Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Călătoria cu avionul este cea mai bună soluție atunci când vrei să ajungi rapid la destinație, mai ales dacă este vorba despre distanțe lungi. Este simplu, sigur și plăcut. Trebuie însă să ai în vedere pregătiri speciale atunci când zbori cu avionul împreună cu cei mici. Îți prezentăm în continuare ce trebuie să știi atunci când te urci la bord cu bebelușul tău, la primul său drum cu avionul:
Obține pașaport pentru bebeluș pentru zborurile în străinătate
De cele mai multe ori apelezi la transportul aerian pentru destinații îndepărtate, din țări străine, aflate chiar și pe alte continente. În acest caz este necesar ca micuțul tău să aibă pașaport propriu, așa că asigură-te că obții în timp util toate actele necesare pentru efectuarea deplasării și rezervă biletele de avion doar când știi sigur data de eliberare a documentelor.
Un pașaport pentru bebeluși poate fi:
pașaport temporar – eliberat pentru copii sub 5 ani;
pașaport biometric – emis la cererea părinților pentru copiii sub 5 ani, cu valabilitate de un an;
înscris pe pașaportul părintelui cu care călătorește;
carte de identitate provizorie care asigură dreptul de a trece granițele țărilor din Uniunea Europeană și în alte state unde sunt valabile acorduri bilaterale de trecere a frontierei.
Cumpără biletele de avion în funcție de vârsta și rutinele bebelușului
Poți să cumperi bilet doar pentru tine și să-l ții pe bebe în brațe, folosind o centură de siguranță specială și echipamente de transport și odihnă pentru micuțul tău. Aceste dotări îți vor fi puse la dispoziție de compania aeriană și sunt oferite pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani. Verifică regulamentele și condițiile fiecărei companii aeriene, pentru că există diferențe semnificative între ele.
Ai opțiunea să achiziționezi bilet separat pentru bebelușul tău, începând de la vârsta de 6 luni. În acest caz alege bilete de avion pentru locuri alăturate, situate în partea din față a avionului, ca să te poți urca printre ultimii la bord și astfel bebelușul să nu fie speriat de forfota celor din jur.
Alege cursa aeriană în funcție de obiceiurile de somn și masă ale bebelușului, ca să nu-i creezi niciun disconfort și să suprapui orele lui de odihnă peste orele de zbor. Astfel îl poți hrăni la plecare și la aterizare, iar în timpul zborului să-i dai o gustare ușoară, dacă este nevoie.
Pentru cursele interne, la sosirea la aeroport în Suceava, la Iași, Baia Mare sau în orice altă destinație unde este disponibil transportul aerian, poți să schimbi scutecul bebelușului în saloanele Mama și Copilul, special amenajate în acest scop. Beneficiezi de această facilitate și în aeroporturile internaționale, ceea ce este foarte util, mai ales dacă ai zbor cu escală. Interesează-te din timp despre opțiunile pe care le ai la dispoziție pentru călătoria împreună cu un copil mic:
dacă sunt permise scaune auto pentru copii sau scaune auto omologate pentru transport aerian;
dacă aduci scăunelul tip landou de acasă sau îl asigură compania;
dacă bebe are dreptul la bagaj propriu sau trebuie să folosești bagajul tău de mână pentru lucrurile lui;
ce produse de îngrijire și alimente pentru bebe primești din partea companiei de zbor;
care sunt costurile și taxele suplimentare pe care trebuie să le achiți pentru diverse servicii, dacă acestea nu sunt incluse în prețul biletului.
Pregătește un bagaj de mână special pentru bebeluș
Fie că pregătești o gentuță specială pentru bebe sau îi faci loc în bagajul propriu pe care-l iei la bord, nu uita de următoarele lucruri: hăinuţe mai groase, seturi de schimburi, jucării noi și jocuri care să le rețină atenția, gustări, sticluțe de maxim 100 ml cu lapte sau ceai. În funcție de oferta companiei aeriene, poți lua la bordul avionului și un mic cărucior pliabil, dar de cele mai multe ori acestea sunt acceptate doar ca bagaje de cală.
Ține seama de recomandările prezentate atunci când planifici primul zbor împreună cu bebelușul tău, ca să aveți împreună o experiență plăcută, iar călătoriile cu avionul să devină pe viitor momentele sale preferate.