Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Lumina naturală este considerată de către specialiști un aliat de bază în combaterea progresiei miopiei. Totuși, lumina intensă a soarelui poate cauza afecțiuni oculare, copiii fiind mai predispuși decât adulții.
Miopia este un viciu de refracție care are la bază o imperfecțiune a globului ocular. Forma sa mai alungită decât cea a ochiului sănătos determină mutarea punctului de refracție de la nivelul retinei undeva în fața ei, lucru care are ca rezultat o vedere încețoșată la distanță.
Incidența miopiei a devenit alarmantă la nivel mondial, studiile ridicând problema unei ascensiuni și mai mari în următorii 30 de ani. Principala cauză se anticipează a fi stilul de viață specific societății moderne, orientat către activități ce implică vederea de aproape și mai puțin către activități desfășurate în aer liber.
Un studiu pe această temă, cu titlul „Global Prevalence of Myopia and High Myopia and Temporal Trends from 2000 through 2050”, publicat în luna Mai a anului 2016 (semnată de Holden B.A., Fricke T.R., Wilson D.A., Jong M., Naidoo K.S., Sankaridurg P., Wong T.Y., Naduvilath T.J., Resniko_ S.) avertizează că până în anul 2050, cinci miliarde de oameni ar putea fi afectați de miopie.
Miopia tinde să se accentueze pe măsură ce copilul se dezvoltă. De la primele semne și până la încheierea procesului de creștere a organismului, miopia determină o creștere a dioptriei. De aceea, soluția de control a miopiei a trecut de la corectarea vederii, prin purtarea ochelarilor, la un protocol inovator, care presupune încetinirea progresiei miopiei.
În acest scop, HOYA a creat MiYOSMART, lentilele inteligente dotate cu o tehnologie inovatoare, capabilă să încetinească progresia miopiei și să asigure, concomitent, o vedere clară la distanță.
Această tehnologie poartă numele de D.I.M.S. – Defocus Incorporated Multiple Segments (D.I.M.S.) (segmente multiple încorporate de defocalizare) și este capabilă ca prin simpla purtare a lentilelor să încetinească progresia miopiei cu aproximativ 60%, în 21,5% din cazuri, miopia fiind oprită definitiv din evoluție. (Studiul „Defocus Incorporated Multiple Segments (D.I.M.S.) spectacle lenses slow myopia progression: a 2-year randomized clinical trial”, care îi are ca autori pe: Lam CSY, Tang WC, Tse DY, Lee RPK, Chun RKM, Hasegawa K, Qi H, Hatanaka T, To CH. a fost realizat de-a lungul a doi ani de zile și a fost publicat în British Journal of Ophthalmology în data de 29 Mai 2019.)
O serie de studii colectate de-a lungul anilor au indicat că timpul petrecut în aer liber este benefic sănătății vederii, având un rol important în încetinirea progresiei miopiei. De aceea, majoritatea medicilor oftalmologi recomandă o rutină care să includă minimum două ore pe zi petrecute în aer liber.
Lumina naturală, un aliat dar și o amenințare asupra sănătății vederii
Atunci când lumina de afară este intensă, copiii au nevoie și de protecție solară.
Copiii sunt mult mai predispuși decât adulții la dezvoltarea afecțiunilor oculare, de aceea, HOYA a lansat o nouă linie de lentile de ochelari: MiYOSMART pentru soare, care combină tehnologia pentru controlul miopiei cu protecția solară.
Cele două opțiuni disponibile astăzi sunt MiYOSMART Chameleon și MiYOSMART Sunbird, ambele fiind dotate cu tehnologia D.I.M.S., ce folosește segmente de defocalizare în formă de fagure în zona de tratament pentru a corecta eroarea de refracție miopică și a încetini progresia miopiei. MiYOSMART Chameleon sunt lentile fotocromice care asigură o soluție completă și utilă, ușor și rapid adaptabilă luminii solare, la toate nivelurile, oferind copilului toată protecția oculară necesară, oricând și oriunde s-ar afla. MiYOSMART Sunbird reprezintă varianta de lentile polarizate pentru ochelari, care asigură concomitent controlul miopiei precum și o imagine a culorilor la fel de vibrantă ca în imaginația lor. Această versiune protejează ochii copilului împotriva luminii solare intense și a reflexiilor orbitoare, fiind utilă chiar și copiilor cu fotofobie.
Lentilele inteligente MiYOSMART pentru soare pot fi purtate în orice anotimp, ele fiind adaptabile oricăror condiții și asigurând o protecție de nădejde asupra ochilor copiilor, în special a celor cu miopie.
Miopia necesită un control atent pentru a menține pe cât posibil dioptria pe loc și pentru a evita complicații importate mai târziu, la vârsta adultă. Aceste complicații pot fi: glaucomul, degenerescența maculară miopică sau cataracta.
Ca lider mondial în domeniul lentilelor de ochelari, HOYA aduce plus valoare prin inovație și îmbunătățire continuă a dispozitivelor medicale. Lentilele inteligente MiYOSMART reprezintă o soluție sigură de control al miopiei. S-au bucurat de succes în cei 5 ani de la lansare și până astăzi, adunând un total de peste patru milioane de lentile achiziționate de către părinți din toată lumea.
Prin lansarea celor două versiuni noi – MiYOSMART Chameleon și MiYOSMART Sunbird, HOYA Vision își reînnoiește angajamentul de a contribui la combaterea și controlul miopiei, care afectează copii din întreaga lume.
Acest articol v-a fost oferit deHOYA Lens România.