Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Chiar dacă sezonul rece a trecut, primăvara nu și-a intrat pe deplin în drepturi. Există zone în care încă se înregistrează valori termice foarte scăzute, mai ales pe timp de seară. Tocmai de aceea, este indicat să alegi articolele vestimentare care să reziste condițiilor meteo nefavorabile și în același timp să-ți scoată în evidență trăsăturile.
Cele mai bune haine care te protejează de frig
Dacă nu vrei să resimți frigul de afară, există câteva piese vestimentare pe care trebuie să le integrezi în garderobă:
Paltoane – Paltoanele sunt ideale pentru temperaturile foarte scăzute, tocmai pentru că sunt lungi și acoperă foarte bine atât trunchiul, cât și picioarele. În plus, multe paltoane sunt căptușite și izolate, ceea ce oferă o protecție sporită împotriva frigului.
Jachete de iarnă – Alternative foarte confortabile și ușor de asortat. O geacă de iarnă cu blană, spre exemplu, va menține căldura în interior și îți va oferi posibilitatea de a te mișca în voie.Sunt disponibile într-o varietate de culori și modele. Astfel, poți face alegeri personalizate în funcție de preferințe.
Pulovere și hanorace căptușite – Puloverele și hanoracele căptușite sunt ideale pentru a fi purtate sub alte straturi de îmbrăcăminte. Oferă senzații plăcute la atingere și o izolație termică suplimentară.
Căciuli, fulare și mănuși – Accesoriile esențiale pentru a proteja extremitățile corpului împotriva frigului. Dacă vrei să îmbini utilul cu plăcutul și să te bucuri de un stil extravagant, poți alege variantele din piele sau blană naturală. Materialele oferă un aspect deosebit, dar și o funcționalitate aparte.
Cizme și bocanci – Alegerea încălțămintei este o etapă foarte importantă dacă vrei să uiți de valorile scăzute de afară. Cizmele și bocancii încălzesc picioarele și sunt variante care pot fi abordate în diverse ținute, fie ele office, street style sau elegante. Există și modele impermeabile, pentru un plus de confort și siguranță.
Să găsești hainele care să ți se potrivească de minune nu este o treabă ușoară, mai ales când vine vorba de piesele dedicate sezonului rece. Există o părere conform căreia articolele vestimentare de iarnă sunt mai greu de asortat. Însă, nu trebuie să-ți faci griji.
Iată câteva sugestii de haine care se pliază în funcție de fiecare stil:
Stilul clasic – Dacă preferi un stil clasic și elegant, ar trebui să optezi pentru articole vestimentare atemporale, cum ar fi paltoane, rochii midi și pantaloni cu talie înaltă. Alege culori neutre și materiale premium pentru un look sofisticat și rafinat. Te poți orienta către blănuri naturale ieftine, dacă îți dorești calitate la prețuri avantajoase.
Stilul casual – În cazul în care stilul casual ți se potrivește mai bine, nu ezita să alegi tricouri oversized, topuri sau blugi cu talie joasă. Completează look-ul cu ogeacă de iarnă cu blană și bocanci cu talpă groasă. Nu uita de accesorii precum șepci sau rucsacuri.
Stilul boho – Dacă preferi un stil boho sau hippie, poți alege articole vestimentare cu imprimeuri florale sau etnice, rochii lungi și fluide, bluze cu volane și pantaloni largi. Pentru un twist nonconformist poți integra și blănuri naturale ieftine.
Investește în piese vestimentare potrivite temperaturilor de afară!