlnic, lăsând în loc daruri simbolice. Din fiertura obținută se spălau pe cap, rostind formule menite să le aducă păr bogat și frumusețe. Uneori, se folosea și strohul din ieslea cailor, fiert cu același scop. Tot atunci se tundea coama vitelor tinere, iar părul era pus în mușuroaie de furnici, pentru sporul animalelor.

În această zi se pregătea Coliva lui Sân-Toader, dusă la biserică pentru sfințire și împărțită copiilor sau săracilor. Tot din această sâmbătă începeau slujbele pentru morți, care continuau pe tot parcursul Postului Mare.

Din marțea de după Lăsatul Secului începea Postul Mare propriu-zis, ce dura șapte săptămâni. Alimentația devenea exclusiv vegetală, iar în gospodării se intensificau activitățile textile. Mijlocul postului era marcat de Miezul Păresimilor, zi cu semnificații de hotar și echilibru, ce împărțea simbolic timpul postirii și pregătea sufletele pentru Înviere.

Ce zile cu dezlegare avem în Postul Paștelui

peste-la-gratar-cu-felii-de-lamaie-pentru-duminica-floriilor

Postul cel Mare este cel mai aspru din an. Perioada de post dinainte de Paște este cea mai lungă și cea mai grea din an, de aceea ea poartă denumirea de Postul cel Mare sau Postul Paștelui. Creștinii care urmează întocmai regulile sărbătorilor și posturilor de peste an țin cu mare sârguință Postul Paștelui. În anul 2026, postul cel mare va începe pe data de 23 februarie, care este o zi de luni. Înainte de post se ține cont de Lăsata secului de brânză care va fi duminică, pe data de 22 februarie.

Pe toată durata Postului Paștelui, vor fi zile cu dezlegare la ulei și vin în fiecare duminică. Așadar, în zilele de duminică creștinii vor avea voie să gătească folosind ulei și vor putea degusta câte un pahar de vin. Categoric, nu sunt permise de către biserică nunțile și petrecerile în perioada postului și nici consumul de alcool, decât în cantități moderate, de bun simț.

De asemenea, vor mai fi două zile cu dezlegare la pește și anume:

– pe 25 martie 2026, când este Buna Vestire

– și pe 5 aprilie 2026 când este Duminica Floriilor.

Când va coincide Paștele ortodox cu cel catolic

Paștele ortodox în umătorii ani

  • Paștele Ortodox 2026 – duminică 12 aprilie
  • Paștele Ortodox 2027 – duminică 2 mai
  • Paștele Ortodox 2028 – duminică 16 aprilie
  • Paștele Ortodox 2029 – duminică 8 aprilie
  • Paștele Ortodox 2030 – duminică 28 aprilie
  • Paștele Ortodox 2031 – duminică 13 aprilie
  • Paștele Ortodox 2032 – duminică 2 mai
  • Paștele Ortodox 2033 – duminică 24 aprilie
  • Paștele Ortodox 2034 – duminică 9 aprilie
  • Paștele Ortodox 2035 – duminică 29 aprilie

Paștele catolic în următorii ani

  • Paștele Catolic 2026 – duminică 5 aprilie
  • Paștele Catolic 2027 – duminică 28 martie
  • Paștele Catolic 2028 – duminică 16 aprilie
  • Paștele Catolic 2029 – duminică 1 aprilie
  • Paștele Catolic 2030 – duminică 21 aprilie
  • Paștele Catolic 2031 – duminică 13 aprilie
  • Paștele Catolic 2032 – duminică 28 martie
  • Paștele Catolic 2033 – duminică 17 aprilie
  • Paștele Catolic 2034 – duminică 9 aprilie
  • Paștele Catolic 2035 – duminică 25 martie

Când vor coincide Paștele catolic și cel ortodox în perioada 2026 – 2045

  • 16 aprilie 2028
  • 13 aprilie 2031
  • 9 aprilie 2034
  • 5 aprilie 2037
  • 25 aprilie 2038
  • 21 aprilie 2041
  • 9 aprilie 2045
Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton