Cum poți câștiga motivația necesară pentru a te forma într-o nouă carieră

De Unica.ro, pe



Una dintre cele mai importante întrebări la care revii poate destul de des când îți dorești o schimbare în carieră este: „Mă voi descurca dacă nu am experiență?” Însă e important să nu lași emoțiile să te copleșească, ci să vorbești despre ele cu prietenii. Poți afla experiențele lor și vei deprinde o perspectivă mai largă asupra opțiunilor de recalificare. De exemplu, dacă îți dorești un job în IT, dar până acum nu ai avut tangență cu domeniul, poți alege jobul de tester. Pentru a te califica contează să te familiarizezi cu domeniul, să alegi un program complet de formare în carieră și, cel mai important, să-ți păstrezi motivația pe parcursul formării. Iată cum!

Text: Mihaela Pascari

Poți contribui la o experiență plăcută de navigare online

Activitatea noastră se concentrează în jurul site-urilor web și a aplicațiilor mobile. Ne place să avem acces cât mai repede la informație și să realizăm cumpărăturile într-un timp scurt. Pentru ca navigarea online să fie ușoară, avem nevoie de o interfață impecabilă a site-ului, de o funcționalitate bună și de o experiență prietenoasă. Și pentru ca experiența userilor unui site să fie una grozavă, companiile au nevoie testerii, care să identifice erori și probleme pe care să le prezinte programatorilor.

Ce avantaje ai dacă alegi o carieră în testare

O carieră în testare este un prim pas spre o carieră în IT. De la un job de tester poți avansa spre un job de programator junior, iar salariul mediu al unui QA Analyst, conform datelor Salario, este de 3.800 lei, dar poate varia în funcție de mărimea companiei, de proiect. În plus ai oportunitatea a obține un loc de muncă în străinătate. 
Perspectivele sunt optimiste, dar te întrebi poate dacă ai nevoie și de studii de specialitate pentru a avea succes în domeniu. Standardele pentru această profesie s-au schimbat în ultimii ani. Poți să devii un QA fără experiență specială sau educație tehnică. Contează să ai motivație și dorință de a învăța, precum și abilitatea de a te orienta spre formare și profesionistă, în cadrul proiectului Cursuri IT. 

Formarea și consilierea în carieră sunt gratuite

 „Proiectul Cursuri IT by eJobs” are mai multe etape (consiliere, cursurile propriu-zise, coaching). Ai ocazia ca după finalizarea cursurilor noastre să aplici la posturi de tester. Pentru asta, echipa de coaching din cadrul proiectului îți va oferi suportul necesar. Detalii aici

 „Proiectul Cursuri IT by eJobs” este disponibil prin:

PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN 2014-2020

Axa Prioritară 6 – Educație și competențe ID

proiect: POCU/726/6/12/135988

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Cum deprinzi motivația necesară pentru a te forma ca tester

Alege tool-urile care limitează distragerile
Cum se desfășoară o sesiune de studiu? De regulă începe cu planuri mari, dar după câteva minute ajungi să verifici rețelele de socializare sau e-mailul. Descoperi ceva mai interesant decât studiul care îți abate intenția de la planurile inițiale, îți creează o stare de oboseală și îți afectează concentrarea. E mult mai eficient să folosești tool-uri precum Freedom, AppBlock sau FocusMe care blochează accesul la platformele de socializare și la site-urile care-ți distrag atenția. 

