Patru soluţii pentru a trata şi a ţine sub control foliculita

Din ce în ce mai multe femei reclamă apariția şi dezvoltarea foliculitei. Această afecţiune dermatologică  se manifestă sub forma unor mici umflături dureroase pe piele, similare acneei. Din punct de vedere medical, foliculita este definită ca o infecție a foliculului sau a rădăcinii firului de păr, care poate apărea oriunde pe corp. Cele mai frecvente cauze ale foliculitei sunt epilatul cu lama, cu ceară sau cea cu un dispozitiv electric, îmbrăcămintea prea strâmtă sau echipamentul sportiv, anumite medicamente folosite pentru tratarea altor afecţiuni sau creșterea în greutate. Infecțiile severe pot duce la formarea de cicatrici sau apariţia unor pete hiperpigmentate pe piele. Cauza este, de cele mai multe ori, o infecție bacteriană sau fungică, care poate fi tratată, iar predispoziţia poate fi ţinută sub control. Iată patru soluţii în acest sens. 

  1. Tratamentul medicamentos 

În cazul în care ai constatat pe pielea ta, la propriu şi la figurat, simptomele descrise mai sus, este recomandat să faci o vizită medicului dermatolog. Acesta poate identifica tipul de infecţie care a generat foliculita şi îţi poate prescrie un antibiotic oral sau sub formă de unguent. Este important să urmezi cu stricteţe tratamentul prescris, să iei doza exactă de antibiotice și continui până când leziunile sau pustulele sunt vindecate complet. Aşa cum îţi va preciza şi medicul, trebuie să eviţi epilarea, frecarea sau zgârierea zonei infectate până când aceasta se vindecă. Dacă trebuie să te epilezi cu lama, folosește un aparat de ras curat și dezinfectat pe zona infectată și nu îl folosi în altă parte a corpului.

  1. Epilarea definitivă

Epilarea cu lama, dar şi cea cu ceară sau cu un dispozitiv electric, este una dintre cauzele cele mai frecvente ale apariţiei foliculitei. Aşadar, dacă vrei să elimini cauza principală a acestei afecţiuni, trebuie să te reorientezi spre alte forme de epilare. Într-un centru de epilare definitiva cu laser si IPL ţi se va face mai întâi o evaluare, care ia în considerare vârsta, grosimea firului de păr şi adâncimea rădăcinii, tipul de piele, pigmentul, etc. În funcţie de aceste date, specialiştii îţi vor spune care este numărul de ședințe necesare și distanța dintre acestea, astfel încât să ajungi la rezultatul dorit. 

  1. Peeling chimic

Cicatricile lăsate în urmă de pustulele şi inflamaţiile specifice foliculitei, dar şi petele hiperpigmentare pot fi tratate cu peeling-uri chimice și creme cu efect de iluminare. Dermatologul tău poate să îţi spună care dintre variante este optimă pentru tine. Un peeling chimic va fi fi aplicat în cabinetul unui medic o dată sau de două ori pe lună şi are efectele scontate. Medicul va adapta tratamentul în funcţie de tipul tău de piele şi de zona afectată de foliculită. Cremele cu efect de iluminare prescrise pentru hiperpigmentare au de obicei un conţinut de 5,8 sau 10% acid glicolic şi pot fi folosite în siguranţă la tine acasă. Important este să respecţi indicaţiile de pe prospect sau cele ale medicului care ţi le-a recomandat, pentru că ele pot sensibiliza foarte mult pielea. De altfel, zonele pe care aplici aceste produse nu trebuie expuse la soare, așa că, fie foloseşti îmbrăcăminte adecvată, fie aplici cremă de protecţie solară cu factor 50. 

  1. Alege hainele potrivite

După cum spuneam anterior, hainele prea strâmte sau echipamentele sportive pot fi un factor declanşator pentru foliculită. Este recomandat ca atunci când vremea este foarte caldă şi umedă să foloseşti haine mai largi din materiale naturale, cum ar fi bumbacul sau inul moale. În ceea ce priveşte hainele sport, este recomandat să nu stai prea mult cu ele după ce ţi-ai terminat antrenamentul, mai ales dacă ai transpirat abundent. Intră imediat la duş şi foloseşte un săpun sau un gel de duş antibacterian. Pentru o igienă perfectă, atunci când speli hainele sport, confecţionate de obicei din materiale sintetice, foloseşte un detergent special. Costumul de baie sau echipamentele din neopren trebuie şi ele spălate  după fiecare utilizare și lăsate să se usuce bine. Un astfel de obicei ajută la la reducerea expunerii la bacteriile care pot cauza foliculita.

Ţinând cont de aceste sfaturi, poţi şi tu să scapi de foliculită şi de semnele ei inestetice, astfel încât să arăţi întotdeauna exact aşa cum îţi doreşti!

Sursa foto: Pexels.com

(P) Material publicitar realizat în colaborare cu Nomasvello.ro

Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!