Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
”A fost dragoste la prima vedere. Acum, îndrăgostiții pornesc pe un nou drum, viața în doi. Vă invităm să faceți, alături de ei, primii pași spre noul început”. Așa ar putea suna o invitație la un eveniment aparte ce are loc în viața unor persoane dragi. Și cum ai putea să refuzi să trăiești emoțiile primului ”Da” oficial pe care și-l împărtășesc cei doi…
Dar, în timp ce ei și-au găsit jumătatea, vine rândul tău să descoperi rochia perfectă pentru un asemenea eveniment. Întotdeauna femeile își doresc ca în astfel de momente – fie că e vorba de o cununie, un botez, un banchet sau o nuntă – să strălucească, să fie elegante. Și asta nu doar pentru că așa e normal, ci și pentru că vor să se simtă bine, să se integreze în atmosfera ce se va crea.
Îți dorești o rochie scurtă pentru evenimentele la care participi?
Există potrivirea perfectă: ”rochii scurte elegante, mulate sau în cloș din Colecțiile Scorpios – o declarație de stil”. Așa găsești rochița pe lungimea potrivită atât ție cât și evenimentului la care vei participa. O rochie care să nu fie nici prea scurtă, dar care să te avantajeze, o ținută care să nu se încadreze în categoria celor neinspirate. Pentru că lungimea fustei contează atunci când este vorba despre o ocazie specială. Lungimea, combinată cu calitatea (a materialului, a croiului) și desigur, cu prețul, pentru că toate duc la efectul final: ținuta perfectă. O alegere inspirată ține, categoric, de preferințele tale în materie de culoare și stil. Așadar, pentru a găsi piesa perfectă trebuie sa analizezi modelele din colecții.
Cum alegi rochia elegantă scurtă să se potrivească stilului tău?
Una dintre cele mai plăcute și confortabile țesături este catifeaua. Dacă preferi acest material, Rochia de ocazie scurtă din catifea cu umerii goi este perfectă pentru tine. Modelul este unul modern, punându-se accent pe talie, pe care o evidențiază. Eleganța este accentuată prin croiul topului, care lasă la vedere umerii. Și culoarea este una specială, vișiniul conferind farmec și romantism, fiind, totodată, potrivit experților, o culoare care trezește stări de afectivitate.
Rămând tot în categoria semnificațiilor, rochia neagră este, fără îndoială, una dintre cele mai râvnite piese vestimentare. De-a lungul anilor, tiparele acestor rochii au suferit mii de modificări, în magazinele de modă găsindu-se nenumărate modele. Rochia de ocazie scurtă tip sacou cu pene este una dintre piesele cu totul deosebite. Ea păstrează caracteristicile rochiței negre, eleganță, lux, mister și duce la un alt nivel întreaga ta apariție, completată prin machiaj, bijuterii și coafură.
Sofisticată și senzuală este apariția ta și într-un alt model: rochie de ocazie scurtă neagră bandage. Prezentă în tendințele actuale, piesa vestimentară are partea de sus tip corset, este mulată pe corp, iar decolteul îți permite să alegi o bijuterie fină. Sau ai putea opta pentru un șirag de perle albe, călcând astfel pe urmele celebrei Audrey Hepburn, cea care a consacrat acest gen de rochie neagră.
Calitatea materialelor, a croiului, combinate cu stilul tău preferat și culoarea favorită ar trebui să primeze în alegerea unei rochii destinate unui anumit gen de eveniment la care participi. Desigur, deloc de neglijat este prețul, pentru că nu de puține ori acesta ”sare” pragul bunului-simț. Iată doar câteva elemente după care ar fi indicat să te ghidezi atunci când optezi pentru o ținută. Te reprezintă, înseamnă că ești tu, cea pe care o arăți întregii lumi.