Sigur nu ştiai că acest delicios aperitiv libanez te poate ajuta să te laşi de fumat nu numai pe tine. ci şi restul planetei. Vezi cum scapi de fumat cu hummus şi la ce este bună pasta de năut şi susan.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
La nivel mondial, vânzările de ţigări scad şi vânzările de năut, susan şi hummus (pastă din năut, susan, ulei şi usturoi, consumată ca aperitiv în unele ţări arabe) cresc. Din această cauză, unii dintre fermierii care cultivau tutun au început să schimbe culturile pe năut.
Mai multe organizaţii nonguvernamentale au pus la cale o campanie naţională în Statele Unite, menită să reducă fumatul în rândul adolescenţilor, prezentând avantajele consumului de hummus.
Deşi sună ca un scop ciudat şi greu de atins, campania se pare că dă deja rezultate, mai ales că toată lumea ştie că ţigările fac rău organismului, pe când hummus-ul este delicios şi sănătos.
În statele americane unde campania a fost prezentată în forţă, sub formă de videoclipuri, afişe şi vedete care vorbesc despre beneficiile consumului de hummus versus fumat, tinerii au început să renunţe la fumat.
Faptul că fermierii văd şi singuri creşterea profitului atunci când schimbă culturile de tutun pe cele de năut a ajutat mult la reducerea fumatului la nivel mondial, chiar dacă studiile sunt insuficiente şi cifrele scad uşor.
Vezi un video simpatic care explică de ce e bine să consumi hummus ca să scapi lumea de tutun.