Rona Hartner se căsătorește în luna octombrie. Care este starea sa de sănătate în prezent

De Mădălina Manole pe
Rona Hartner a fost diagnosticată cu cancer de colon în luna martie a acestui an și a fost supusă unei operații de îndepărtare a tumorii. Ulterior, aceasta a mers în Franța la tratament cu chimioterapie, acolo unde se află și în prezent.

Rona Hartner, în vârstă de 46 de ani, se simte mult mai bine în prezent și urmează cu strictețe tratamentul și recomandările medicilor, ba chiar își face planuri de căsătorie pentru această toamnă: „Păi fac nunta fără să vin în România?! Nu se poate. Ies din tratament şi facem cununia civilă în octombrie. În trei luni depunem dosarul şi facem cununia civilă în octombrie şi o mare petrecere în România, cu toată familia. Iar pentru cununia religioasă trebuie mai multă pregătire, cam şase luni. Cununia religioasă o facem după. Cununia religioasă o să o facem pe Coasta de Azur şi vrem pe plaja pe care m-a cerut de nevastă să facem petrecerea” – a transmis Rona Hartner la Antena Stars.

Rona Hartner si Herve, iubitul sau

Rona Hartner este o persoană foarte optimistă și atitudinea sa a ajutat-o foarte mult în lupta cu cancerul. Actrița și logodnicul său se vor muta în Franța, într-o casă pe malul mării: „Cumpărasem acum trei ani o casă mai înspre Provence şi era prea departe de mare şi de oraş. Mi-a prins bine trei ani să stau departe de lume, după ce fusesem 20 de ani în Paris, dar acum am luat o casă chiar pe malul mării. Ca de obicei, mama mea este alături, la fel fetiţa mea şi Herve.”

Sursă foto: Arhivă

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Lady Gaga şi Bradley Cooper au o relație ascunsă? Ce spune Mel B despre cei doi

Lady Gaga şi Bradley Cooper au o relație ascunsă? Ce spune Mel B despre cei doi