Simon Cowell, la un pas de a rămâne paralizat, în urma unui accident grav

De Oana Savin pe
Simon Cowell a suferit un grav accident, în acest weekend. Acesta a fost la un pas de a rămâne paralizat după ce s-a rănit foarte grav la coloană și a suferit o operație ce a durat șase ore.

Potrivit The Mirror, Cowell s-a aflat „la un centimetru” de a-și rupe coloana.

Simon, în vârstă de 60 de ani, a căzut de pe bicicleta sa electrică pe care o testa în casa sa din Malibu.

Un prieten apropiat de-al juratului „X Factor”, a declarat pentru sursa citată că, deși Simon Cowell și-a rupt spatele ân câteva locuri, iar rănile sale au fost grave, coloana sa vertebrală a fost ratată la centimetru.

Simon Cowell, la un pas de a rămâne paralizat, în urma unui accident grav

Citește GRATUIT numărul de august al Revistei Unica, în format digital!

„Am vorbit cu el înainte de operație și avea dureri îngrozitoare și se afla în șoc. Și-a rupt spatele în câteva locuri, însă a fost chiar norocos. A căzut pe spate, iar medicii spun că i-a fost evitată coloana vertebrală cu un centimetru, ceea ce ar fi fost mult mai grav. A intrat în operație timp de șase ore și au fost nevoiți să-i pună o tijă de metal. Se recuperează la spital și ne așteptăm să mai rămână internat câteva zile”, a afirmat prietenul lui Cowell.

Simon se afla acasă cu soția sa, Lauren și fiul lor în vârstă de 6 ani, Eric, când a avut loc accidentul.

Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Simon Cowell.

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro