Serena Williams, la un pas de moarte când a născut. „Nimeni nu mă asculta”

De Adelina Duinea, pe

Serena Williams (40 de ani) a devenit mama unei fiice, Alexis Olympia Ohanian, Jr. (4 ani), în septembrie 2017. Într-un eseu publicat recent, sportiva a mărturisit că a fost la un pas de moarte în momentul nașterii lui Alexis.

Serena Williams, la un pas de moarte când a născut. „Nimeni nu mă asculta”

De mai bine de 10 ani, Serena prezintă un risc crescut de formare a cheagurilor de sânge. În 2011, jucătoarea de tenis a suferit un embolism pulmonar, afecțiune care constă în blocarea unui cheag de sânge în interiorul unei vene care alimentează plămânii și inima.

Experiența respectivă a făcut-o pe sportivă mult mai vigilentă în privința sănătății sale. Din acest motiv, în momentul nașterii fiicei sale, în ciuda indiferenței asistentelor, Serena a insistat că are simptome similare unui cheag de sânge.

„Nimeni nu mă asculta”, a scris într-un eseu publicat în revista Elle.

Serena a realizat că ceva era în neregulă când i-au amorțit picioarele, a început să simtă dureri îngrozitoare și a observat că nu-și mai putea mișca picioarele nici spatele.

„Posibil să fi leșinat de câteva ori”, a mai scris sportiva, precizând că a atras atenția personalului medical în privința simptomelor sale, explicându-le că s-ar putea să aibă nevoie de heparină, medicament care previne formarea cheagurilor de sânge.

„Nu prea știm dacă acel medicament e potrivit în acest moment”, i s-a spus. Personalul medical i-a explicat sportivei că medicamentul respectiv, care subțiază sângele, ar putea duce la sângerarea operației de cezariană, însă Serena a „simțit că era important și a persistat”.

A început să respire greu și să tușească. A tușit atât de tare încât operația i s-a desprins, revenind pe masa de operație pentru prima dintr-o serie de multe alte proceduri.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

David și Victoria Beckham, jefuiți în timp ce se aflau în casă cu fiica lor de 10 ani

DJ-ul Tiesto, care vine în vară la SAGA Festival, și soția lui, modelul Annika Verwest, așteaptă cel de-al doilea copil

Jessie J a dezvăluit că a pierdut o sarcină. „Să rămân însărcinată a fost un miracol în sine”

„Când m-am trezit am simțit că eram pe moarte. Părinții și socrii mei încercau să-mi vorbească, iar eu nu mă puteam gândi decât că: «Mor. O să mor. Dumnezeule»”, a mai scris.

„I-am spus unei asistente: «Am nevoie de o tomografie la plămâni și apoi să primesc heparină». Mi-a zis: «Cred că medicamentele te fac să vorbești nebunește». «Nu, îți spun de ce am nevoie. Am nevoie de o tomografie imediat». Mi-a zis să mă odihnesc, dar am insistat”, a mai spus Williams.

Asistenta a chemat, în cele din urmă, medicul, care a fost de acord cu analizele. „Îi sunt atât de recunoscătoare. Aveam un cheag de sânge la plămâni. A trebuit să mi se introducă un filtru în vene pentru a-l distruge înainte să-mi ajungă la inimă”, a mai dezvăluit Serena.

Ulterior, medicii au descoperit mai multe cheaguri pe care le-au îndepărtat cu ajutorul mai multor intervenții chirurgicale.

„Eram epuizată. Deși luptasem pentru heparină, nu mi-a plăcut tratamentul. Voiam doar să fiu cu copilul meu”, mai scrie sportiva.

În ciuda experienței neplăcute cu asistenta, Serena a spus că medicul ei a fost „minunat”. Diagnosticarea întârziată a avut ca rezultat 7 zile petrecute în spital și șase săptămâni de recuperare la pat.

În eseul ei, Williams a precizat că, potrivit statisticilor, în Statele Unite, femeile de culoare au de aproape trei ori mai multe șanse de a muri din cauza complicațiilor apărute la naștere decât femeile albe.

„Multe dintre aceste decese pot fi prevenite, consideră experții. Faptul că am fost auzită și tratată corespunzător a făcut diferența dintre viață și moarte pentru mine. Aceste statistici ar fi diferite dacă personalul medical ar asculta femeile de culoare”, a mai notat Serena.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!