Christian Bale este hotărât să renunțe la transformările fizice severe: „Moartea m-a privit în față”

De Ioana Tătaru pe 22 ianuarie 2019
Actorul Christian Bale este renumit pentru transformările sale fizice, la care a fost suspus pentru anumite roluri, pe care acesta le-a interpretat. Actorul a decis că va renunța la modificările corporale severe, deoarece „moartea l-a privit în față”, relatează Press Association, potrivit Agerpress.

Christian Bale a decis să înceteze cu fluctuațiile de greutate

Actorul din „The Dark Knight” este din nou de nerecunocut, după ce s-a îngrășat câteva kilograme pentru cel mai recent rol al său din filmul „Vice”, însă a decis că aceste fluctuații de greutate trebuie să înceteze. În trecut, Christian a luat mai multe kilograme în plus pentru rolurile din filmele „American Hustle” și „The Big Short” și a slăbit extrem de mult, până a ajuns la greutatea de 57 de kilograme pentru rolul din „The Machinist”.

Într-un interviu publicat în Suday Times, Christian Bale a dezvăluit că nu mai este de acord cu aceste transformări: „Nu pot continua să fac asta. Chiar nu mai pot. Moartea m-a privit în față”

Datorită rolului din „Vice”, actorul Christian Bale a câștigat la începutul luni ianuarie cel de-al doilea Glob de Aur din cariera sa, impunându-se la categoria „cel mai bun actor într-un film – comedie/musical. Starul a câștigat un Glob de Aur și în 2011 cu rolul secundar din filmul „The Fighter”.

Sursa: Shutterstock.com

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite