Grădinăritul, terapie pentru trup și minte

De pe
Fie că te ocupi de flori sau ai o parcelă cu legume, este dovedit faptul că a grădinări este una dintre cele mai benefice terapii pentru trup și minte. Indiferent cât de mare sau de mică este curtea casei tale, aceasta este o oază de sănătate de care trebuie să profiți. Beneficiile pe care le aduce lucrul în grădină sunt uriașe. 

Iarba verde, de acasă

Un covor de iarbă și câteva straturi cu flori sau pur și simplu o zonă cu ghivece sunt tot ceea ce ai nevoie pentru locul perfect unde să-ți bei cafeaua de dimineață, pentru a te relaxa cu cei dragi, a citi o carte sau pentru a face un grătar. În toată perioada caldă din an, dar nu numai, curtea funcționează ca o prelungire a casei, care îți oferă cea mai simplă și mai eficientă cale de relaxare. Indiferent de dimensiunea ei, poți amenaja un colț primitor, cu mobilier gradina. Există piese speciale pentru exterior, parasolare și umbrele, șezlonguri, mese și scaune de grădină, care se potrivesc cu orice stil și se încadrează perfect în orice spațiu. 

Un astfel de loc te va îndemna să vrei să-ți îngrijești grădina, iar asta va aduce, în plus, reale beneficii stării tale generale, grădinăritul fiind o sursă de experiențe senzoriale care deconectează și contribuie la gestionarea stresului mai bine decât orice altă activitate în aer liber. 

Beneficii neștiute

A îngriji grădina, cel puțin câteva ore pe săptămână, te poate ajuta să gestionezi mai bine și cu mai puține prejudicii pentru organism situațiile stresante cotidiente. În plus, poate contribui la menținerea unei stări de spirit mai bune și generează o doză crescută de stimă de sine. Efectele au legătură cu descărcările de cortizol, hormonul stresului care poate influența negativ constantele biologice esențiale, de la nivelul tensiunii arteriale la cel al glicemiei, iar prin aceasta, funcția imunitară, memoria și capacitatea de concentrare. Cortizolul în exces are impact direct asupra hormonilor cerebrali și poate determina anxietate, depresie și un tonus psihic scăzut. 

Grădinăritul combate cu o eficiență spectaculoasă aceste efecte. Una dintre explicații este aceea că îngrijirea unei zone verzi, fie că este vorba despre iarbă și flori, ori un strat cu legume și plante aromatice, are ca efect satisfacția provocată de ceva care crește, înflorește sau este îngrijit cu propriile mâini, ceea ce este echivalentul unei întoarceri la esența ancestrală a omului. 

Un stimul pentru imunitate

Este dovedit că oamenii care lucrează pământul au o imunitate superioară. Acesta este un veritabil wild card. Nu numai vitamina D, sintetizată natural în piele, sub acțiunea soarelui de vară, contribuie la un sistem imunitar puternic, ci și germenii și microbii din sol, care intră în contact cu pielea sau care sunt inhalați prin respirație. Aceștia sunt activatori naturali ai imunității, veritabile vaccinuri care pot preveni sau ameliora simptomele psoriazisului, ale alergiilor sezoniere și astmului.

De asemenea, s-a demonstrat că aceste microorganisme din sol sunt în măsură să protejeze de boli respiratorii acute și viroze și pot avea un efect pozitiv asupra oricăror probleme inflamatorii din organism. 

Previne bolile degenerative ale creierului

Un alt mare avantaj pe care îl aduce grădinăritul, mai ales în cazul în care devine o activitate cotidiană, este prevenirea afecțiunilor degenerative cerebrale. Studii care s-au derulat pe perioade lungi de timp au arătat că lucrul în grădină, zilnic, între una-două ore, poate preveni, în mai bine de 35% din cazuri, bolile de tipul demenței senile. Iar pentru boala Alzheimer riscul scade cu peste 40%.  

Nu se cunosc exact care sunt mecanismele prin care grădinăritul oferă acest tip de protecție, dar cercetătorii cred că este vorba despre o combinație între activitatea fizică moderată ca intensitate, concomitent cu utilizarea coordonată a ambelor mâini și, prin aceasta, o stimulare a zonei corticale care controlează dexteritatea. Această zonă cerebrală are legături strânse cu memoria și limbajul, fapt care generează o intensificare a funcțiilor creierului. 

Aceste beneficii fac din grădinărit una dintre cele mai bune activități pentru recuperarea pacienților care au suferit accidente vasculare cerebrale. 

Sfaturi pentru grădinarii începători

Oricine știe să grădinărească. Se poate spune că această activitate este în codul nostru genetic și, dacă ai câțiva metri de pământ pe lângă casă, este păcat să nu faci asta. 

Amenajează o grădină verticală, folosind sticle de plastic vechi fixate pe gardul casei sau organizează o mică grădină cu flori, așezând unele peste altele câteva cauciucuri vechi. Poți planta gard viu sau poți face o colecție de ghivece cu plante aromatice. Cresc extrem de ușor și te feresc de muște și țânțari. Dacă ai mai mult spațiu, plantează câteva răsaduri de roșii. O singură plantă, îngrijită și udată corect, va produce, pe parcursul verii, peste 20 de kilograme de roșii. 

Orice combinație ai alege, toate sunt foarte simplu de întreținut, iar timpul alocat grădinăritului va fi cea mai bună formă de relaxare. În plus, va da zonei amenajate cu mobilier de grădină farmecul necesar și va face din acest loc o veritabilă sufragerie exterioară. 

Sursa foto: Shutterstock.com

 

(P) MATERIAL PUBLICITAR REALIZAT IN COLABORARE CU AUCHAN ROMANIA

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!