Promovarea stă la baza oricărui tip de business, indiferent dacă acesta se află la început de drum sau este în plină evoluție. În domeniul beauty, nevoia unor tehnici bune de promovare este cu atât mai prezentă, cu cât numărul saloanelor de înfrumusețare este destul de mare.
Vizibilitatea obținută în urma aplicării tehnicilor oferă business-urilor oportunitatea de a se conecta cu un public numeros, a căror membrii se pot transforma ulterior în clienți.
Promovarea prin conținut este o tehnică eficientă prin intermediul căreia saloanele de beauty pot obține noi clienți.
Postează conținut video
Rețelele sociale reprezintă mediul excelent prin intermediul căruia atât saloanele de înfrumusețare, cât și profesioniștii din acest domeniu își pot crea o imagine care să îi aducă mai aproape de publicul dorit. În ultima perioadă, preferințele publicului pentru conținutul video a crescut considerabil, iar rețelele sociale încurajează prin instrumentele lor acest trend.
Ca profesionist în domeniul beauty poți comunica către un public foarte mare prin intermediul acestui tip de conținut. Fie că prezinți un colaj de tip “before and after” sau “how to do it”, algoritmul acestor rețele va propulsa conținutul tău, ce va stârni interes, iar comunitatea ta online va crește.
Una dintre tehnicile de promovare ce nu va da niciodată greș se referă la prezentarea de testimoniale. Un client mulțumit care își împărtășește în mod public aprecierea față de profesionistul de beauty, va oferi întotdeauna un sentiment de încredere în ceea ce privește serviciile acestuia.
Primul pas este să ceri acordul clienților tăi, apoi să realizezi un clip video prin care aceștia să vorbească despre experiența de care au beneficiat în salonul tău. Mai departe poți folosi acest tip de conținut pentru o promovare plătită.
Și, dacă nu crezi că punctul tău forte constă în publicarea acestui tip de conținut pe rețelele sociale, poți încerca o tehnică un pic mai tradițională.
Oferă VOUCHERE sau CARDURI CADOU
Reducerile sub formă de voucher atrag întotdeauna noi clienți pentru că, nu-i așa, cui nu îi place să primească cadouri?
Le poți oferi clienților tăi actuali vouchere pe care să le ofere mai departe prietenilor sau celor din familie, în acest fel fiind sigur că aceștia se vor întoarce să încerce serviciile oferite sau poți promova aceste reduceri online pentru a atrage un public mai numeros.
Uneori, ca profesionist, timpul pare să nu-ți ajungă pentru a pune în aplicare aceste tehnici de promovare. Așa că, poți încerca o aplicație de management al programărilor care să îți aducă în mod constant noi clienți.
Listează salonul pe MERO
În prezent, în cadrul pe platforma MERO sunt deja înscrise peste 1.000 de saloane, iar numărul de programări realizate prin intermediul aplicației este de 120.000 lunar.
Alege să fii și tu vizibil pentru toți cei peste 100.000 de vizitatori care utilizează lunar aplicația. Și, dacă deții deja un website, îl poți conecta cu profilul tău MERO pentru ca programările să se realizeze direct prin intermediul aplicației.