Ce este carcinomul epidermoid, boala care l-a ucis pe Regele Mihai

Regele Mihai I a încetat din viaţă la 96 de ani la locuinţa sa din Aubonne, Elveţia, după ce în urmă cu aproape un an și jumătate a fost diagnosticat cu o boală incurabilă. Tot atunci, s-a retras din viața publică, iar prerogativele sale au fost preluate de către Pricipesa Margareta.

În martie 2016, Casa Regală anunța că Regele Mihai suferă de carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la o clinică din Lausanne. De atunci, Majestatea Sa a fost în permanență sub supravegherea medicilor el urmând un tratament de lungă durată şi fiind internat de mai multe ori în clinica de la Lausanne.

Potrivit specialiștilor, carcinomul epidermoid este o formă de cancer a unor celule epiteliale, găsit atât în piele cât și în structura unor organe interne. Poate fi localizat la nivelul esofagului, al plămânilor, al gurii sau buzelor.

Este o formă de cancer ce afectează cu precădere persoanele în vârstă, mai des întâlnită la bărbaţi decât la femei.

În ceea ce privește leucemia cronică, aceasta poate fi de două tipuri: leucemia mieloidă cronică sau leucemia limfocitară. Casa Regală nu a menţionat despre ce fel de leucemie este vorba, însă,  specialiștii spun că Regele suferea de leucemie limfocitară.

Leucemia limfocitară cronică este un tip de boală al sângelui și al măduvei osoase. Acest tip de leucemie debutează atunci când celulele albe din sânge (limfocite), care în mod normal au rolul de a lupta împotriva agenților infecțioși, suferă de mutații la nivelul materialului genetic, își pierd din capacitatea naturală de a priteja organismul și devin maligne.

Se numește „cronică” deoarece progresia bolii este mult mai lentă decât a formelor acute de leucemie și afectează cel mai frecvent adulții, trecuți de 40 de ani.

Citește și – Programul funeraliilor Regelui Mihai

Citește și – Cum este văzută moartea Regelui Mihai în presa internațională

Foto – Hepta

Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Sănătate

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendințele de toamnă-iarnă 2017-2018 în modă și frumusețe!

Vă recomandăm: