Cum îl ajuți pe copil să aibă o atitudine pozitivă față de școală și învățare

.

Nu toți copiii iubesc școala, însă cultivarea unei atitudini pozitive față de învățare poate ajuta la dezvoltarea academică și personală a acestora. Cum anume îl poți ajuta pe copil să aibă o astfel de atitudine și să nu desconsidere actul de învățare afli din textul de mai jos.

Școala și învățarea sunt fundamentul pe care se construiește viitorul fiecărui copil. Acestea nu reprezintă doar acumularea de cunoștințe academice, ci contribuie și la dezvoltarea competențelor sociale, emoționale și de viață. Prin educație, copilul învață să gândească critic, să rezolve probleme, să colaboreze cu ceilalți și să devină un cetățean responsabil al societății. Tocmai de aceea, o atitudine pozitivă față de școală și învățare poate face procesul mai atractiv și mai interesant pentru copil. Iar, ca părinte, îl poți ajuta în acest sens, prin următoarele strategii.

Creează un mediu adecvat pentru învățare

Un spațiu dedicat învățării, luminos și organizat, poate stimula concentrarea și creativitatea. Lasă copilul să-și decoreze spațiul de lucru cu desene, obiecte inspiraționale sau grafice pentru a-i crește motivația. De asemenea, îi poți cumpăra caiete sau creioane cu personajele preferate. Uitați-vă împreună și peste oferta de ghiozdane scolare și permite-i să-l aleagă pe cel dorit de el.

Cultivă-i dragostea pentru învățare

Învățarea ar trebui să fie privită ca un proces distractiv și plin de satisfacții. Vorbindu-i copilului cu entuziasm despre acest proces vei reuși să-i insufli plăcere pentru școală și învățare. Cum anume poți face acest lucru? Împărtășește-i informații fascinante, poartă conversații pătrunzătoare despre o serie de subiecte și stârnește-i curiozitatea copilului. Îl ajută foarte mult și asocierea lecțiilor cu experimente sau modele din mediul înconjurător.

Implică-te în activitățile școlare și extrașcolare

Încearcă, pe cât posibil, să te implici în activitățile școlare și extrașcolare. Spre exemplu, în primii ani de școală, e recomandat să-l ajuți să învețe și să-și organizeze timpul. De asemenea, e foarte important să vadă că păstrezi legătura cu învățătoarea și că-ți pasă de ceea ce se întâmplă la școală. Participă la evenimente educaționale, cum ar fi ședințele cu părinții, târgurile de Crăciun și Paște sau serbările pe care le fac. 

În plus, ar fi bine să-i vorbești copilului despre școală și învățare ca despre ceva interesant și benefic. Atitudinea și implicarea ta în procesul de învățare îl fac pe copil să se deschidă și să aibă încredere că va reuși.

Asigură-te că are un echilibru între școală și timpul liber

Copiii au nevoie de un echilibru sănătos între școală și timpul de învățare și timpul lor liber pentru a reuși din punct de vedere academic și emoțional. De aceea, trebuie să te asiguri că, pe lângă responsabilitățile academice, copilul are timp pentru joacă, hobby-uri și activități extracurriculare. Nu îl suprasolicita și nici nu pune prea multă presiune pe el în ceea ce privește școala sau rezultatele obținute. 

Este foarte important să te concentrezi pe evoluție și nu neapărat pe rezultate. Încurajează-l să își urmeze hobby-urile și pasiunile în afara sălii de clasă. Dacă îi sunt respectate orele în care să se ocupe de activitățile care-i plac, cu siguranță, copilul va avea o atitudine pozitivă și față de școală și învățare.

Validează-i realizările și sărbătorește-le

Indiferent cât de mari sau mici sunt realizările, lauda îl va ajuta pe cel mic să se simtă mai încrezător și să dezvolte o atitudine pozitivă față de învățare. De asemenea, apreciază-i eforturile și arată-i că ești încântată de succesul lui. Indiferent că este vorba de obținerea unor note bune la un examen, de finalizarea unui proiect sau de un comportament pozitiv, sărbătorește împreună cu el realizările. Poți organiza mici ieșiri la film sau la prăjitură ori îi poți oferi mici recompense.

În concluzie, implicarea ta în procesul de învățare poate ajuta copilul să aibă o atitudine pozitivă față de școală și de învățare.

Sursă foto: freepik.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton