7 soluții care te ajută să scapi de stres 

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Factorii de stres din viața oricărei persoane pot influența nivelul de dispoziție avut, relația cu semenii, senzația de bunăstare percepută, planurile pentru viitor, somnul, pofta de mâncare, libidoul, dar și dinamica firească a altor procese organice.  

În general, răspunsul organismului în fața stresului este adaptiv, așadar, sănătatea nu este pusă în pericol. Însă dacă vorbim despre o formă de stres cronică, dublată de niveluri foarte ridicate de intensitate, această problemă poate avea un impact negativ, la nivel fizic și psihic.

Care sunt principalele cauze de stres? 

Activitatea profesională reprezintă principala a stresului. Mai exact, factorii asociați jobului, ce produc de cele mai multe ori stres unui angajat, sunt: 

  • volumul prea mare de responsabilități manageriale sau task-uri 
  • desfășurarea activității profesionale în condiții de muncă riscante 
  • lipsa unor oportunități pentru a avansa în ierarhia companiei
  • Discriminarea și hărțuirea la birou, mai ales dacă nu sunt luate măsuri 
  • riscul constant de încetare a contractului de muncă  
  • lipsa de asumare a deciziilor și responsabilităților etc 

După birou, o persoană poate fi expusă în fața unei sume diferite de stresori:

  • despărțirea sau divorțul 
  • pierderea sau distrugerea locuinței 
  • decesul unei persoane apropiate 
  • volumul ridicat de cheltuieli lunare 
  • obligația de a îngriji un membru al familiei
  • anumite boli cronice sau leziuni 
  • experiențele traumatizante etc 

Ce soluții te pot ajuta să scapi de stres?

Dacă te simți copleșită de nivelul ridicat de stres din viața ta, iată o serie de soluții prin care poți gestiona mult mai eficient această problemă: 

Ai grijă de tine 

Nivelurile de stres pot fi reduse, atunci când imaginea despre propria ta persoană este îmbunătățită considerabil. Pentru mai mult respect de sine, mănâncă sănătos, include sportul în programul săptămânal sau acordă-ți mai multe pauze, în timpul programului. 

Evită alcoolul și drogurile 

Consumul acestora poate amplifica senzația de stres resimțită, odată ce nivelul de dopamină asociat alcoolului și drogurilor scade. Dacă obișnuiești să consumi băuturi alcoolice sau alte substanțe interzise pentru a scăpa de stres, ia legătura cu un terapeut.  

Renunță temporar la sursele de stres 

Chiar daca poate fi imposibil să anulezi contactul cu toate sursele de stres din viața ta, încearcă pe cât de mult posibil să reduci expunerea în fața acestora. De exemplu, evită să mai citești știri despre pandemie, dacă acest lucru îți produce o senzație de neliniște. 

Practică tehnici de relaxare 

Online-ul îți permite accesul facil la tutoriale și cursuri, astfel încât să deprinzi o serie de tehnici pentru scăderea nivelului de stres. Așadar, ia în calcul: exercițiile de yoga, tehnicile de respirație controlată, sesiunile de masaj, aromaterapia etc 

Fă-ți timp pentru pasiunile tale

Tu știi mai bine care sunt activitățile care îți produc o reală bucurie, atunci când timpul liber îți permite. Găsește în fiecare zi timp pentru muzică, sport, serialul preferat, gătit, sau orice alt hobby care te face să uiți de grijile cu care te confrunți. 

Acordă o șansă voluntariatului

Voluntariatul reprezintă un instrument simplu de pus în practică, ce contribuie la creșterea încrederii și respectului în propria persoană, dar prin care poți îmbunătăți și lumea din jurul tău. 

Apelează la ajutorul de specialitate

Sprijinul unui specialist este vital, atunci când stresul ajunge să îți afecteze relațiile cu ceilalți, randamentul de la job sau chiar sănătatea. Dacă timpul nu îți permite deplasarea la un cabinet de specialitate, poți apela și online la terapeuți cu experiență în domeniu. 

Descoperă chiar acum lista de terapeuti de la Getvig Health și programează-te pentru o întâlnire online cu specialistul selectat din oferta avută la dispoziție. Indiferent de alegerea ta, ești pe mâini bune! Am selectat cu grijă și responsabilitate experți cu rezultate excelente!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton