Urgențele dentare ale refugiaților din Ucraina pot fi tratate gratuit la Life Dental Spa

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 02 martie 2022, 11:06

Problemele noastre medicale nu țin cont de locul sau de contextul în care ne aflăm, și nici de resursele financiare de care dispunem, cu atât mai puțin durerile dentare, care necesită o intervenție rapidă. Sunt premisele de la care echipa Life Dental Spa, centrul medical care aduce stomatologia mai aproape de pacient, a pornit o nouă acțiune umanitară!

Din solidaritate cu suferința prin care trece acum un întreg popor, cei 100 de medici specialiști ai clinicii își pun întreaga pricepere, gratuit și voluntar, pentru a rezolva cele mai urgente probleme stomatologice cu care s-ar putea confrunta refugiații ucraineni, aflați temporar în țara noastră. 

Tratamentul gratuit poate fi obținut din 28 februarie 2022 în toate clincile marca Life Dental Spa din România. Echipele medicale sunt pregătite să ofere ajutor de urgență. Este vorba despre puncte din Iași, Cluj, Oradea, Brașov, Sibiu, Arad și București, acolo unde peste 100.000 de pacienți și-au rezolvat, de-a lungul vremii, problemele dentare. Tot ceea ce trebuie să facă cei interesați este să intre pe site-ul oficial al clinicii Life Dental Spa, unde găsesc un formular de contact, dar și numerele de telefon necesare la care pot primi toate informațiile de care au nevoie. 

De altfel, lanțul de clinici stomatologice Life Dental Spa face apel și la celelalte centre de profil să se alăture acestui demers, pentru un efort colectiv consistent. 

LIFE DENTAL SPA, ALĂTURI DE OAMENI

Nu este pentru prima dată când Life Dental Spa se implică în acțiuni de acest gen. De la înființare, specialiștii de aici au lansat și au susținut proiecte umanitare, de educație și de sprijin comunitar, până la voluntariat medical în Nepal. În 2021, Life Dental Spa a contribuit la „stomatologia de mâine”, prin instalarea de aparatură performantă în cabinetele stomatologice din județele Ilfov, Vrancea, Iași și Brașov, în cadrul proiectului Stomatologia SOS.

Dr. Cristina Obreja, Fondator și Director Medical Coordonator LIFE DENTAL SPA: „Lanțul nostru de clinici stomatologice s-a implicat și în dotarea cu instrumentar a mai multor cabinete stomatologice din Uganda. Life Dental Spa a încheiat un parteneriat și cu Direcția Generală de Asistență Socială și Persoane cu Dizabilități, AEDOPS ROMÂNIA, prin care persoanele defavorizate au beneficiat gratuit de tratarea problemelor dentare.”

STOMATOLOGIA VIITORULUI, ÎN PREZENT! 

Urgențele dentare ale refugiaților din Ucraina pot fi tratate gratuit la Life Dental Spa

Life Dental Spa este un concept unic, de succes, creat pentru a duce stomatologia la standarde internaționale și un loc în care pacienții vin mereu cu plăcere. Astăzi, lanțul de clinici este un brand respectat și dinamic în România, care oferă servicii stomatologice minim-invazive, ultra-tehnologizate, fără durere și cu materiale biocompatibile. 

Dr. Cristina Obreja, Fondator și Director Medical Coordonator LIFE DENTAL SPA: „Life Dental Spa a transformat total abordarea convențională a stomatologiei într-una holistică și înalt integrată biologic, în primul rând, prin utilizarea în toate procedurile stomatologice a super tehnologiei viitorului: laserul dentar.” 

Peste un milion de afecțiuni gingivale au fost tratate în cadrul Life Dental Spa, unul dintre cele mai puternice branduri stomatologice din țară! 

Urgențele dentare ale refugiaților din Ucraina pot fi tratate gratuit la Life Dental Spa

Refugiații din Ucraina, care vor beneficia în această perioadă absolut gratuit de tratamentele dentare de urgență marca Life Dental Spa, dar și toți cei care au nevoie de intervenții premium au la dispoziție următoarele date de contact: 

Telefon: 0318 282 274

Email: [email protected]

WhatsApp: +40.770.647.110

Site:https://www.lifedentalspa.ro

Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!