Folosește tehnica potrivită de organizare a timpului
Celebra tehnică, creată de Francesco Cirillo în 1980, care a folosit un cronometru de bucătărie sub forma unei tomate, te poate ajuta să înveți ceea ce ți-ai propus într-un anumit timp. Iată cum funcționează:

  • Studiază timp de 25 de minute
  • Ia o pauză de 5-10 minute
  • Repetă ciclul de 4 ori
  • Ia o pauză mai lungă

Există și variații ale acestei tehnici și s-ar putea să descoperi că îți plac intervalele de studiu mai scurte, sau poate că poți repeta ciclul doar de trei ori și apoi să iei o pauză mai lungă. Pentru a te asigura că nu verifici  în mod constant ceasul, setează un cronometru atât pentru sesiunile de studiu, cât și pentru pauze. Poți profita la maximum de pauze pentru a face puțină mișcare care îți va da motivația necesară să revii. Evită pe cât posibil să te uiți la TV, o activitate statică, care nu impulsionează continuarea studiului. Tehnica Pomodoro funcționează foarte bine împreună cu tool-urile de blocare a site-urilor și aplicațiile. De exemplu, FocusMe poate fi folosit cu tehnica pomodoro. 

Oferă-ți un răsfăț drept recompensă!

Stabilește cum vei marca fiecare victorie în studiul tău. Poți alege ceva dulce, o ieșire în oraș, un film. Poți alege să te recompensezi mai des la început, când studiul ți se va părea poate mai dificil. Odată ce devii captivată de studiu sau începi să găsești mai multă motivație, poți să-ți acorzi o gratificare mai întârziată. Creează un sistem de recompense să fie eficient și personalizat pentru tine, ținând cont de capacitatea de a deprinde și de a folosi noile informații.

Găsește locul perfect de studiu acasă sau în oraș

Care este acel loc din casă unde știi că te concentrezi foarte bine și care te inspiră atât de bine, încât, stând acolo ai și obținut rezultate? Alege un loc pe care-l iubești. Poate este pe un scaun preferat, un fotoliu sau un hamac. O altă alegere inspirată este o cafenea sau la bibliotecă, unde vei descoperi alți oameni care citesc, învață și lucrează în liniște. Atmosfera propice  te poate determina să fii eficientă în ceea ce ți-ai propus. 

Oriunde s-ar afla, transformă spațiul care te inspiră în locul tău de studiu și folosește-l numai pentru învățat. Cu cât îți place mai mult să fii acolo, cu atât vei fi mai motivată să studiezi!

Inspiră-te din Ted Talks

The Paradox of Efficiency – Scriitorul Edward Tenner vorbește despre modul în care obsesia noastră pentru eficiență ne poate face de fapt mai puțin eficienți. Poți alege distragerile „productive”. De exemplu, în loc să stai la birou toată ziua lucrând, uneori soluția mai productivă este să te plimbi. Vei găsi și o poveste interesantă despre o plantă care trebuia să fie eficientă și să pună capăt foametei, dar a creat una dintre cele mai mari probleme în lume. 

How Frustration Can Make Us More Creative – Tim Harford, jurnalistul Financial Times și BBC, explică cum trebuie să câștigăm mai multă apreciere pentru micile obstacole din viața noastră, deoarece există anumite tipuri de obstacole care ne pot îmbunătăți efectiv performanța. Ne ajută să fim mai creativi. Unul dintre citatele care dă o temă de gândire este: „Doar pentru că nu-ți place, nu înseamnă că nu te ajută.”

The Happy Secret to Better Work – Autorul Shawn Achor are o părere diferită despre fericire și despre productivitate. Ne gândim adesea că dacă suntem mai productivi, vom deveni mai fericiți. Dar Swan argumentează contrariul – dacă suntem fericiți mai întâi, vom fi mai productivi. El spune că  „75% din succesele tale în muncă sunt determinate de nivelul tău de optimism, de sprijinul social și de capacitatea ta de a vedea stresul ca pe o provocare și nu ca pe o amenințare”.

How to Succeed? Get more Sleep – Arianna Huffington,  co-fondatorul The Huffington Post și autor cunoscut povestește cum subestimăm importanța somnului. Ne mândrim cu orele puține de somn. „Calea către o viață mai productivă, mai inspirată și mai fericită este să dormi suficient.”, spune Arianna Huffington.

Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!