City break cu prietenele – 3 sfaturi pentru o organizare eficientă

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Vacanțele de tip city break petrecute cu prietenele sunt foarte distractive și relaxante. În afară de faptul că sunt o modalitate de a petrece momente frumoase și de a trăi experiențe inedite alături de ele, sunt și economice – comparativ cu cele împreună cu familia -, pentru că puteți împărți multe dintre costuri: cazare, mașina de închiriat, diverse cumpărături etc. Iată mai jos trei factori de care să ții cont pentru a organiza eficient un city break. 

Transport la prețuri minime

Prețul transportului reprezintă o parte importantă din bugetul pentru un city break. Dacă alegi avionul, ai două opțiuni, fie să planifici călătoria din timp, adică cu trei până la șase luni înainte de plecare, sau, dimpotrivă, „very last minute”, dar acest lucru înseamnă să ai mereu valiza pregătită. Trenul poate fi o opțiune excelentă, mai confortabilă uneori, în funcție de destinație. De asemenea, transportul cu mașina poate fi mai ieftin, în funcție de numărul de pasageri, pentru că veți împărți costurile legate de combustibil și eventuale taxe, dar îl poți lua în considerare și pe cel cu autocarul. O altă modalitate de a reduce din prețul transportului este de a primi cadou parțial sau total biletele. În loc de un cadou inutil primit de Crăciun sau de ziua ta, poți cere o contribuție la următoarea ta călătorie. De cealaltă parte, prietenii și familia vor fi ușurați să știe că darul pe care ți l-au oferit nu te-a dezamăgit. 

Bagaj minimalist

Dacă faci parte dintre persoanele care sunt stresate la simpla idee de a-și face bagajele, ai mai jos câteva sfaturi pentru a-ți pregăti o valiză minimalistă, simplă și versatilă. Astfel, înainte de a trece la împachetatul propriu-zis, alocă-ți puțin timp pentru a lua în considerare câteva lucruri: 

  • Destinația
  • Durata
  • Prognoza meteo
  • Activitățile planificate
  • Prezența unei mașini de spălat și a unui fier de călcat la fața locului

Alege haine care se potrivesc între ele, pentru a limita numărul acestora. Regula numărul 1 este să optezi pentru piese de bază, precum jeanși, rochie neagră, tricouri din bumbac clasice, totul în culori neutre. Indiferent de sezon, ia cu tine mai multe piese pentru partea superioară a corpului. Pentru un city break de trei zile, o pereche de jeanși de schimb, în afară de pantalonii de pe tine, este suficientă. Pentru că vremea poate fi capricioasă, ia cu tine o jachetă compactă confortabilă, precum acest model superdry, și nu uita de accesorii, precum ochelarii de soare, o eșarfă și o bască sau o pălărie, care îți vor pune în valoare ținutele. Nu în ultimul rând, dacă vei merge mult pe jos, poartă încălțăminte casual confortabilă, precum o pereche de teniși vans sk8 hi. În afară de lenjeria de corp, vei avea nevoie de o trusă de toaletă minimalistă. Poți opta pentru produse de toaletă zero deșeuri, cu săpun, șampon, o pastă de dinți și un deodorant solide, un mini parfum, un pieptene din lemn, o periuță de dinți din bambus și câteva produse de machiaj.

Cazare la prețuri decente

Sună direct la hotelul unde doriți să vă cazați, pentru a fi sigure că ați obținut cel mai bun preț. Frecvent, atunci când faci o rezervare pentru avion și cazare printr-un site de călătorii, ți se va părea că ai obținut cel mai bun preț. Însă un apel telefonic la hotelul vizat poate fi util, pentru că ai putea găsi o anulare recentă la costuri mai mici, cu condiția să negociezi. Pe de altă parte, pentru un city break cu prietenele, o alegere excelentă poate fi închirierea unui apartament în centrul orașului. Nu uita să citești și recenziile clienților, vei putea astfel să ai informații concrete privind locul, accesul la diverse obiective turistice și restaurante, calitatea conexiunii la internet și alte detalii care poate nu sunt trecute în anunțul de închiriere. 

Vacanțele de tip city break sunt perfecte pentru a cunoaște cât mai multe destinații, de la munte cu zăpadă la oraș cosmopolit ori regiuni rurale, făcând în același timp economii semnificative. Cu sfaturile de mai sus, organizarea unui astfel de voiaj va fi floare la ureche, deci nu mai ai niciun motiv să nu te gândești la viitoarea vacanță alături de prietene.

Sursa foto:  Pexels

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton