Un salon de evenimente din București le permite mirilor să își ia cățelul la nuntă!

De Unica.ro, pe

Cine nu s-a lăsat vrăjit de animale și nu le-a făcut imediat loc în casa și în inima sa? Pentru iubitorii de animale, câinele, pisica, papagalul sau hamsterul nu sunt simple animale de companie, ci sunt companionii loiali, prietenii de nădejde și adevărații membrii ai familiei care nu pot lipsi din cadrul unui eveniment de o asemenea amploare precum nunta. Nu este ceva ieșit din comun faptul că îți dorești ca într-una din cele mai frumoase zile din viața ta să ai aproape și ghemotoacele de blană, dichisite, cu papion sau cravată, ori cu rochițe.

Metropolitan Club & Events este unul dintre acele saloane de evenimente din București care  îți permit accesul cu animale de companie în timpul nunții tale. Cu toate acestea, animalele de companie necesită o pregătire atentă înainte de ziua cea mare, așa că în rândurile care vor urma îți vom prezenta câteva idei inedite pentru a-ți integra animalele de companie în organizarea marelui eveniment.

Ține cont de personalitatea prietenului tău patruped

Înainte de a te asigura că prezența animalului de companie în cadrul ceremoniei religioase sau în cadrul petrecerii în sine nu va deranja pe nimeni, nici pe invitați și nici pe organizatori sau pe reprezentanții localului, ar trebui să te asiguri că și animalului tău „i-ar plăcea” să ia parte la petrecere. 

Asigură-te că animalul reacționează bine în contact cu persoanele străine, pentru că este foarte mare probabilitatea ca la nunta ta să nu cunoască majoritatea persoanelor participante. Dacă pisica sau câinele tău sunt animale de companie sociabile și mereu aflate în căutarea de a învață lucruri noi sa iubesc să-și petreacă timpul în compania oamenilor, atunci nu doar că pot fi integrați fără probleme în atmosferă, ci se vor dovedi de un real ajutor. 

Însă, dacă ai un câine mai nebunatic și foarte hiperactiv, care nu stă locului o secundă și se plictisește foarte repede sau nu îi plac străinii și se simte iritat și exagerat de protectiv în astfel de situații, nu este indicat să fie prezent la nunta ta.

Nu uita să îți informezi oaspeții

Deși este mai frumos să surprindeți cu sosirea animalului, de asemenea oaspeții trebuie să cunoască acest tip de informații, mai ales dacă sunt alergici sau oameni care se tem de animale în general. Astfel toată lumea va putea petrece în voie. 

Sfat: dacă animalul tău este unul sociabil, prietenos și care se simte bine printre mulți oameni, cu siguranță prezența lui va fi o bucurie pentru majoritatea invitaților tăi, mai ales a copiilor. 

Include animalul tău de companie în ședințele foto

Animalele de companie la nuntă sunt invitați deosebiți și chiar dacă nu le este acceptată prezența în locația aleasă pentru desfășurarea petrecerii, le puteți include în fotografiile de nuntă sau chiar marturii de nunta care conțin imaginea animalului sau obiecte simbolice pentru acesta.

Acest aspect are un plus și pentru alte tipuri de animale de companie în afara câinilor, așadar dacă ai acasă o pisică, un porc de guinea, un papagal sau o broască țestoasă și vrei ca ele să apară în ședința ta foto, poți discuta cu echipa de fotografi și cu siguranță se va găsi o rezolvare inspirată pentru acest aspect.

Sfat: nu uita să îl dichisești pe micul tău prieten pentru a arăta și mai drăgălaș. Totuși, nu în împovăra prea tare și încearcă să găsești un outfit în care să se simtă confortabil. 

Angajează pe cineva care să aibă grijă de animalul tău 

Cu siguranță atenția ta și a proaspătului tău partener va trebui împărțită în mai multe locuri și nu vă veți puteți ocupă cum se cuvine de invitatul „special”. Cea mai bună opțiune este să angajezi o persoană a cărei singură sarcină este de a fi conștient de animalul tău de companie. Poate părea oarecum excentric, dar va rezolva multe probleme.

Deși animălutul este cuminte și foarte educat, cineva tot trebuie să aibă grijă de el și să-l supravegheze. Dar dacă se întâmplă ca la locațiile petrecerii să fie și alte animale sau dacă la nuntă vei avea artificii, confetti (care pot fi înghițite de animal) sau muzică la un volum foarte ridicat te vei simți mai liniștit știind că pet-sitter-ul are grijă de confortul animalului de companie. 

Sfat: în ziua evenimentului asigură-te că animăluțul este hrănit corespunzător și are la dispoziție o sursa de apă încă de la început. Pe parcursul serii, îngrijitorul va avea grijă de aceste aspecte pentru companionul tău.
Acestea sunt principalele sfaturi legate de implicarea animalelor de companie la nuntă. Nu sunt lucruri dificile de aplicat, dar cu siguranță dacă te asiguri că ai bifat aceste lucruri îți vei o grijă de pe umeri în ziua cea mare. Înainte de a încheia, îți recomandăm să arunci o privire peste ofertele de nuntă propuse de Metropolitan Club & Events și alege cea mai bună variantă pentru o nunta visurilor tale.

Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!