Cine a fost marea iubire a Prințesei Diana: „Eram bucuroasă să renunț la tot și să fug cu el”

La 20 de ani de la moartea tragică a Prințesei Diana, un film documentar scoate la iveală noi detalii despre viața ei amoroasă.  „Diana: In Her Own Words/ Diana: Povestea în cuvintele ei” dezvăluie faptul că marea sa iubire nu a fost Dodi Al Fayed, ci Barry Albert Mannakee, garda ei de corp.

Mărturia a fost făcută de însăși Prințesa Diana, care s-a confesat amicului și antrenorului ei de voce, actorul  Settelen, în timpul unor lecţii de dicție. Potrivit Dianei,  bodyguard-ul a fost concediat și apoi ucis, după ce s-a aflat că avea o relație cu el.

„Când aveam 24 sau 25 de ani am fost profund îndrăgostită de cineva care lucra la securitate. Eram bucuroasă să renunţ la tot şi să fug cu el. Îţi vine să crezi? Şi el îmi tot spunea că e o idee bună. Apoi a fost dat afară şi ucis, iar asta a fost, trebuie să recunosc, una dintre cele mai mari lovituri primite în viaţa mea. În cele din urmă a fost obligat să plece, iar după trei săptămâni a fost ucis într-un accident de motocicletă. El a fost cea mai mare iubire pe care am avut-o vreodată“, povesteşte Lady Di în înregistrările difuzate în documentar.

Prințesa vorbește și despre felul în care l-a văzut ca pe o figură părintească de la care avea nevoie de laude. Mannakee, care era căsătorit și avea doi copii, a devenit garda de corp a prințesei în 1985. Cei doi s-au apropiat repede, iar el a devenit confidentul Dianei, mai ales în excursia de 90 de minute în care îi lăsa pe William și Harry la Highgrove din Gloucestershire pentru weekend. Tot el o însoțea când ducea băieții la școala din Notthing Hill.

marea iubire a Printesei Diana

Barry Mannakee filtra cu Diana în fața servitorilor, dar în inregistrări ea neagă că ar fi avut vreodată relații intime.

După un an, în 1986, superiorii lui Mannakee îl acuză că este „mult prea apropiat de Diana” şi este  transferat din protecția regală în diplomație.

„Apoi, a fost dat afară şi ucis, iar asta a fost, trebuie să recunosc, una dintre cele mai mari lovituri primite în viaţa mea”, a povestit Diana.

Un an mai târziu, pe 15 mai 1987, Barry Albert Mannakee a murit la doar 39 de ani într-un accident tragic. Motocicleta condusă de un prieten, care a supravieţuit impactului, s-a ciocnit cu o maşină. Şoferul a fost amendat atunci cu 85 de lire sterline pentru neatenţie la volan, iar specialiștii au susţinut că a fost un accident.

Deşi nu există dovezi care să sugereze că a fost ceva premeditat, Lady Di era convinsă că moartea bodyguardului a fost cauzată de aventura lor.

Citește și – Cum a încercat Donald Trump să o cucerească pe Prințesa Diana: „O vedea soția-trofeu perfectă”

Citește și – Replica Prințesei Diana pentru Camilla Parker, după ce a aflat că este amanta soțului ei

Foto – Northfoto

Loading...
Recomandari
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Mai multe din Divertisment

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendințele de toamnă-iarnă 2017-2018 în modă și frumusețe!

Vă recomandăm: