Paiso, producător român de detergenți, te învață diferența între parfumul de rufe și balsamul de rufe

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Deși nu mai presupune același efort ca în trecut, datorită tehnologiei moderne și a produselor inovatoare, spălatul rufelor necesită o atenție sporită pentru protecția țesăturilor, conservarea culorilor și mirosul plăcut. Menținerea unor calități precum prospețime, aspect neted și o amprentă olfactivă de prospețime constituie o preocupare a gospodinelor și gospodarilor din toate timpurile, interesați de igienă și curățenie. Pe lângă clasicele soluții de spălare, săpunul de rufe și detergentul, au apărut azi metode noi de a impregna hainelor și articolelor textile din casă o finețe la atingere și un miros încântător. Acestea sunt balsamul de rufe și parfumul de rufe, doi aliați de nădejde, care se adaugă în mașina de spălat. Între cele două produse există asemănări, dar și diferențe care le individualizează funcțiile și calitățile.

Parfum de rufe sau balsam de rufe, pentru prospețimea hainelor?

Deși detergenții de rufe conțin agenți de parfumare, în amestec cu apa dură, mirosul hainelor curate nu se păstrează așa cum ar fi de dorit. Folosirea unei cantități mai mari de produs decât cea recomandată pe ambalaj nu este indicată, deoarece poate cauza reacții la nivelul pielii. Pentru miros plăcut, se poate folosi deopotrivă un parfum de rufe concentrat sau balsam de rufe.

Ambele se adaugă în mașina de spălat sau în apa pentru spălare manuală, însă diferă etapa din procesul de spălare. Dacă parfumul de rufe se pune de la început, balsamul intră în acțiune de-abia la clătire. Atât parfumul, cât și balsamul se dozează conform indicațiilor de pe ambalaj. Parfumul este însă mai eficient pentru mirosul proaspăt și de durată al țesăturilor.

Parfumul de rufe de la Paiso, producător român de detergenți, este conceput în șase variante cu miros încântător. Se pot alege în funcție de preferințe, parfumuri fresh, citrice, lemnoase sau aerate sau parfumuri dulci, care îmbrățișează hainele cu arome de mosc, arome orientale, vanilie sau orhidee.

Parfumul de rufe este potrivit pentru toate tipurile de țesături, nu pătează și nu afectează fibrele. O cantitate de 200 de ml este suficientă pentru 40 de spălări.

Balsam de rufe, pentru haine moi, pufoase și ușor de călcat

În ceea ce privește textura hainelor, pentru o atingere catifelată, materiale moi, fără cute și ușor de călcat, un aliat de nădejde este balsamul de rufe concentrat. Poate fi achiziționat atât în varianta parfumată, cât și fără parfum, pentru persoanele sensibile sau cele care au descoperit un miros al parfumului de rufe de care s-au îndrăgostit și vor să se bucure de acea aromă. Indiferent de agentul de parfumare, hainele vor rămâne pufoase și fine.

Indiferent de obiceiurile de spălare de până acum ale utilizatorilor, Paiso le pune la dispoziție o ofertă imbatabilă prin care se pot bucura atât de prospețime de durată, cât și de senzația de catifelare și mângâiere la atingere. La fiecare parfum de rufe cumpărat, se oferă cadou 1 litru de balsam fără parfum.

Atât parfumul de rufe, cât și balsamul de rufe aduc valoare procesului de îngrijire a hainelor, fiecare având caracteristici distincte și beneficii unice. Alegerea dintre aceste două produse depinde de preferințele și nevoile individuale ale fiecărui utilizator. Pentru haine care emană arome plăcute și prospețime, parfumul de rufe este opțiunea potrivită, în timp ce, pentru haine moi, ușor de călcat și protejate împotriva cutelor, balsamul de rufe este alegerea ideală.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton