Ce schimbări aduce cel de-al treilea copil al ducilor de Cambridge la Casa Regală Britanică

Kate Middleton (36 ani) și Prințul William (35 ani), ducii de Cambridge, au devenit luni, 23 aprilie 2018, părinți pentru a treia oară. Cu toate că cei doi duci știu deja la ce să se aștepte, cel de-al treilea copil va aduce și o serie de schimbări la Casa Regală Britanică.

Ce se va schimba la Casa Regală Britanică după nașterea celui de-al treilea copil al ducilor de Cambridge

Prima schimbare majoră va sta în faptul că proaspăta mămică, Kate Middleton, își va prelungi concediul de maternitate. Dacă la primii doi copii ea nu a stat acasă decât câteva săptămâni, de data aceasta Kate este așteptată să își reia atribuțiile abia la toamnă.

După nașterea Prințului George (5 ani), ducesa de Cambridge și-a reluat activitatea la aproximativ 6 săptămâni. Când a născut-o pe Prințesa Charlotte (3 ani), a revenit în viața publică după două luni. De această dată însă, mulți spun că ducesa ar vrea să se bucure de “ultimul copil” și că ar dori să o lase pe Meghan Markle (36 ani), viitoarea soție a Prințului Harry (33 ani), să se bucure de o perioadă în care atenția lumii să îi fie dedicată.

Prințul Harry și viitoarea sa soție Meghan Markle

Prințul Harry și viitoarea sa soție, Meghan Markle

Vezi șiPrimele imagini cu ducesa Kate după nașterea celui de-al treilea copil

Vezi șiCe nume de familie va avea Meghan Markle, după căsătoria cu Prințul Harry

Meghan Markle și Prințul Harry vor prelua atribuțiile Casei Regale Britanice pentru o perioadă

Meghan Markle și Prințul Harry urmează să se căsătorească pe 19 mai 2018. Imediat după nuntă, cei doi vor pleca, cel mai probabil, într-o scurtă lună de miere. Cu toate acestea, pe timpul verii ei sunt așteptați să preia mai multe atribuții ale Casei Regale Britanice, iar toamnă urmează să plece în primul lor turneu oficial în Australia, în calitate de soț și soție.

Foto – Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Vedete
Vă recomandăm: