5 măsuri de siguranță pe care e bine să le iei atunci când ai un animal de companie

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Atunci când decidem să adoptăm un animal de companie, responsabilitatea noastră crește semnificativ. Pe lângă asigurarea unei hrane de calitate, plimbări și binecunoscuta joacă, fiecare stăpân ar trebui să se asigure că ia și câteva măsuri de siguranță suplimentare. Acestea sunt esențiale pentru bunăstarea prietenilor noștri blănoși și le pot asigura un trai sănătos, fără evenimente nedorite. Pregătește-te pentru a deveni un stăpân responsabil și informat, gata să îngrijească și să-și protejeze animăluțul.

1. Microciparea

Microciparea este o procedură obligatorie în cazul câinilor, dar care este recomandată și pentru pisici. Ea este obligatorie dacă îți dorești să călătorești cu animalul în străinătate, fiind necesară pentru eliberarea unui pașaport. Procedura constă în inserarea subcutanată a unui mic dispozitiv electronic, care conține un cod unic de identificare al acestuia. Acesta poate fi citit oricând de către un veterinar cu ajutorul unui alt dispozitiv special.

Microciparea are o serie de beneficii, mai ales în cazul câinilor. Codul respectiv este înscris într-un registru al câinilor cu stăpân, unde pot fi adăugate diferite alte informații importante, precum datele stăpânului sau informații medicale. Astfel, animalul poate fi recuperat mai ușor în cazul în care se pierde, iar păstrarea unui istoric medical devine mai ușoară.

2. Vaccinarea și deparazitarea regulată

Aceste măsuri preventive sunt esențiale pentru menținerea sănătății și bunăstării animalelor de companie, protejându-le împotriva a numeroase boli și paraziți periculoși. Va trebui să mergi periodic la veterinar pentru a-ți vaccina pisica sau câinele, conform unei scheme bine stabilite. Vaccinarea se va realiza mai des în primul an de viață al animalului, iar apoi anual.

Procedura de deparazitare este și ea obligatorie pentru a preveni apariția paraziților interni și externi, care pot afecta sănătatea animalelor de companie. Dacă vrei să-ți deparazitezi câinele sau pisica, vino cu aceștia la veterinar, iar medicul va realiza procedurile și te va informa cu privire la frecvența cu care va trebui repetată. Aceasta diferă în funcție de specie și de situația specială a fiecărui animal, însă va trebui realizată de minimum două ori pe an.

3. Sterilizarea

Beneficiile sterilizării animalelor de companie sunt multiple, iar stăpânii nu ar trebui să neglijeze acest aspect. Desigur, procedura previne apariția unor gestații nedorite și are rolul de a reduce numărul de animale abandonate. Ea te poate ajuta și să nu mai ai parte de anumite comportamente neplăcute, precum marcatul teritoriului, agresivitate sau tendința de a părăsi căminul.

Însă, cel mai important, sterilizarea are și beneficii medicale. Animalele au un risc mult mai crescut de a dezvolta afecțiuni extrem de grave dacă sunt nesterilizate, care le pot pune viața în pericol. Acestea pot include infecții și tumori mamare sau ale sistemului reproducător. Discută cu veterinarul despre momentul optim în care ar trebui să îți sterilizezi câinele sau pisica.

4. Dresajul

Mulți stăpâni pot omite acest aspect, însă dresajul îi poate ajuta să își îmbunătățească relația cu animalul lor de companie (câinele) și să îl poată controla mai ușor. Câinii pot dezvolta ușor comportamente agresive sau nedorite, care pot provoca neplăceri, iar dresajul poate fi de mare ajutor în această privință. Acesta poate fi benefic și când vine vorba de anumite anxietăți ale animalului. Socializarea este la fel de importantă, pentru ca plimbările să devină mai plăcute și să nu existe conflicte cu alți câini.

5. Supravegherea și securizarea locuinței

Locuința ta trebuie să fie cât mai sigură pentru animalul de companie, în special când acesta va rămâne nesupravegheat. În aceste cazuri, există riscul ca acesta să producă anumite stricăciuni sau, în cel mai rău caz, să se pună în pericol. Pentru a evita astfel de situații, poți lua câteva măsuri.

În primul rând, asigură-te că toate locurile în care animalul are acces sunt amenajate „pet-friendly”. Nu lăsa la îndemână obiecte pe care te temi că le va strica sau cu care se poate accidenta. Poți construi anumite locuri speciale în care acesta să își petreacă timpul atunci când nu este supravegheat, cum ar fi țarcuri sau îngrădituri speciale.

Ar trebui să iei în considerare și instalarea unor camere video, pe care să le folosești atunci când animalul rămâne singur acasă. Acestea pot înregistra imagini și sunet, trimit notificări când detectează mișcare, iar unele au și funcții speciale care îți permit să vorbești cu pisica sau câinele. Astfel, poți controla mai ușor eventuale comportamente negative sau neprevăzute.

Asigură-te că îi oferi animăluțului tău cea mai bună îngrijire și că ții cont și de aceste aspecte. Mergi periodic la veterinar și respectă recomandările acestuia, iar prietenul tău blănos va avea o viață lungă și fericită.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton