Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Privind haosul vieții cotidiene, tot mai mulți români caută să se relaxeze după ce ies de pe ușa biroului. Dat fiind acest context, un loc liniștit și relaxant este mediul căutat de aceștia: spa-ul. Odată trecând pragul acestui complex magic, uiți de toate grijile de la locul de muncă și intri într-o oază de bunăstare. Care sunt totuși secretele acestei afaceri ce oferă soluția problemelor omului modern?
Iată 3 elemente ce fac spa-urile să meargă bine
1. Ambianța
Reușita stă în primul rând în crearea mediului perfect. Buna dispoziție a persoanei este influențată de ce simte aceasta prin toate simțurile. De simțul olfactiv alintat prin aromaterapie la cel vizual încântat de decorul tropical al locului, complexitatea de care dau dovadă astfel de momente este surprinzătoare pentru corpul uman obosit și gata de o bine meritată pauză. Uleiurile esențiale difuzate în interior au rolul de a calma și a revigora organismul, pregătindu-l pentru viitoarele sesiuni de masaj, saună sau baie. De asemenea, lumina redusă combinată cu mici fragmente colorate este menită pentru relaxarea ochilor obosiți. Un alt element important este muzica ambientala, cea care ne încântă urechile, ajutându-ne să scăpăm de toate gândurile ce ne distrag de la starea de calm.
Adevăratul motiv pentru care merg oamenii la spa este, fără îndoială, varietatea de dotări puse la dispoziția acestora pentru a le ajuta corpul să se detensioneze. Pentru a îndeplini acest lucru, proprietarii de locuri pentru relaxare au apelat la integrarea diferitelor facilități precum piscina, masajele, baia cu lapte și miere, sauna de interior de la Fionaspa.ro sau hidromasajul. Astfel, fiecare poate alege activitatea preferată în funcție de nevoi și dorințe, iar rezultatele nu vor înceta să apară. Spre exemplu, în cazul masajelor, o eliberare a tensiunii mușchiilor apare chiar de la prima ședință, însă pentru o bunăstare pe termen lung, sunt recomandate ședințe regulate care să nu permită instaurarea durerilor sau a disconfortului.
Ca orice alt business, cheia satisfacției clienților stă în oferirea unor servicii extra care să îi facă să se simtă speciali. Adaugă posibilitatea servirii de mâncare și băuturi în incinta complexului de relaxare și cu siguranță acest lucru va atrage mai mulți oameni. Mai mult decât atât, oferă preparate sănătoase pentru corpul uman pentru a oferi o senzație de bine din interior spre exterior. O informare corectă cu privire la reala sursă a problemelor și rezolvarea acestora din interior spre exterior îi va face să se simtă înțeleși și vor pleca cu o lămurire ce îi va satisface pe termen lung. Alte servicii extra ar putea include achiziționarea de produse destinate relaxării chiar la tine acasă, prezentate ca o continuare pentru menținerea bunei dispoziții dobândite aici sau posibilitatea rezervării unor zone de spa private pentru petreceri sau evenimente.
Așadar, dacă vrei să deschizi un spa, gândește-te în primul rând la misiunea primordială a acestuia, aceea de a-i face pe clienți să uite de grijile din viața de zi cu zi și să se cufunde într-o oază de relaxare. Pornește la drum cu cele mai bune intenții și ține cont de aspectele precizate mai sus, iar rezultatele dorite nu vor înceta să apară.