Home > Vedete > Româneşti > Oana Ioniță, noi dezvăluiri despre relația pe care o are cu fiul ei, Maxim, după divorțul de tatăl lui: „E destul de sporadică, din păcate” / Exclusiv
Oana Ioniță, noi dezvăluiri despre relația pe care o are cu fiul ei, Maxim, după divorțul de tatăl lui: „E destul de sporadică, din păcate” / Exclusiv
Oana Ioniță încă luptă în instanță pentru ca domiciliul fiului ei, Maxim, să fie stabilit la ea. Într-un interviu pentru Unica.ro, coregrafa a dezvăluit ce relație are în prezent cu fiul ei și cu fostul soț, Florin Budnaru, dar și ce mesaj are pentru femeile care trec printr-o situație similară cu a ei.
Ce relație are Oana Ioniță cu fiul ei, Maxim, la doi ani de la divorțul de tatăl băiatului
După divorț, Oana Ioniță (43 de ani) a convenit cu tatăl lui Maxim, Florin Budnaru (46 de ani), ca domiciliul băiatului să fie la el, dar să își vadă fiecare copilul în mod egal. Fostul soț nu s-a ținut însă de cuvânt, ci a împiedicat-o pe Oana să-și vadă fiul vreme de mai multe luni. Ulterior, coregrafa a cerut ajutor instanței pentru a-și vedea fiul.
În prezent, Oana Ioniță își vede fiul opt zile într-o lună și împarte în mod egal aniversările și vacanțele lui Maxim. Într-un interviu pentru Unica.ro, fosta bebelușă de la „Cronica Cârcotașilor” ne-a spus ce planuri de vacanță și-a făcut cu cei doi copii, cât de apropiată este de Maxim în prezent, dar și ce sfat are pentru femeile care trec printr-o situație similară.
Oana Ioniță are doi copii, o fiică, Isabel, dintr-o fostă relație cu un bărbat spaniol, și un fiu, Maxim, din fosta căsnicie cu tenorul Florin Budnaru.
„În momentul de față ne vedem mai puțin ca să putem construi”
Cum este relația voastră în prezent, a ta cu Max?
E destul de sporadică, din păcate. Din punctul meu de vedere, o relație trebuie să fie constantă și cât mai… amplă. În momentul de față ne vedem mai puțin ca să putem construi, dar pe vară sper să putem să refacem timpul pe care l-am pierdut în perioada asta. Nu ține de mine. Dacă ar fi după mine, l-aș lua peste tot. Dar trebuie să împărțim acest timp în mod egal. Adică nu în mod egal. La mine foarte puțin și la fostul soț mai mult.
„Mi se pare că este nejustificat ce se întâmplă cu mine”
Procesul avansează într-o direcție care te bucură sau dimpotrivă?
Procesul nu mi se pare că avansează. Mi se pare că în momentul de față în țară nu se dau niște perspective normale, unor situații normale și cumva se dă dreptul fiecăruia să facă cam ce vrea atunci când nu există o dispoziție legală. Nu pot să comentez foarte mult, dar mi se pare că este nejustificat ce se întâmplă cu mine și nu numai cu mine, cu foarte mulți oameni care trec prin aceleași situații în România, în momentul de față.
Tu și fostul soț comunicați acum legat de creșterea lui Max?
Comunicăm, dar fiecare își ia deciziile. Adică s-a stabilit un program și Maxim merge după programul pe care l-a stabilit fostul soț.
Ce mesaj ai pentru femeile care trec printr-o astfel de situație sau printr-un divorț?
Înainte să se apuce de orice convenție și să stabilească orice program pe care l-ar avea cu copilul lor în viitor, să se gândească de foarte multe ori că atunci când se despart de cineva, nu stau de vorbă cu persoana pe care au avut-o în viața lor înainte. De multe ori, oamenii se înstrăinează inutil și devin rivali, poate dușmani, și, de cele mai multe ori, se răzbună prin copii. Și atunci cred că o mamă, în primul rând, trebuie să se gândească la binele ei în relația cu copilul și să prioritizeze acel program, indiferent de ce îi spune avocata, fostul soț, să-și găsească timp. Pentru că dacă l-ai stabilit în instanță, după îți e ușor. Dar până ajungi în momentul ăla, dacă ai încredere, e posibil să-ți o iei în freză.
Unde pleacă Oana Ioniță cu cei doi copii în vacanță
Urmează vacanța copiilor. Ce planuri ai cu cei doi copii ai tăi?
Cu Isabel o să plec la un concurs, la finala mondială de la Dance World Cup din Burgos, din Spania. O să stăm 10 zile acolo. Ne place să fim printre cei mai buni dansatori din lume. O să mergem probabil o săptămână în Grecia, pentru că ne place în Grecia. Iar anul ăsta, pentru prima oară, m-am hotărât să stabilesc cât mai multe obiective în România. Să merg și la mare, și la munte. Deci anul ăsta suntem pe plan local.
Și o să fie și Isabel și Max în aceste vacanțe prin țară?
Da, pentru că vacanțele sunt împărțite și îl am jumătate din timp la mine, jumătate la fostul soț, deci cumva trebuie să îmi găsesc timp ca în acea jumătate să îi ofer cel mai bun timp, să se simtă cât mai bine.
Ce sau cine îți colorează viața în prezent?
Isabel e lângă mine 100% și eu lângă ea. Avem și momentele noastre adolescentine, că de multe ori mă simt și eu adolescentă. Contează să fim împreună și să ne susținem. Eu simt că ea este în momentul de față, oricum copiii mei sunt totul pentru mine, dar este alături de mine și o simt. Când am nevoie de ceva, că am întârziat undeva, că trebuie să facem ceva împreună, că trebuie să gătim, să spălăm vasele, lucruri simple. Până la urmă, viața e constituită din lucruri simple. Oamenii adevărați pe care îi ai lângă tine, că sunt parte din familia ta sau că sunt oameni dragi, ei țin de drumul pe care-l ai în viață.