Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Ziua în care Paula Chirilă și Dan Giuvelnic și-au unit destinele a fost plină de momente memorabile și neprevăzute. Deși și-au dorit un eveniment discret, mirii au trecut prin emoții de neuitat din cauza traficului aglomerat, ajungând cu întârziere la starea civilă, iar petrecerea de după-amiază s-a transformat într-un adevărat chef care a ținut trei zile și trei nopți.
Emoțiile au atins cote maxime chiar pe drumul către marele pas. Actrița a povestit cu sinceritate cum a fost la un pas să rateze programarea de la primărie din cauza aglomerației, în timp ce invitații îi așteptau deja la fața locului.
„Am întârziat la propria nuntă! Noi eram programați la ora 13:00. Invitații au ajuns înaintea noastră. Noi, ieșind de aici, de acasă, am dat peste un blocaj de trafic. Noi eram pe partea cealaltă de primărie și am dat peste un blocaj de trafic și am stat în trafic, nu știu, vreo 20 de minute, ceva, de nu ne mai mișcam. Și dă-ți seama, noi și familia, restul prietenilor, erau veniți din partea cealaltă, din București, în Otopeni. Noi am făcut cununia la primărie, în Otopeni. Da, și am ajuns cu un sfert de oră mai târziu. Dar norocul a făcut că intervalul ăla era programat pentru noi. Am ajuns după ora 13:00. O pusesem pe nașă să se ducă să întrebe dacă n-au închis primăria, dacă ne așteaptă. Eram superîntârziată. Și eu, și Dan. Dar totul a fost ok”, a povestit Paula Chirilă, citată de Wowbiz.
Mirii și invitații au petrecut trei zile și trei nopți
Deși planul inițial prevedea doar o întâlnire relaxată de zi, atmosfera festivă a schimbat complet desfășurarea evenimentului. Prezența unui taraf tradițional a încins horele și a dat tonul unei sărbători prelungite, exact ca în basme.
„Și au mai fost și la petrecere momente. Adică nu mă așteptam. S-au întins niște hore pe acolo. De multe ori credeam că o să se termine. Noi am făcut-o după-amiază. Având în vedere că ne întâlnim la ora 13:00 și nu mergem încă la biserică, o să mergem după ce găsim verighetele, am zis că mergem direct. Și mă gândeam că, dacă e pe zi, o să fie așa, mai liniștită. Dar lucrurile s-au schimbat. La un moment dat a venit și taraful acolo. S-au întins niște hore. Deci a fost ceva extraordinar. Nu mă așteptam. Și de unde credeam că o să plecăm pe la miezul nopții, a durat până dimineața. Când s-a terminat, am venit acasă, am mai stat vreo două ore, după care iar au început să curgă musafirii. Am chefuit trei zile și trei nopți!”, a mai spus Paula Chirilă.
Paula Chirilă și Dan Giuvelic, o dragoste trăită departe de ochii curioșilor
Paula Chirilă este una dintre cele mai apreciate și carismatice prezențe de pe micile ecrane și din teatrul românesc, însă în ceea ce privește viața privată a ales întotdeauna să păstreze o discreție absolută. După divorțul de fostul soț, Marius Aciu, alături de care are o fiică, actrița a preferat să fie extrem de rezervată în aparițiile publice legate de sfera personală.
Povestea de iubire cu Dan Giuvelnic, partenerul său de viață cu 15 ani mai tânăr, a fost construită în liniște, departe de lumina reflectoarelor. Cei doi au ales să-și oficializeze relația într-un mod intim, înconurați doar de familie și prieteni apropiați, amânând ceremonia religioasă pentru momentul în care vor alege verighetele ideale.
În ciuda planurilor discrete, atmosfera caldă și peripețiile inerente au transformat evenimentul într-o amintire cu adevărat de neuitat.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini de la cununia Paulei Chirilă