Ghid de supraviețuire în procedura divorțului

.

Odată ce ai luat decizia să divorțezi și nu mai este cale de întors, trebuie să te înarmezi cu foarte multă răbdare și diplomație. Aș asemăna divorțul cu o intervenție chirurgicală de separare a unor siamezi. Unele sunt mai ușoare, altele mai dificile, în funcție de cât de unite sunt persoanele implicate. Cert este că niciun divorț nu seamănă cu altul și este normal să fie așa pentru că noi oamenii suntem diferiți atât luați individual cât și ca și cuplu. De departe cele mai dificile mi se par divorțurile în care sunt implicați copii.

Soții uneori nu realizează că atunci când au luat decizia să conceapă un copil, sau pur și simplu s-a întâmplat, ei nu vor mai putea fi niciodată separați pe deplin; nu vor mai putea fi ca doi străini. Sau cel puțin nu ar fi indicat să se întâmple așa căci că ar avea de suferit enorm copiii.

Desigur că există și situații în care se impune ca unul dintre părinți să stea departe de cei mici, constituind un pericol pentru aceștia, dar aceste situații nu sunt atât de des întâlnite în practică. Cel mai des în instanță se “bat” soții orgolioși care își transformă copiii într-o “armă”, ceea ce este fundamental greșit.

Soțiile încearcă să-și pedepsească soții rupând legătura dintre aceștia și copii, sau soții răniți în orgoliu încearcă să își pedepsească soțiile încercând să le ia copiii crescuți de ele până în acel moment.

Avocat pentru divorț si partaj în București și Ilfov

 Dacă ai nevoie de un avocat pentru divorț în București sau Ilfov, cu experiență vastă în acest domeniu juridic, poți să apelezi cu încredere la Avocat Diana Ciocarlan pe site-ul ei www.dianaciocarlan.ro

Fiecare, încercând să câștige un fals război, rănește cel mai mult copiii care nu au nicio vină pentru alegerile părinților lor. E de neimaginat la ce se poate ajunge într-o procedură de divorț care ar trebui să fie teoretic simplă.

De aceea am creat acest scurt ghid care sper să aducă un pic de “pace” între cei doi viitori foști soți.

  1. Dacă decizia de a divorța îți aparține, pune pe listă următoarele: unde vei locui, ce se va întâmpla cu copiii (dacă există): cu cine vor locui, cum se vor lua deciziile cu privire la ei – în comun, sau exclusiv de către unul dintre voi, dacă există motive întemeiate; cu ce va contribui fiecare din punct de vedere financiar la creșterea și educarea acestora;
  2. Asigură-te că ai mijloacele financiare necesare pentru a continua: fie că ai un job, fie că îți găsești unul sau beneficiezi de sprijinul altor persoane pentru a depăși această situație;
  3. Identifică un sprijin moral în această perioadă, fie că este o rudă, un prieten sau un psiholog;
  4. Înarmează-te cu foarte multă răbdare și diplomație în relația cu soțul/soția ta, precum și cu rudele acestuia/acesteia dacă ele sunt foarte implicate în viața voastră de familie;
  5. Sub nicio formă nu porni un război cu soțul/soția ta pentru niciun motiv. Dacă tu ești cel/cea care divorțează și celălalt nu își dorește, înțelege-i suferința și comportamentul rezultat din ea. Dacă, în schimb, tu ești cel/cea care nu își dorește divorțul, încearcă pe cât posibil să te detașezi și să înțelegi că oamenii vin și pleacă din viața noastră atunci când își doresc și că nu ne aparțin. În acest caz, subliniez necesitatea punctului 3.
  6. Cu toții știm că, în majoritatea cazurilor, punctul slab al unei persoane este reprezentat de copii acesteia. Deși mulți sunt tentați să folosească acest lucru pentru a se răzbuna pe cel pe care îl cred vinovat de suferința lor, nu faceți asta sub nicio formă. Da, copiii trebuie feriți de celălalt părinte atunci când acesta reprezintă un pericol pentru ei, însă dacă nu este vorba despre așa ceva, copiii au dreptul să se bucure de ambii părinți. Ruperea legăturilor copiilor cu celălalt părinte, mai ales în ipoteza în care aceștia aveau o relație apropiată, înseamnă o răzbunare pe copii în primul rând. Aș merge mai departe și aș spune că ar putea, în anumite circumstanțe, să constituie (dincolo de alienarea părintească) infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului.
  7. Fii (pe cât posibil) rezonabil, corect și echidistant. Păstrați o relație cât de cât diplomată între voi căci divorțul nu înseamnă că trecutul se șterge. Când sunt implicați copii, divorțul nu înseamnă că nu vei mai avea nicio legătură cu fostul/fosta, ci veți fi mereu în legătură pentru copiii voștri.
  8. Atunci când soțul/soția este un pericol pentru tine sau pentru copiii, nu ezita să te folosești de toate mijloacele de protecție pe care legea ți le oferă: exercitarea autorității părintești exclusiv de către un singur părinte, decăderea din drepturile părintești, obținerea unui ordin de protecție, etc.
  9. Alege-ți un avocat care să te îndrume din punct de vedere juridic pe tot parcursul divorțului astfel încât să te simți confortabil măcar din punct de vedere al procedurii și să nu ai surprize pe acest plan. Avocatul potrivit va ști să te susțină și din punct de vedere moral și te va ajuta să treci peste această etapă din viața ta cu tact, calm și diplomație.
  10. În niciun moment al procesului nu te învinovăți pentru eșecul căsniciei! Ține capul sus și asumă-ți alegerile făcute căci toți suntem supuși greșelii. În orice caz, statistic vorbind, 80% dintre cupluri ajung la divorț, deci consolează-te cu gândul că nu ești singurul în această situație.

Avocat pentru divort si partaj Bucuresti Diana Ciocârlan

Contact: www.dianaciocarlan.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton