Avertismentul unui profesor rus: „Țările din Pactul de la Varșovia vor urma, dacă Putin va avea succes în Ucraina”

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 11 martie 2022, 12:03

Sociologul rus Grigory Yudin trage un semnal de alarmă cu privire la turnura războiului dintre Rusia și Ucraina. Acesta susține că adevărata țintă a lui Vladimir Putin este NATO.

Într-un interviu pentru Libertatea, Grigory Yudin, profesor la Şcoala de Ştiinţe Sociale şi Economice din Moscova, atrage atenția asupra intențiilor pe care le-ar avea Rusia. Acesta susține că în cazul în care Vladimir Putin va avea succes în Ucraina, următoarele ține vor fi „țările din fostul bloc sovietic, țările din Pactul de la Varșovia”.

Va continua cu pretenția să le demilitarizeze, să scoată infrastructura NATO de acolo. (…) Oamenii din comandamentul armatei ruse cred că războiul cu NATO e inevitabil, e în documentele lor. Nu se vor răzgândi dacă nu sunt forţaţi să facă asta. Îmi pare rău s-o spun, dar trebuie să fim realişti. Lumea trebuie să aibă un răspuns unificat împotriva acestei bestii, a spus acesta.

Care este miza Rusiei

Expert în opinia publică şi sondaje, Grigory Yudin, care a ajuns într-un spital din Moscova, după ce a participat la un protest antirăzboi, este de părere că adevărata cauză pentru care Putin a pornit operațiunea militară este controlul asupra Ucrainei.

În ultimii doi ani, Ucraina se îndrepta spre Vest şi se apropia de un punct ireversibil. Deja exista această cooperare militară între Ucraina şi SUA. Putin credea că această colaborare va ajunge la un punct în care orice regim politic din Ucraina va fi sprijinit cu mijloace militare americane. Pentru el, aşa ceva e complet inacceptabil.

Va fi dispus să folosească orice mijloace pentru a preveni asta. Aşadar, miza e controlul Ucrainei, nu intrarea ei în NATO sau în UE. Îi trebuie control militar asupra Ucrainei, indiferent cum îl va obţine. Iar din documentele oficiale, vedem că nu se va limita la Ucraina, a mai spus acesta.

Citește și: Ce i s-a întâmplat unui român care a adăpostit un grup de 11 ucraineni

Un bărbat din Tecuci a cumpărat 1.000 de litri de motorină într-un container de plastic care s-a răsturnat pe șosea

Bianca Drăgușanu, dezamăgită de unele dintre cadourile primite de ziua ei de naștere

Cum a aflat un ucrainean că familia lui a fost ucisă de soldații ruși

Grigory Yudin: „Ei cred că războiul e cu NATO şi SUA”

Grigory Yudin susține, de asemenea, că „pentru cineva din Rusia nu sunt dubii că ar urma Polonia şi statele baltice. Moldova e deja parte din această operaţiune militară. Ştim deja că invazia Moldovei e iminentă.”

Ei nu cred că Ucraina e un stat. Ei cred că războiul e cu NATO şi SUA. În această situaţie, să eviţi războiul cu orice preţ e o opţiune foarte periculoasă. Au spus de multe ori răspicat că ei nu cred că Ucraina există, NATO e ținta.

Întrebat ce l-ar putea opri pe Putin, acesta a răspuns: „Trebuie să existe un răspuns unificat şi bazat pe o evaluare foarte realistă a situaţiei. Sigur că trebuie luate în calcul toate soluţiile şi mijloacele diplomatice, dar în mod realist.”

Rușii nu cred că în Ucraina este război

Yudin mai spune că rușii nu cred că în Ucraina este război.

Dacă întrebi oamenii din Rusia dacă sprijină războiul, atunci unul din cele mai comune răspunsuri ar fi: ce război? Nu e niciun război, facem tot ce putem ca să evităm un război. Guvernul rus le-a spus că e o operaţiune militară specială, necesară pentru a preveni un război cu NATO. 

Profesorul rus spune că „există naraţiunea că noi suntem invidiaţi de Occident şi de toată lumea. Că suntem cea mai mare şi cea mai bună din ţară, că toată lumea vrea să ne umilească, că toţi vor să ne cucerească, că trebuie să ne apărăm” și de aceea mulți oameni neagă ce se întâmplă în Ucraina.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!