Ce înseamnă să fii o doamnă – varianta modernă

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Dacă ai avea o mașină a timpului, ai putea întreba oameni din diferite epoci cum ar descrie ceea ce înseamnă a fi o doamnă. Ai primi o varietate de răspunsuri, toate bazate pe normele și așteptările sociale ale acelor vremuri.

Dacă în trecut femeile de societate erau tăcute, respectuoase și supuse, astăzi oamenii au opinii diferite cu privire la ce înseamnă să fii o doamnă. Astăzi credem că o doamnă este o femeie complexă, elegantă, care poate avea opinii ferme și poate fi realizată.

În continuare, vom dezvolta aceste atribute, pentru a contura o imagine cât mai clară asupra a ceea ce înseamnă a fi o doamnă în societatea modernă.

Bunătatea și empatia o definesc

Bunătatea este o valoare de bază pentru o doamnă. Aceasta îi tratează pe ceilalți cu respect și nu o face doar sub forma unui efort pasiv.

Se remarcă printr-un puternic simț al conștientizării situațiilor, astfel încât identifică rapid oportunități de a-i trata pe ceilalți cu amabilitate. Acesta este fundamentul comportamentului unei doamne.

Are o ținută ireproșabilă 

Doamnele poartă întotdeauna haine care li se potrivesc și au grijă de părul și tenul lor. Deși nu există o garderobă strictă pentru o doamnă, hainele pe care le poartă o flatează și se potrivesc întotdeauna ocaziei. Poate purta un make-up statement, cu tus pentru ochi și ruj roșu, alături de o rochie elegantă și tocuri înalte sau o fustă și o bluză simple, balerini, fără machiaj și totuși va arăta impecabil de fiecare dată.

Știe că un outfit atent ales o face să se simtă încrezătoare și a învățat să se îmbrace în consecință. În cele din urmă, o doamnă își asumă întotdeauna alegerile sale vestimentare și nu îi face pe ceilalți să se simtă stânjeniți cu privire la acest aspect.

Deși este mereu în tendințe, alege articolele vestimentare care i se potrivesc cel mai bine și, de multe ori, optează pentru piese clasice, deoarece au o eleganță aparte.

Este un partener de conversație excelent 

Vei fi impresionată de lucrurile pe care le poate discuta cu deschidere și inteligență. Fie că poartă o discuție despre evenimente mondene, artă, fashion sau călătorii, o doamnă se va descurca să întrețină conversația și să asculte activ.

Ascultă cu atenție și știe cum să-i atragă pe ceilalți în conversație, iar când contextul o cere, va ști și să se amuze copios la glume.

Dar, nu conta pe ea să tacă atunci când vede pe cineva tratat nepoliticos sau se confruntă cu intoleranță din partea celorlalți, deoarece va ști cum să pună oamenii la punct într-o manieră politicoasă. 

Îi face pe ceilalți să se simtă confortabil

Dacă te-ai aflat vreodată în preajma unei femei îmbrăcate impecabil, care părea să știe exact ce să spună, indiferent de direcția pe care o urma conversația, și în preajma căreia te simțeai confortabil, atunci știi că ai avut de-a face cu o doamnă.

O doamnă știe să îi facă pe ceilalți să se simtă confortabil și bineveniți. Apari purtând o rochie de plajă când ar fi fost mai potrivit să porți o rochie de cocktail? Nu-i nimic! O doamnă te va complimenta pentru alegerea ta îndrăzneață în materie de modă.

Este generoasă în oferirea de complimente

Referitor la complimente, o doamnă este destul de generoasă cu ele. Chiar mai bine, ea nu aruncă vorbe frumoase în vânt sau laude pline de aroganță. În schimb, acordă atenție și face complimente semnificative, în special altor femei. Oamenii pur și simplu se simt mai bine când petrec timp cu ea.

Nu își expune animozitățile

O doamnă nu are nevoie să aibă ultimul cuvânt, este confortabilă să lase oamenii să creadă ce vor și nu aruncă niciodată vorbe lipsite de respect.

Când se confruntă cu dezamăgiri și nedreptăți, știe cum să gestioneze situația cu clasă. Este asertivă, spune ce gândește și lasă loc pentru reconciliere.

Așadar, o doamnă, în accepțiunea modernă, este o femeie fermecătoare, politicoasă, încrezătoare, care știe exact ce să spună și să facă în orice situație. Ea are maniere și stil impecabile. În același timp, ea este asertivă și nu trece neobservată.

Sursa foto: shutterstock.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton