Ți-ai descoperit recent talentul de a crea manichiuri și pedichiuri care să fure privirile celor din jur și acum vrei să duci la un alt nivel acest talent cu ajutorul tehnologiei cu gel pentru a veni în întâmpinarea ta, a prietenelor tale sau a clientelor tale.
Cu toate acestea, parcă nu ești foarte convinsă de acest pas și mai ai nevoie de puțin timp de gândire. Noi venim azi în ajutorul tău și îți spunem care sunt o serie dintre beneficiile acestui tip de manichiură și pedichiură pentru a te ajuta să iei decizia cât mai repede și să îmbunătățești viața ta și pe a celor din jur.
Beneficiile manichiurii cu gel
Pe lângă beneficiile pe care această manichiură le oferă clientelor, prietenelor sau chiar și ție, trebuie să știi în primul rând că merită să investești în produse de calitate, cum ar fi lămpile UV, base coat, top coat și culori dintre cele mai bune, care vor rezista pe unghii până la următoarea vizită. Toate acestea sunt acum mult mai la îndemâna ta și nu mai trebuie să bați o grămadă de magazine pentru a le găsi, ci mai degrabă sunt toate la câteva clickuri distanță și ajung la tine acasă sau la salon mai repede decât îți închipui și în siguranță deplină.
Se poate ca, după ce ai auzit fel de fel de mituri despre manichiura cu gel și cum îți afectează unghiile, să fii puțin reticentă în a le aplica, însă noi îți spunem că și această tehnologie a evoluat și acum riscurile de a răni unghiile sau de a le face rău pe termen lung s-au diminuat considerabil.
În funcție de produsele pe care alegi să le folosești și calitatea acestora, felul în care arată produsul final al unghiilor cu gel poate să fie unul extrem de firesc și cu greu să faci diferența între unghiile naturale și cele construite cu gel.
2. Durează în timp
Datorită produselor de calitate, unghiile cu gel pot să arate impecabil chiar până la 4 săptămâni. Ce nu poți să oprești însă este creșterea unghiei naturale și astfel clientele tale vor fi nevoite să îți mai facă o vizită pentru scurtare și împrospătarea culorii.
Ai cliente care au obiceiul de a-și roade unghiile sau pur și simplu acestea sunt foarte slabe și se rup cu ușurință? Ei bine, acum există soluția perfectă și pentru ca ele să aibă unghii lungi zi de zi sau doar la ocazii speciale, în funcție de cum își doresc.
Manichiura cu gel are această versatilitate deoarece vine construită pe o bază puternică și rezistentă în timp.
4. Economie de timp
Aplicând gel pentru manichiură nu mai trebuie să stea clientele tale și nici tu în fiecare săptămână să retușezi oja care a sărit la puțin timp după aplicare.
O întâlnire de o oră, o oră și jumătate la fiecare patru săptămâni salvează mult timp prețios pe care îl pot dedica înspre alte proiecte sau înspre cei dragi.
5. Varietate
Ai ocazia să construiești unghiile în funcție de dorințele clientelor – slim, pătrate, ovale; și poți să le oferi o multitudine de culori și patternuri din care să-și aleagă câte una favorită de fiecare dată.
Acestea sunt doar cinci dintre avantajele pe care acest tip de manichiură le are, însă suntem sigure că pe lista ta găsim și altele. Scrie-ne care sunt acestea și poți să le inspiri și pe alte fete care au aceeași dilemă.