Usturimea ochilor este o senzație de arsură, iritație sau înțepături la nivel ocular. Aceasta poate apărea la unul sau la ambii ochi și poate avea numeroase cauze. De multe ori, apare în cazul unor afecțiuni minore, însă uneori poate anunța o problemă medicală mai serioasă. De aceea, consultația oftalmologică este esențială pentru un diagnostic și un tratament corespunzător. Iată care pot fi cauzele usturimii la nivelul ochilor și ce soluții există.
Această condiție medicală apare atunci când glandele lacrimale nu produc destule lacrimi, iar ochiul nu este lubrifiat suficient. Astfel, apare senzația de iritație sau de corp străin în ochi, vedere încețoșată și înroșirea ochilor. Este o problemă mai frecvent întâlnită la vârstnici și femei („Why do my eyes burn?”, Rachel Nall). Alți factori asociați cu sindromul de ochi uscat includ:
Anumite afecțiuni, cum ar fi artrita reumatoidă („What Is Dry Eye? Symptoms, Causes and Treatment”, Kierstan Boyd)
Blefarita
Blefarita reprezintă inflamația marginilor pleoapelor, care se manifestă prin umflarea și înroșirea bazei pleoapelor: De asemenea, pielea din această zonă poate prezenta scuame similare cu mătreața. In general, apare din cauza unei infecții bacteriene („Why do my eyes burn?”, Rachel Nall; „Burning eyes”, Cleveland Clinic).
Senzația de usturime oculară poate apărea și din cauza conjunctivitei alergice. Această problemă apare atunci când ochiul intră în contact cu alergeni precum părul de animale, polenul, praful sau sporii de mucegai. Se asociază cu lăcrimare excesivă, mâncărimi oculare și înroșirea ochilor („Why do my eyes burn?”, Rachel Nall).
Fotocheratita
Fotocheratita sau arsura solară oculară apare în urma expunerii excesive a ochilor la radiațiile ultraviolete (la soare sau solar). Alte simptome includ sensibilitatea la lumină, durere, senzația de iritație și dureri de cap („Why do my eyes burn?”, Rachel Nall).
Rozacee oculară
Rozaceea oculară afectează persoanele care suferă de rozacee, o afecțiune cutanată care produce eczeme pe ten. La nivelul ochilor, produce inflamația pleoapelor, mâncărimi, durere, senzația de corp străini în ochi („Why do my eyes burn?”, Rachel Nall).
Alte cauze
În cazuri mai rare, usturimea oculară poate anunța prezența unor afecțiuni precum:
Pterigion: Presupune apariția unei excrescențe pe suprafața ochiului.
Sindromul Sjogren: Afecțiunea provoacă reducerea producției de secreții din organism, inclusiv de lacrimi.
Zona Zoster: Deși afecțiunea afectează pielea, producând o dermatită dureroasă, aceasta se poate răspândi la nivelul ochilor. („Burning eyes”, Cleveland Clinic)
Diagnostic
Este important să te adresezi medicului dacă te ustură ochii în mod frecvent sau dacă prezinți și alte simptome oculare. Discută prima dată cu medicul de familie, iar acesta te va direcționa către medicul oftalmolog dacă este nevoie.
Oftalmologul îți va examina ochii cu ajutorul echipamentelor medicale de specialitate. Dacă suspectează sindromul ochiului uscat, acesta poate efectua testul Schrimer, o investigație care determină cantitatea de secreție lacrimală.
Remedii și tratament
Tratamentul usturimii ochilor este recomandat de medic, în funcție de cauza identificată în urma consultației. Spre exemplu, dacă depistează prezența unei infecții bacteriene, acesta poate prescrie picături oftalmice cu antibiotic. În cazul unei alergii, poate fi nevoie de antihistaminice orale sau sub formă de picături oftalmice („Why do my eyes burn?”, Rachel Nall).
Pentru a ameliora usturimea, este important să reduci uscăciunea oculară. Ce poți face:
Evită substanțele iritante (cum ar fi fumul de țigară) și alergenii cunoscuți!
Consumă suficientă apă zilnic!
Dacă lucrezi pe computer, ia pauze regulate de minim 10 minute!
Poartă ochelari de soare în aer liber și ochelari de protecție în solar!
Curăță pleoapele cu un cleanser blând, hipoalergenic și apă călduță.
Aplică o compresă caldă pe ochi, utilizând un material textil curat, înmuiat în apă caldă.
Dacă suferi de rozacee oculară, suplimentele alimentare cu ulei de pește sau de semințe de in pot fi utile. Totuși, acestea nu înlocuiesc un stil de viață echilibrat. („Why do my eyes burn?”, Rachel Nall)
Prin urmare, usturimea ochilor poate fi un semn al multor afecțiuni oftalmologice. Adresează-te medicului pentru un diagnostic și un tratament corespunzător!
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.