Klaus Iohannis, somat de ANAF pentru o datorie de aproape 1 milion de euro

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Klaus Iohannis a fost notificat de ANAF că trebuie să plătească suma încasată din chiria unui imobil din Sibiu pe care l-a deținut în mod nelegal, informează Hotnews.ro.

Klaus Iohannis, somat de ANAF

Klaus Iohannis și soția lui, Carmen, trebuie să plătească 4,7 milioane de lei către ANAF, echivalentul a aproape 1 milion de euro, suma reprezentând chiriile încasate, plus penalități și dobânzi, pentru un imobil pe care l-au deținut nelegal.

Cum s-a ajuns aici?

În perioada 1999-2016, soții Iohannis au deținut un imobil pe strada Nicolae Bălcescu numărul 29 din Sibiu. Din chiria pe care Raiffeisen Bank a achitat-o pentru parterul casei, fostul cuplu prezidențial a câștigat peste 320.000 de euro, potrivit Riseproject.ro. Conform aceleiași surse, cu acești bani, Iohannis a cumpărat alte trei case, obținând astfel și alte venituri din închiriere.

În noiembrie 2015, Curtea de Apel Brașov a stabilit că imobilul a fost deținut nelegal de soții Iohannis. Astfel, în aprilie 2016, titlul de proprietate al familiei a fost radiat din cartea funciară. ANAF le-a trimis acum o somație de plată legală, care se ridică la 4,7 milioane lei, cu tot cu penalități și dobânzi.

Citește și: Câți bani a cheltuit Klaus Iohannis cu zborurile speciale în cei 11 ani de deplasări externe. Sumele, făcute publice de Ilie Bolojan

Familia Iohannis a mai pierdut un imobil în Sibiu

Familia Iohannis a pierdut un al doilea imobil în septembrie 2024. Apartamentul de pe strada Gheorghe Magheru 35 din Sibiu a reprezentat unul dintre litigiile care au împiedicat statul român să recupereze spațiul din strada Nicolae Bălcescu, în ciuda deciziei judecătorești din noiembrie 2015.

Litigiul a fost inițiat de Rodica Baștea, o prietenă a soților Iohannis din Miami, care a cerut anularea unui certificat din 2008 ce declara statul român moștenitor legal al imobilului din Gheorghe Magheru. Înalta Curte s-a pronunțat asupra litigiului abia anul trecut.

Între 1999 și 2008, proprietatea de pe strada Gheorghe Magheru 35 a aparținut lui Ioan Baștea, soțul Rodicăi Baștea, Georgetei Lăzurcă, soacra lui Klaus Iohannis, și soției acestuia, Carmen Iohannis.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton