Soluții practice prin care te simți în siguranță la tine acasă

De pe

Petrecem zilnic la domiciliu mai multe ore decât oricând altcândva, ceea ce ne-a trezit la realitate cu privire la cât de important este să avem parte de un climat plăcut. Micile inconveniente, a căror rezolvare o puteam amâna altădată, ne ies acum în cale mult mai ușor, iar ideile inspirate ne ajută să ameliorăm aspectul fiecărui colț din casa noastră. Alături de aspectele estetice, care fac traiul preponderent între patru pereți să fie mai agreabil, contează foarte mult funcționalitatea pe care ne-o oferă mijloacele tehnice de care dispunem. Peste toate acestea, însă, este important să domine sentimentul de siguranță, pe care îl putem obține doar atunci când luăm decizii corecte cu privire la securitatea noastră și a celor din jur. În cele din urmă, casa ta ar putea deveni un loc în care să îți facă plăcere să trăiești, dacă vei adăuga la planurile tale câteva din următoarele sugestii:

Aerisește decorul din jur și dă-i un strop de farmec

Locuința este spațiul în care îți poți manifesta cât mai liber personalitatea, așa că de ce nu i-ai da o amprentă cu adevărat inconfundabilă? Cu cât te vei simți mai în elementul tău la tine acasă, cu atât mai plăcut îți va fi timpul liber, iar momentele în care vei alea de lucrat de la domiciliu vor fi mai eficiente. În primul rând, păstrează cât mai multă ordine și apelează la soluții de depozitare care să îți elibereze podeaua, biroul și blatul bucătăriei. Corpurile suspendate, polițele sau, pur și simplu, cutiile de carton sunt soluția în acest caz. Dacă vrei un obiect nou de mobilier, caută unul cu un stil contrastant față de restul casei, pentru a întrerupe creativ monotonia. Renunță la bibelourile ce doar adună praf și încarcă inutil peisajul. Recomandarea unui aspect cât mai aerisit nu este valabilă și pentru pereți, pe care ai putea să agăți tablouri și imprimeuri sau să aplici tapete cu diferite peisaje sau motive grafice. 

Pune-te la adăpost în fața riscurilor

Într-o casă în care te simți cu adevărat acasă, rare sunt momentele în care te gândești la riscurile care planează asupra liniștii tale. Cu toate acestea, dezastrele naturale nu sunt întâmplări suficient de rare, încât să nu ai obligația de a te gândi la cum ar putea fi ele preîntâmpinate. Cutremurele, alunecările de teren sau inundațiile sunt amenințări cât se poate de reale, ce te pot lua prin surprindere tocmai când te aștepți mai puțin. Dacă indiferența este o greșeală în acest caz, nici panica nu te ajută mai mult, așa că poți alege să mergi pe calea precauției. PAD, asigurarea obligatorie a locuinței, publicată în legea 260/2008, este mai ușor de încheiat ca oricând. Poți face această operațiune online, din confortul casei tale și cu garanția deplină a plății securizate prin card sau transfer bancar. Beneficiezi de oferte comparative de la asiguratori de top și primești polița de asigurare locuinta gratuit și instantaneu, prin e-mail. 

Acordă atenție instalațiilor de calitate

Ultimul lucru de care ai avea nevoie într-o perioadă marcată de incertitudini diverse ar fi nesiguranța legată de echipamentele sanitare și electrice. O avarie electrică, de exemplu, îți poate da peste cap o zi întreagă și te poate scoate din ritm, în privința lucrului de acasă. Efectele nefaste ale unui incident de acest tip sunt acoperite de o asigurare facultativă a locuinței, dar șansele de a avea parte de o experiență de acest gen trebuie să rămână cât mai mici. Din acest motiv, este recomandat ca instalațiile și obiectele sanitare, dar și cele de care depinde funcționarea circuitelor electrice, să fie în cea mai bună stare. Cu riscuri cât mai mici de producere a unui incident casnic, te poți concentra asupra priorităților tale. 

Amenajează-ți biroul cât mai ingenios

Îndeplinirea atribuțiilor profesionale de la domiciliu s-a transformat dintr-o raritate într-o practică de care depind tot mai mulți dintre noi. Astfel, este vital ca biroul tău de acasă să îți ofere condiții cât mai prielnice pentru a lucra degajat, dar să fie amenajat cu rigoarea necesară unor sarcini care cer concentrare. Elimină din decor televizorul, albumele foto, revistele sau orice alt detaliu care ți-ar putea distrage atenția. Dispune cât mai la îndemână rechizitele de birou, ordonează-ţi documentele cu ajutorul rafturilor speciale și menține evidența zilnică a task-urilor cu ajutorul unei agende dedicate. Ține ordinea biroului și nu folosi acest loc pentru a lua prânzul. În cazul în care întrerupi pentru scurt timp un task, lasă-ți la vedere un semn sau un post-it cu detalii legate de acesta, pentru a-ți aduce aminte unde ai rămas.  

Parfumează-ți casa cu esențe naturale

Nu trebuie să ai o ocazie specială de marcat pentru ca în casa ta să răzbată un miros frumos. Fiecare zi trebuie să înceapă cu o aerisire temeinică a locuinței, moment ce poate fi urmat de aprinderea unei lumânări parfumate homemade, cu lavandă, busuioc sau mentă. O altă soluție pe care o poți aplica în casa ta este aceea de a avea câte o floare la ghiveci în fiecare dintre camere sau chiar să îți confecționezi un potpourri din flori uscate, batoane de scorțișoară și coji de citrice, care va răspândi o aromă plăcută în camera de zi sau în dormitor, timp de mai multe zile. 

Sfaturile de mai sus pot face diferența dintre un mediu în care nu îți găsești echilibrul și o casă în care toate lucrurile îți ies exact așa cum ți-ai propus. Pune accentul pe priorități și vei atinge rapid rezultatele dorite.

Credit foto: Shutterstock

(P) Material publicitar realizat împreună cu asigurari.ro