Gimnasta Mirela Frâncu a fost victima unui atac armat. „Dormeam și ne-am trezit sub gloanțe!”

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 28 octombrie 2022, 12:15

Mirela Frâncu (18 ani), gimnastă medaliată cu argint la Campionatele Mondiale de Gimnastică Aerobică, a fost la un pas de moarte după ce un individ cu care a refuzat să aibă o relație a tras cu arma în geamurile locuinței sale.

Incidentul a avut loc acum câteva săptămâni, pe 24 septembrie, în satul Comăna de Sus, județul Brașov, unde tânăra locuiește cu familia ei, însă a ieșit la iveală abia acum.

Atacatorul ar fi fiul vitreg al primarului comunei Ticuș, din județul Brașov. Acesta a fost arestat preventiv timp de 30 de zile, iar apoi a fost pus în libertate, notează antena3.ro.

Gimnasta Mirela Frâncu a fost victima unui atac armat. "Dormeam și ne-am trezit sub gloanțe!"

Am trecut prin momente cumplite, nici acum nu ne-am revenit. Ne-am trezit sub gloanțe. Era în jur de ora 5.00 în dimineața de 24 septembrie. Dormeam la acea oră, în cameră cu Mirela. A tras cu carabina în geamuri.

Gloanțele au ricoșat în tavan, din care s-au prăvălit bucăți de tencuială peste Mirela în pat. Noroc că eram în pat întrucât dacă eram în picioare ne secera, ne omora. Avem geamurile cu 3 sticle și au oprit gloanțele că altfel ajungeau și la vecini prin oalele cu mâncare. Bucăți din gloanțe au căzut prin pat și prin cameră, lângă fetiță – a declarat Maria Frîncu, mama Mirelei pentru monitorfg.ro.

Citeşte şi: Misha și-a speriat fanii după ce a postat o poză în care apare cu fața roșie și umflată. „Desfigurată!” Ce a pățit artista

Citeşte şi: Oana Radu, probleme de sănătate. Artista a apelat la un medic din Franța

Citeşte şi: Dinu Maxer, dus „de mână” de soție să-și facă o intervenție estetică. „Consideram că sunt prea tânăr pentru așa ceva!”

Citeşte şi: Cătălin Măruță s-a programat la doctor pentru o operație. Ce a pățit prezentatorul TV: „Li se întâmplă doar sportivilor de performanță”

Se pare că tânăra a refuzat să fie prietenă cu fiul primarului din Ticuș și acesta a decis să se răzbune, atacând casa familiei gimnastei cu focuri de armă.

Au vorbit puțin timp, dar fetița mea i-a spus că nu pot fi prieteni din cauza comportamentului lui neadecvat. Dar n-a renunțat. L-a blocat peste tot. În acea noapte, după ce a venit din club, a luat carabina pe care o are și a venit la casa noastră și a tras în geamuri.

Am sunat la 112 și am cerut ajutor. Polițiștii au cercetat cazul și l-au arestat. Au adunat gloanțele de prin casă. Și acum am găsit bucăți din acele gloanțe într-un dulap. A zis că a vrut să o intimideze pe Mirela – a precizat mama sportivei, pentru sursa amintită mai sus.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!