În premieră la TNB: Procesul lui Eichmann

.

,,Procesul lui Eichmann este o piesă despre un eveniment care a avut loc în Israel în 1961. Dar scopul piesei nu este acela de a reconstitui evenimentul ca pe o lecție de istorie. Are cu totul alte scopuri, mai importante: unul moral, unul educațional și unul social. Primul și cel mai evident este de a descifra mecanismul intern al lui Eichmann, o ființă umană – probabil monstruoasă, dar în definitiv umană –  care l-a făcut să comită genocidul asupra populației evreiești din Europa. Din păcate, acest scop al textului rămâne și azi la fel de important, deoarece, chiar și după cel de-al Doilea Război Mondial, au avut loc multe cazuri de genocid pe această planetă. (…)

Această piesă este o declarație morală care, în vremurile de azi, este extrem de necesară pentru întreaga lume”- astfel  definește dramaturgul  Motti Lerner mesajul piesei sale a cărei premieră mondială va avea loc la Teatrul Național ”I.L.Caragiale” (sala Atelier), în prezența autorului,  în zilele de 4 și 5 octombrie 2024. 

În premieră la TNB: Procesul lui Eichmann

Născut în Israel în 1949, Motti Lerner a absolvit studii de matematică și fizică la Universitatea Ebraică din Ierusalim și, ulterior, studii teatrale la Londra și San Francisco, fiind la ora actuală unul dintre cei mai cunoscuți dramaturgi și scenariști israelieni, bucurându-se inclusiv de o notorietate internațională, cu piese jucate în Statele Unite, Anglia, Germania,  Italia, Elveția, Austria, Africa de Sud, India și Australia.  A predat între 1993-2008 un curs despre Dramaturgia politică la Universitatea din Tel Aviv, a fost rezident la Centrul de studii ebraice postuniversitare de la Oxford, visiting professor la departamentul de teatru al Universității Duke din Carolina de Nord etc. Distins în 1994 cu premiul „pentru scriitori” al Primului Ministru al Israelului și în 2014 cu Premiul Landau pentru artele spectacolului. 

Motti Lerner abordează în scrierile sale teme de profundă actualitate politică,  referindu-se cu precădere la comunitatea iudaică și la identitatea israeliană, incluzând  Holocaustul, Sionismul, terorismul, abordând și unele biografii, în cadrul unor texte de teatru-document, care au fost inclusiv ținta unor măsuri de cenzură, în pofida numeroaselor premii literare care i-au fost decernate. 

În premieră la TNB: Procesul lui Eichmann

Povestea lui Adolf Eichmann, Obersturmbannführerul-SS care a organizat și condus abominabila „soluție finală” ce a dus la exterminarea a  șase milioane de evrei între anii 1940-1945 este una arhicunoscută. Condamnat ca mare criminal de război de tribunalul de la Nürnberg, a fost condamnat la moarte în contumacie. Capturat de Mossad în Argentina,  a  fost  rejudecat  de un tribunal din  Ierusalim. Acuzarea publică a fost condusă de primul-procuror  al  Israelului, Gideon Hausner. Găsit vinovat de crime de război și crime împotriva umanității, Eichmann a fost condamnat la moarte și executat prin spânzurare la închisoarea din Ramla, la 31 mai 1962. Cenușa sa a fost împrăștiată în apele internaționale ale Mării Mediterane, pentru a evita posibile viitoare pelerinaje.

Pornind de la reconstituirea procesului de la Ierusalim, piesa lui Motti Lerner, și, implicit, spectacolul regizat de actorul Mihai Călin, vizează un impact profund asupra conștiinței spectatorilor:  

„Una dintre întrebările cele mai chinuitoare care mi-au apărut de-a lungul timpului, în legătură cu Holocaustul, a fost: «Cum de s-a putut întâmpla așa ceva?!». Mulți cred, acum, că totul a fost demult și că nu mai are nicio legătură cu prezentul (ca și comunismul, de altfel…) – declară Mihai Călin, încercând să ne transmită o întrebare pe care ar trebui să ne-o punem cu toții. Din păcate, istoria se repetă și, de fiecare dată, sunt condamnați (mai mult declarativ) liderii, întruchipări ale Răului Absolut: Hitler, Stalin, Mao, Pol Pot, Idi Amin, Milošević, …Ceaușescu…

În premieră la TNB: Procesul lui Eichmann

Dar există ceva mai adânc și mai înfricoșător decât RĂUL personificat de acești monștri: «banalitatea răului» de care vorbește Hannah Arendt și angrenajul micilor rotițe ale sistemului, cetățeni «normali», femei și bărbați «cu frica lui Dumnezeu», părinți iubitori, funcționari mai mult sau mai puțin mărunți, care fac să funcționeze perfect malaxorul Terorii, Cruzimii și Exterminării.”

Necesară lecție de istorie, dar și apel la trezirea conștiințelor pentru a împiedica o nefastă repetare a ei, piesa PROCESUL LUI EICHMANN, transpusă scenic cu o intensă participare emoțională de o excelentă echipă de actori, se adresează deopotrivă spectatorilor adulți și adolescenților, elevilor de liceu și profesorilor lor. Nu întâmplător spectacolul Teatrului Național cu PROCESUL LUI EICHMANN a fost realizat în cadrul Programului tnb.edu – program derulat din convingerea  că Teatrul, prin excelență o artă a întâlnirii, poate  completa și acoperi o latură importantă în procesul educativ, cea emoțional-cognitivă și a experienței directe.

În premieră la TNB: Procesul lui Eichmann

„Sunt  foarte recunoscător Teatrului Național din București pentru producerea premierei mondiale a acestei piese” – ne transmite scriitorul Motti Lerner, care va veni la București special pentru a asista la prima reprezentație a PROCESULUI LUI EICHMANN. 

*Precizăm că inițiatorul și susținătorul proiectului în România este doamna Tova BEN-NUN CHERBIS, președinte și fondator al Fundației ”Magna Cum Laude-Reut”. 

În distribuție: Richard Bovnoczki, Diana Dumbravă, Răzvan Popa, Mihai Călin, Axel Moustache, Vitalie Bichir, loan Andrei Ionescu, Cosmina Olariu, Florin Călbăjos, Emilian Oprea, Iuliana Moise, Irina Movilă, Ana Ciontea, Ovidiu Cuncea, Rodica Ionescu, Andrei Finți.

Regia: Mihai Călin. Scenografia: Gabi Albu. Muzica originală: Nikita Dembinski. Video-design: Constantin Șimon. Imagini și secvențe filmate: Mircea I. Anca.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton