Cât de important e portofoliul când îți dorești job în IT

Ai poate în plan să faci o schimbare în carieră și să te îndrepți spre domeniul IT, dar îți lipsește experiența. Și unele joburi cer experiență chiar dacă ești la începutul carierei sau o consideră un avantaj în departajarea candidaților. Cum poți să-ți crești șansele de angajare în acest context? Probabil ai început să te preocupi de înțelegerea unor algoritmi, de testare sau de folosirea unui limbaj de programare pentru a dezvolta un proiect propriu.

Totul depinde de mobilizarea ta de a pune într-un singur loc proiectele la care lucrezi, realizând astfel portofoliul. Începe prin cursuri gratuite IT organizate de eJobs, printr-un proiect cofinanțat din Fondul Social European, parte a programului Operațional Capital Uman 2014-2020. Calificarea obținută în urma cursurilor merită adăugată la portofoliul tău, alături de proiectele la care le realizezi pe cont propriu. Astfel îți sporești șansele de a obține jobul dorit! Iată care sunt pașii pentru a-ți construi un portofoliu.

Text: Mihaela Pascari


Urmează cursuri gratuite în IT

Primul pas este să definești ce curs ți se potrivește. Dacă ești atentă la detalii și la identificarea erorilor în site-uri, poți alege Cursul de Tester. Dacă ai înclinație spre design, poți alege cursul de Programator Java.

Ce vei învăța în cadrul cursului de Tester:

  • Vei învăța de la zero cum să descoperi defecte ale website-urilor, aplicațiilor și programelor dezvoltate de programatori.
  • Vei contribui la dezvoltarea celor mai tari site-uri și aplicații.
  • Acest curs este ideal dacă nu ai experiență în IT

Ce vei învăța în cursului de Programator Java:

  • Vei învăța de la zero JavaScript, HTML, CSS și cum să creezi pagini web cu ajutorul acestora.
  • Vei învăța cum să creezi aplicații web.
  • Acest curs este ideal pentru persoanele fără experiență în programare.

Ce trebuie să știi despre cursurile în IT

  • Cursurile sunt 100% gratuite, finanțate prin fonduri europene
  • Au loc de luni până vineri, între 18:00-20:00, și sâmbătă, între 09:00-12:00
  • Te ajută să faci reconversia către un job în domeniul IT
  • Se întâmplă 100% online
  • Te învață o abilitate practică, căutată pe piața muncii
  • Includ consiliere în carieră

Cursurile gratuite în IT sunt disponibile prin:

PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN 2014-2020

Axa Prioritară 6 – Educație și competențe ID

proiect: POCU/726/6/12/135988

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

SILVIU PETRESCU

silviu.petrescu@ejobsgroup.ro

0729.729.843

Ce rol are un portofoliu de proiecte în cariera ta

Este important să povestești recrutorului despre cursurile pe care le-ai absolvit în domeniul IT și despre proiectele la care lucrezi, dar ai mai multă putere de convingere când îi arăți că ai toate proiectele strânse într-un singur loc. Și nu trebuie să fii programator pentru a crea un site. O platformă WordPress este intuitiv de folosit și de personalizat. Mai important este să ai o strategie.

Selectează proiectele relevante joburilor la care aplici

Chiar dacă ai mai multe proiecte la care lucrezi, unele poate din afara domeniului IT, ar trebui să fii selectivă în privința a ceea ce incluzi în portofoliu. Oamenii au o atenție limitată și cel mai bine este să prezinți acele proiecte care-ți demonstrează talentul și experiența pentru jobul la care ai aplicat.

Realizează mai întâi o listă cu proiectele la care ai lucrat. Apoi, clasifică-le în ordinea relevanței pentru jobul pe care ți-l dorești. Sau selectează mai multe proiecte, diferite, de exemplu, fiecare pe un limbaj de programare sau pe o abilitate pe care ai dezvoltat-o, lucrând la el. Portofoliul ar trebui să susțină, prin exemple, calificările enumerate în CV.

În cazul în care ai lucrat un proiect pentru un client și nu-l poți face public sau munca ta a fost aceea de a testa un site (prin urmare nu este una vizuală), ai câteva variante la îndemână: să scrii un articol în care să descrii în termeni generici activitatea ta sau să creezi ceva similar proiectului desfășurat.

Alege un design simplu
Mai puțin înseamnă întotdeauna mai mult. Și același principiu ar trebui să-l aplici și atunci când îți creezi un site de prezentare a portofoliului. Expune proiectele într-un format simplu pe o singură pagină web (cu secțiunea My Work sau Work Samples) cu opțiunea ca utilizatorul să poată să le descopere individual, pentru detalii și context.

Asigură-te că are o navigare ușoară
O modalitate prin care poți asigura navigarea ușoară site-ul de prezentare a portofoliului tău este folosirea categoriilor. Când ai multe proiecte de prezentat, publicarea acestora pe o singură pagină ar putea fi copleșitoare. În plus categoriile pot arăta proiecte variate, precum și abilități deprinse prin dezvoltarea acestora.

Poți împrumuta idei din tehnica arhitectului peisagistic Mark Tessier. Site-ul său vine cu o caracteristică „Filtru”, astfel încât să poți vedea mai ușor diferitele tipuri de proiecte la care a lucrat.


Adaugă o notă personală

Proiectele la care ai lucrat sunt extrem de importante mai ales când îți dorești să te angajezi într-un domeniul nou pentru tine, precum IT-ul. Dar gândește-te că o persoană care va lucra cu tine își dorește să te cunoască și ca om.

Un portofoliu este și mai bine pus în valoare când face parte dintr-un site personal construit în mod responsabil și creativ, unde viitorul manager poate găsi povestea ta, poate afla care sunt preferințele tale de lucru.

Include așadar secțiunea „Despre” în care să te prezinți atât profesional, cât și personal. Te poți inspira de pe site-ul scriitoarei Jaclyn Westlake.

Cursurile gratuite în IT îți oferă ocazia de a obține o calificare pe care merită să o incluzi în portofoliu alături de proiectele personale. Asigură-te că ai dovada muncii tale, astfel vei fi mai aproape de atingerea obiectivelor profesionale.

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!