Andrew Tate, mesaj după ce a fost arestat în Miami. Ce a transmis de după gratii 

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Andrew Tate a avut o primă reacție după ce a fost arestat în Miami, în urmă cu câteva zile. Influencerul se află în arest preventiv, dar a transmis un mesaj pe platforma X.

Andrew Tate, mesaj din spatele gratiilor

Andrew Tate și fratele lui, Tristan, au fost arestați sâmbătă, 18 iulie, în Miami, Florida, de către autoritățile americane, după un mandat emis la solicitarea Mării Britanii.

Cei doi urmează să fie prezentați în fața unei instanțe federale, unde se va analiza procedura de extrădare cerută de autoritățile britanice.

Andrew Tate a transmis primul mesaj după ce a fost arestat. 

Citește și: Oana Țoiu spune că unul dintre frații Tate a încercat să o abordeze înainte să fie arestat. Cum a reacționat ministrul

„Dacă aș fi fost cu adevărat un prădător sexual, precum membrii bandelor de racolare, Prințul Andrew, prezentatorii BBC sau Lordul Mandelson (…), poliția britanică nu m-ar fi vânat în toată lumea. M-ar fi protejat”, a scris acesta pe X.

Influencerul a respins acuzațiile și spune că nu este un prădător sexual.

Ce acuzații i se aduc

Documentele judiciare făcute publice de către autoritățile publice îi auză pe frații Tate că ar fi strangulat femei, uneori până la pierderea cunoștinței, pentru a le abuza în cadrul unor ritualuri.

Citește și: Ce reprezintă „pașaportul de aur” pe care Andrew Tate l-a cumpărat în timp ce era arestat în România. A făcut o mutare neaşteptată

Cei doi frați au negat mereu orice implicare în dosarele în care sunt acuzații, iar avocații lor au contestat toate măsurile luate împotriva lor. 

Instanța americană urmează să decidă dacă o extrădare formulată de autoritățile britanice poate fi pusă în aplicare.

Ce gest a făcut când a fost arestat

Imagini apărute în mediul online îl arată pe Andrew Tate în timp ce încearcă să îi dea telefonul mobil unuia dintre bodyguarzii săi. În acel moment, telefonul îi scapă din mână. Până acum, nu se știe dacă dispozitivul a fost ridicat de autorități după intervenție.

Citește și:  Andrew Tate, acuzat de agresiune sexuală de Bri Stern, iubita lui. Ce mesaje îi trimitea: „Dacă mă vei trăda vreodată, o să regreți. Sunt serios”

Potrivit imaginilor publicate online și presei internaționale, Andrew Tate era escortat de forțele de ordine în momentul în care a încercat să îi înmâneze telefonul bodyguardului său, însă l-a scăpat pe jos.

Noile acuzații aduse fraților Tate

Procurorii britanici au anunțat noi acuzații împotriva lui Andrew Tate. Acesta este acuzat de șapte fapte de viol, precum și de infracțiuni legate de trafic sexual și distribuirea unor imagini indecente cu un minor.

Și Tristan Tate este vizat de noi acuzații. Procurorii îl acuză de două fapte de viol și de trei infracțiuni privind organizarea sau facilitarea traficului de persoane în scopul exploatării sexuale.

Înainte de aceste noi acuzații, Andrew Tate era deja cercetat pentru alte 10 infracțiuni, printre care trei acuzații de viol, patru de vătămare corporală, două de trafic de persoane și o acuzație privind controlarea prostituției pentru obținerea de beneficii financiare.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton