Vacanța alături de copii – cum poate fi relaxantă și distractivă pentru toată lumea

De pe

Indiferent de locul în care alegi să pleci în concediu sau în timpul unui weekend, călătoria alături de cei mici poate deveni stresantă. Trebuie să știi să gestionezi situațiile și să te asiguri că niciunul dintre copiii tăi nu are timp să se plictisească. În aceste momente ei pot deveni nerăbdători, stresați și vor căuta metode de a se distra care provoacă mai mult disconfort părinților. Nu trebuie să eviți plecarea în vacanță alături de cei mici, deoarece timpul petrecut alături de aceștia este de neprețuit, iar când vor crește vei regreta că nu ai profitat de vacanțele copilăriei. Înarmează-te cu răbdare și voie bună ori de câte ori pleci la drum cu ei și vei putea avea parte de cea mai frumoasă vacanță. Iată câteva sfaturi:

Programează pauze pe drum

Gestionarea timpului este esențială când călătorești alături de copii. Aceștia au un program bine stabilit de acasă, fie că este vorba de somn, joacă sau mese, iar în timpul vacanței trebuie respectat întocmai. Dacă cei mici dorm pe drum, alege să faci o pauză chiar când se trezesc și să găsești un loc în care își pot folosi toată energia acumulată. Caută un parc sau oprește mașina în natură pentru a explora câteva minute împrejurimile alături de ei.

Asigură-le confortul în mașină

Este important să le poți asigura celor mici confortul în mașină. Mai mult decât atât, siguranța acestora este esențială indiferent de distanța pe care o parcurgi cu mașina. Alege scaune auto copii potrivite pentru vârsta lor și pentru opțiunile de care beneficiază mașina ta. Spațiul poate deveni o problemă dacă vrei să călătorești cu ei și ai o mașină mică, așa că ia în considerare acest aspect înainte de a plănui vacanța. Copiii pot deveni agitați rapid, iar acest lucru nu va face decât să complice și mai mult situația. De asemenea, li se poate face rău și există posibilitatea să apară conflicte între aceștia. Fii pregătită pentru astfel de situații și amintește-ți că este perfect normal.

Alege locații kid-friendly

La acest capitol nu intră doar cazările care pun la dispoziție pătuțuri, scaune sau jocuri pentru copii, ci și cele în care știi că se cazează și alte familii. Copiii tăi trebuie să se simtă bine în timpul vacanței, iar joaca se află pe primul loc. Au nevoie de socializare, posibilitatea de a alerga afară și de jocuri care să-i țină ocupați. Interesează-te online sau de la alți prieteni despre acele locuri care sunt frecventate de părinți alături de copii și urmărește recenziile oferite de aceștia. Este esențial ca cei mici să fie în siguranță, dar și să-și poată consuma energia și să descopere cât mai multe lucruri inedite. Evită să-i duci în locuri „pentru adulți” și să petreci prea mult timp în restaurante sau în camera de hotel. Vacanța este o aventură și trebuie privită ca atare de către toți cei din familie, de la mic la mare.

Adaptează-te

Viața de părinte înseamnă adaptare permanentă la noi situații și împrejurări, iar vacanța nu este o excepție. Chiar dacă îți este dor de felul în care arătau vacanțele înainte să devii mamă, nu uita de cât de important este pentru copiii tăi să descopere lumea din jurul lor. Desigur, nu te mai poți relaxa pe plajă cu un cocktail în mână la fel de ușor ca în trecut, dar timpul petrecut alături de copii va fi distractiv, educativ pentru ei și plin de surprize pentru tine. Bucură-te de noua responsabilitate și acceptă perspectiva din care trebuie să privești lucrurile. Vacanța alături de familie reprezintă tot o pauză de la responsabilitățile de zi cu zi de la locul de muncă, însă jobul de mamă este pentru totdeauna.

Vacanțele alături de copii vor întări toate relațiile de familie și este recomandat să ai mereu alături mai mulți prieteni sau rude. Aceștia te vor ajuta să te distrezi, dar vor fi și disponibili să aibă grijă de cei mici în momentele în care vrei să iei o pauză. Fă tot posibilul să le oferi copiilor tăi experiențe de neuitat, indiferent de sezon.

Sursa foto: pexels.com

(P) Material publicitar realizat în colaborare cu Miababy