Home > Vedete > Româneşti > Silviu Mircescu, despre serialul „Cei trimiși” și rolul de tată: „Trebuie să recunosc că îl răsfăț foarte mult pe băiețelul meu” / Exclusiv
Silviu Mircescu, despre serialul „Cei trimiși” și rolul de tată: „Trebuie să recunosc că îl răsfăț foarte mult pe băiețelul meu” / Exclusiv
Silviu Mircescu a vorbit deschis despre experiența lui de pe platourile de filmare ale serialului „Cei trimiși”, disponibil exclusiv pe Voyo, dar și despre latura sa profund personală: cum este ca tată și care sunt amintirile lui preferate de Crăciun. Cu sinceritate și emoție, actorul a făcut și un scurt bilanț al anului 2025, punând accent pe una dintre cele mai importante reușite personale.
Silviu Mircescu, despre serialul „Cei trimiși” și rolul de tată
Silviu Mircescu revine pe micile ecrane într-un nou proiect care promite suspans și adrenalină. În serialul „Cei trimiși”, primul serial polițist-paranormal din România, acesta rămâne fidel zonei care l-a consacrat, făcând parte, din nou, din „echipa bună”, chiar dacă apariția sa este una surpriză, menită să fie descoperită de telespectatori pe parcurs.
Bună, Silviu! Spune-mi, te rog, câteva cuvinte despre rolul pe care îl joci în serialul Cei Trimiși.
Am rămas tot în zona mea de om al legii, cum s-a obișnuit lumea cu mine, să fiu tot de partea bună, în echipa bună. Apar și eu la un moment dat în acest serial. Nu vreau să vă spun foarte multe, vreau să vă uitați. Apar la un moment dat, nu sunt de la început.
Poți să ne spui care a fost cea mai dificilă zi de filmare pentru tine?
Nu pot să spun care a fost cea mai dificilă zi, pentru că nu am avut foarte mult de filmat. Au fost doar două zile de filmare. Dar alea două zile au fost constructive și pline de acțiune. Asta pot să vă spun.
Este primul serial polițist-paranormal. Tu ai avut vreodată vreo experiență paranormală până acum?
Măi, sincer, n-am avut niciodată o experiență paranormală, în afară de faptul că mi se mai părea mie prin casă, cine știe cum, că am auzit o ușă o trântită sau o chestie de genul ăsta, dar în rest n-am trăit nimic paranormal. Așa, când eram mic, mi se mai părea, dar cred că erau doar în mintea mea. Ceva concret, palpabil, palpabil oricum n-aveam cum, dar concret n-am trăit niciodată.
Ce planuri ai de sărbători? Cu cine o să petreci Crăciunul și Revelionul?
De sărbători, clasic, Crăciunul în familie, că așa e frumos, așa trebuie să fie, să facem în familie, cu mama, cu părinții, cu copilul, cu băiețelul meu și cu toată lumea, cu familia. Iar de Revelion niciodată nu m-am gândit, mai ales în ultima vreme. Nu prea mă gândesc la chestia asta, e totul așa, ce o să fie, o să fie.
Pentru mine e ceva normal. Și niciodată nu mi-a fost greu pentru că ne-am înțeles foarte bine și mă înțeleg foarte bine cu băiețelul. Și nimic nu mi s-a părut greu până în momentul de față. Din contră, e cel mai frumos lucru pe care am putut să-l fac pe pământul ăsta.
Dintre tine și mama lui, cine e polițistul bun și cine e polițistul rău?
Aici e discutabil. Când unul, când altul, că așa ar trebui să fie. Nu e unul mereu. Depinde de situație. Dar eu sunt ăla mai permisiv, trebuie să recunosc. Trebuie să recunosc că îl răsfăț foarte mult pe Toni, pe băiețelul meu.
Cea mai frumoasă amintire de Crăciun și cea mai importantă reușită pe 2025
Care e cea mai frumoasă amintire a ta de Crăciun?
Eu am prins alte vremuri. Amintirea aia de Crăciun e momentul în care faci bradul cum era pe vremuri, cu mirosul de brad și portocală amestecate, cu bomboane din care mai furai câte una, dar fără te vadă, că dacă te vedea te certa. Tot timpul luam bomboana și după aia încercam eu să le ambalez în așa fel încât să dau impresia că bomboana e acolo. Și bineînțeles colindele, cum era pe vremuri. Să mergem să colindăm, să mergem din ușă în ușă, să primim covrigi, să primim toate cele. S-au cam dus vremurile alea. Nu știu cât mai e acum în ziua de azi, nu știu cât se mai practică, dar atunci era foarte frumos. Noi am prins și alte vremuri.
Care este cea mai importantă reușită a ta pe anul 2025?
Cred că am fost mai răbdător, am avut mai multă răbdare ca niciodată. Și îmi propun tot timpul, de la an la an, să nu mai pun la suflet tot ce se întâmplă în jurul nostru. E inevitabil. De-aia ne îmbolnăvim, de-aia suntem stresați, de-aia suntem… Și am zis tot timpul, bă, hai să nu mai pun la suflet, dar niciodată nu reușesc.