A renunțat la jobul de director de imagine la Louis Vuitton ca să își deschidă un business în Romania

.

Cine este curajosul care a renunțat la visul oricărui pasionat de modă pentru a-și construi propriul brand, fără să aibă nici cea mai mică certitudine că o să reușească? Iată, o întrebare cât se poate de logică, după ce citești afirmația din titlu. Exemplul este aici, în România, are doar 29 de ani, se numește Iosif Manea, și este consultant în imagine și lifestyle.

„Am început cariera în cadrul companiei „Louis Vuitton”, inițial ca și stylist în magazinul din Anglia. După foarte puțin timp, au fost observate abilitățile mele, și am fost avansat ca și manager într-o echipă de consultanți regionali pe produs. Mă pot mândri cu faptul că am fost primul român care a făcut parte dintr-o astfel de echipă. Recunosc, sigur, că acest job mi-a deschis extrem de mult orizontul, m-am dezvoltat foarte mult din punct de vedere profesiona. Am înțeles care este logica atunci când vine vorba despre determinarea tendințelor în modă, dar și despre consumul în funcție de criterii demografice, salariale sau educaționale!”, povestește românul.

Poziția în cadrul companiei „Louis Vuitton” l-a plimbat prin toată lumea. A fost în Dubai, Kuweit, Hong Kong. A participat la traininguri, a acumulat cunoștințe și experiență. În plină expansiune profesională, Iosif Manea a fost obligat să se întoarcă în Europa, din cauza pandemiei.

A renunțat la jobul de director de imagine la Louis Vuitton ca să își deschidă un business în Romania

„Această situație pandemică, din cauza noului coronavirus, m-a forțat să mă întorc în Europa. Am ales Anglia, din nou, unde am pus bazele agenției de lifestyle, „ONZE LIFESTYL”, prima agenție de acest gen, cu servicii de 5 stele. Am avut onoare să colaborez cu nume mari din industria modei, Vidal Sassoon, Benedict Cumberbatch, Joe Woolfe, Adam Harris, Liam Payne, dar și românul Emil Rengle.”.

Demararea acestui proiect peste hotarea l-a ajutat să realizeze cât de mult i-ar plăcea să implementeze și în România un astfel de concept. De la vis la realitate a mai fost un singur pas, iar Universul a fost cel care a jucat un rol important aici, atunci când a primit oferta de a prelua managementul concept store-ului „CHICCHIC”, brand românesc axat pe luxury retail.

A renunțat la jobul de director de imagine la Louis Vuitton ca să își deschidă un business în Romania

Iosif Manea își dorește să introducă în România viziunea lui de image consulting, o viziune care este în deplină concordanță cu stilul clientului. Specialistul în consiliere în imagine consideră că prima impresie pe care ne-o creăm în momentul în care interacționăm cu o persoană este stilul vestimentar, iar misiunea lui este ca acesta să fie cât mai curat și în acord cu personalitatea fiecăruia. Ținutele propuse de Iosif Manea se potrivesc perfect atât domnilor care au un stil perfect construit, elaborat, dar și celor care își doresc să descopere care este stilul vestimentar care se potrivește perfect cu personalitatea lor.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton