Moș Nicolae și ghetele copiilor

.

Dacă piciul tău caută la început de decembrie „ghete copii” pe internet, înseamnă că a fost cuminte și că are el un plan. Trebuie să își mărească armata de ghete de copii ca să încapă mai multe de la darnicul Moș Niculae pe 6 decembrie. Poate că te surprinde sau poate că nu, dar sfântul Nicolae este celebrat în majoritatea țărilor din Europa, iar ghetuțele copiilor sunt implicate în poveste, fiind așteptat de copiii de peste tot să le umple cu bunătăți. Dacă tradiția își păstrează din esența sa indiferent de frontieră, tot are valențe ușor diferite, iar povestea sfântului Nicolae primește diverse interpretări „dulci”. 

În România, cel mai probabil cu toții ne-am obișnuit cu aproape toate cutumele pe care le-am trăit și noi și pe care le trăiesc în continuare și ceilalți copii. Chiar dacă Moș Crăciun este evenimentul anului, cu toții știm că sezonul festiv este deschis de Moș Niculae, cu nimic mai prejos decât fratele său darnic. Așteptarea este luată cu atât mai în serios de copii cu cât evenimentul crește în importanță. Afli într-un final dacă ai fost cuminte de-a lungul anului sau nu. Moș Niculae și Moș Crăciun contribuie încă de când suntem mici la creionarea și construirea unei dimensiuni morale în noi. Dărnicia sfântului pe timpul vieții sale a inspirat tradiția ca în noaptea dintre 5 și 6 decembrie, acesta să vină în casele oamenilor și să lase dulciuri în ghetuțe copiilor. Aceștia trebuie să le curețe în noaptea de dinainte și să le pregătească pentru a fi umplute cu diverse daruri. În cazul în care copiii nu au fost cuminți, primesc și ei ceva în ghetuțe, anume o nuielușă. Crenguța simbolică trebuie să fie din măr pentru că, se spune, dacă o pui în apă și se prinde până de Crăciun, șotiile copilului sunt iertate, iar Moș Crăciun îi poate lăsa cadouri sub brad. 

Prima tradiție legată de darurile aduse de Moș Nicolae a început în Olanda cu Sinterklaas și a inspirat mai departe numele de Santa Claus, adică de Moș Crăciun. Similar cu felul în care am interpretat și adoptat tradiția în România, copiii își pregătesc ghetuțele cu o seară înainte pentru a fi umplute cu diverse cadouri mici și dulciuri de Moș Nicolae. Dacă nu au fost cuminți, nu primesc o nuielușă, ci cartofi sau cărbuni. Totuși, copiii trebuie să pregătească ceva și pentru măgărușul sau calul pe care vine Moșul, așa că lasă un pahar cu apă și niște morcovi sau zahăr pentru animale. Într-o altă variantă, Moș Nicolae vine pe mare din Spania, iar dacă copiii nu au fost cuminți de-a lungul anului, îi ia cu el înapoi în Spania. 

În Germania, pe lângă pregătirea ghetelor, copiii pregătesc și câte o scrisoare pentru Moș Nicolae în care își pun dorințe spre a le fi îndeplinite. În Franța, copiii îi lasă lui Moș Nicolae un pahar de vin și morcovi pentru măgăruși sau pentru cai, iar acesta le dăruiește doar dulciuri. De copiii mai puțin cuminți se ocupă Moș Nuielușă care le lasă o crenguță. 

Chiar dacă Moș Nicolae este cel mai cunoscut pentru cadourile pe care le face copiilor, mai are și alte „ocupații”. Este protectorul marinarilor și al celor care călătoresc pe mare, al fetelor care vor să se mărite și al Rusiei și Greciei. E de înțeles de ce ajunge la copii doar o dată pe an, fiind tare ocupat și în restul anului. 

Indiferent care este originea lui Moș Nicolae și dacă a inspirat mai departe legenda lui Moș Crăciun, nici nu mai contează atât de mult, viața sa fiind o legendă, iar el fiind un personaj mistificat pe parcursul timpului. Ceea ce este important este că în jurul sfântului Nicolae s-a creat o tradiție care s-a răspândit în majoritatea țărilor din Europa, adaptându-se la cutumele locale, tradiție care dăinuie în continuare și bucură generații de copii. Așa că, la fel ca în fiecare an, ne pregătim cu toții ghetuțele în așteptarea lui Moș Nicolae. 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton