Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Virgil Ianțu a anunțat că încheie colaborarea cu Televiziunea Română, după o perioadă de 9 ani în care a moderat emisiunea „Câștigă România”. Prezentatorul Tv a explicat că parcursul lui a fost unul foarte lung și frumos.
Celebrul om de televiziune a prezentat „Câștigă România”, unul dintre cele mai longevive proiecte din cadrul TVR. Producția s-a bucurat de performanțe editoriale și de audiență obținute fără bugete extinse de promovare.
Mai mult, formatul românesc a obținut recunoaștere internațională și a fost nominalizat la European Broadcasting Union, fiind preluat ulterior pe piața media din Spania, unde este difuzat în Galicia și a ajuns la al treilea sezon.
Prezentatorul Tv a transmis un mesaj emoționant în care a vorbit despre cei 9 ani în care a fost parte din emisiune.
„Cei 9 ani de «Câștigă România!» la TVR se încheie aici! A fost un drum lung și frumos. Alături de un format românesc creat de Zucchero Media, care a crescut și și-a câștigat publicul și popularitatea în mod organic, fără să se bucure vreodată de avantajul unor campanii masive de promovare”, a precizat prezentatorul TV.
„Un format românesc care a trecut granițele. În toți acești ani, «Câștigă România!» a fost nominalizat la EBU printre formatele importante din Europa și a primit premii în țară, reușind să se impună chiar în fața unor emisiuni consacrate. Iar astăzi, formatul este produs și difuzat în Galicia, Spania, ajuns deja la al treilea sezon.
Asta înseamnă că formatul și-a câștigat, prin propriile forțe, locul și statutul. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au urmărit în toți acești ani, concurenților, oameni extraordinari, care au dat personalitate și emoție fiecărei ediții”.
Ce se întâmplă cu emisiunea
Virgil Ianțu a ținut să mulțumească echipei din spatele camerelor de filmat și a lăsat să se înțeleagă că proiectul ar putea continua sub o altă formă.
„Mulțumesc. Și, în mod special, celor care au susținut emisiunea de-a lungul timpului. Le mulțumesc oamenilor din echipa de producție și documentare, celor care au pus suflet în ceea ce au făcut și au muncit cu bucurie, indiferent cât de mare a fost efortul. «Câștigă România!» nu dispare! Doar încheie un capitol frumos. Iar eu… merg mai departe. Vă mulțumesc!”, a concluzionat prezentatorul.