Originile neştiute ale obiceiurilor de nuntă

Zodiacul Chinezesc. Ce zodie chinezească ești în funcție de anul nașterii

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Nicio nuntă, oricât de bogată ar fi, nu are farmec, dacă nu respectă tradiţiile îndrăgite de toată lumea. Multe dintre obiceiurile vechi sunt mai frumoase decât cele noi, iar semnificaţiile lor te vor surprinde!
Nunta este evenimentul din viaţa noastră cel mai bogat în obiceiuri şi tradiţii. De cum anunţi că te vei căsători, bunica, mama sau naşa încep să te înveţe cum să te pregăteşti pentru ziua nunţii. Fiecare îşi va aduce aminte de obiceiurile pe care, la rândul său, le-a păstrat la nuntă. Iată câteva dintre tradiţiile răspândite în toată Europa, ale căror origini sunt mai puţin cunoscute.

Rochia albă, o modă trecătoare

În multe alte culturi ale lumii, mireasa poartă haine cât mai colorate, numai albe nu. Tinerele din India îşi pregătesc o ţinută din mătase roşie, brodată cu aur. În Africa, miresele poartă rochii viu colorate, să scoată în evidenţă bucuria pe care o trăiesc. Nici în Europa, miresele nu purtau neapărat rochii albe până la nunta Reginei Victoria cu prinţul Albert, în anul 1840. Ulterior, miresele din înalta societate i-au urmat exemplul, iar într-o jumătate de secol rochia albă a devenit obligatorie. Moda, însă, se schimbă şi nuanţele de sidef, ivoire sau auriu încep să-şi facă loc în istoria rochiei de mireasă.

Voalul, pavăză contra farmecelor

În Imperiul Roman, miresele îşi ascundeau chipul în spatele unor voaluri de un roşu ca focul, să fie protejate de blesteme şi farmece. În alte religii, vălul reprezintă modestia şi respectul faţă de biserică şi Dumnezeu. Dar voalul era şi o soluţie elegantă să ascunzi urâţenia unei mirese pe care mirele o vedea prima dată la altar. Cu timpul, vălurile lungi şi bogat ornamentate, care acoperau aproape în întregime mireasa, au devenit un simbol al statutului ei social. Azi, pentru mirese, voalul nu mai este decât un accesoriu, care dă o notă princiară rochiei de gală.

Buchetul, cu rol de protecţie

Originea buchetului de nuntă, atât de iubit în Europa şi America, pare să vină dintr-o tradiţie medievală, fără nicio legătură cu semnificaţiile actuale. Se pare că, în vremurile în care boli cumplite, precum holera, lăsau satele şi cetăţile pustiite, oamenii foloseau plantele de leac să se protejeze. La nunţi, miresele mergeau spre altar cu un mănunchi de ierburi puternic aromate, dintre care nu lipseau usturoiul, mărarul sau salvia. De la un veac la altul, buchetul a devenit o adevărată bijuterie, iar trandafirii şi crinii regali i-au luat locul prozaicului usturoi.

Lovitură dură pentru George Simion, liderul AUR! Ce anunț oficial a făcut Palatul Cotroceni

Recomandarea zilei

Verigheta, simbolul supunerii

Azi, inelul de aur sfinţit la cununie, purtat de ambii miri, e un simbol al uniunii lor. În vremurile de demult, era, însă, simbolul supunerii. Verighetele destinate mireselor sunt menţionate în documente încă din perioada Egiptului antic şi a Imperiului Roman. Ulterior, un papă din secolul al XII-lea a decretat ca femeile căsătorite să poarte un inel, ca semn al apartenenţei lor la familia soţului. În schimb, inelul de logodnă cu diamant devine o modă abia pe la începutul secolului XX, ca semn al afecţiunii şi aprecierii mirelui faţă de aleasa sa.

Jartiera cu noroc

Obiceiul de a arunca jartiera din dantelă, mai puţin adoptat la noi, dar în mare vogă în Europa occidentală, are şi el origini stranii. În Anglia sau Franţa medievală, nuntaşii obişnuiau să rupă o bucată din rochia miresei, după ce era cununată la altar. Credeau că ţesătura albă, purtată de o tânără fecioară şi binecuvântată de preot, le aducea noroc. Nu de puţine ori, mireasa îşi încheia ziua nunţii plângând după rochia zdrenţuită… Aşa că, cineva a avut ideea salvatoare ca tânăra femeie să ofere unui singur nuntaş norocos ceva din garderoba ei festivă.

Divorț la nivel înalt în politică. Incredibil ce a aflat despre soțul ei, după ani de mariaj! „Mi se face rău când mă gândesc”

Recomandarea zilei

Domnişoarele de onoare, gardienii miresei

Tradiţie moştenită din epoca Angliei victoriene, domnişoarele de onoare aveau rolul să protejeze cu puritatea lor tânăra care mergea spre altar. La începuturi, şi ele se îmbrăcau în alb, purtând voaluri pe chip, mai scurte însă decât cel al miresei. Când industria textilelor a luat avânt, tinerele însoţitoare au început să poarte rochii colorate, astfel încât numai mireasa să atragă privirile tuturor prin rochia ei imaculată.

Cavalerul de onoare, omul de pază

Fratele sau cel mai bun prieten al mirelui este întotdeauna mândru să joace rolul de cavaler de onoare. În biserică, el susţine lumânările de cununie… pe vremuri, însă, ţinea la şold sabia şi era gata oricând să lupte pentru mire, dacă era atacat la nuntă. Nu de puţine ori, în rândurile nobilimii medievale, nunţile erau făcute cu forţa sau mireasa era furată de la părinţi. Alteori, nunta era doar o tranzacţie financiară, iar dacă mirele nu era mulţumit de dota primită, putea scoate sabia să-şi ceară drepturile.

Furatul miresei, prilej de amuzament

Un obicei barbar, din perioada medievală, spune că nobilii aveau dreptul la „prima noapte”. Nu de puţine ori, miresele frumoase erau furate de la nuntă şi duse plocon boierului care se considera îndreptăţit să se bucure de nurii fetelor, dacă nu primea o despăgubire substanţială din partea mirelui. Răspândit în Anglia şi în Franţa medievală, acest obicei ruşinos se întâlnea şi pe meleagurile noastre. Azi, furatul miresei face parte din spectacol, pentru amuzamentul nuntaşilor care încurajează mirele să dea o recompensă pentru a-şi recăpăta soţia.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro