George Mihăiţă: „Copiii mei îmi aduc cea mai mare bucurie”

De Libertatea pentru femei pe

Un veşnic adolescent, îndrăgostit de teatru şi comedie, George Mihăiţă este unul dintre acei actori pe care de la prima vedere îi simţi aproape. Simpatic, degajat şi cu un aer prietenos, ne-a împărtăşit din bucuriile sale şi tot ceea ce este mai important în viaţa lui.
Sunteţi din 2002 director al Teatrului de Comedie. Cum s-au schimbat lucrurile de la venirea dv. aici?
Din ce spun spectatorii, se pare că am reuşit în bună parte să readun „familia” care era Teatrul de Comedie şi să profit de talentul multor actori, să-i pun în pagină, cum se spune, să joace roluri pe care ei le meritau. Iar succesul a venit destul de repede.

Când a reînceput stagiunea, după vacanţa de iarnă?
Spectatorii au fost poftiţi să revină la teatru încă de pe 8 ianuarie şi mă bucur că avem săli pline. Dar înainte de a reîncepe stagiunea pe 5 ianuarie am aniversat 50 de ani de la înfiinţarea Teatrului de Comedie. Pentru mulţi dintre noi teatrul „trăieşte”. În fiecare an îl serbăm. Pentru asta am realizat un album cu imagini „50 de ani” iar pentru că Radu Beligan a fost cel care l-a înfiinţat în 1961 am decis ca sala mare a teatrului să îi poarte numele marelui maestru.

Ce surprize aţi mai pregătiti?
Am găsit la Romexpo un pavilion pe care îl transformăm în sală de teatru, pe perioadă nedeterminată. Ne vom vedea acolo, la „Teatrul teatrelor”, cu cele mai bune comedii din Bucureşti şi, de ce nu, din ţară.
De asemenea, se va continua Festivalul comediei româneşti, ne vom ţine şi de concursul de comedie românească.  

Cum decurge programul dv.?
Când am venit în teatru mi-am propus să fac o echipă. Am o vorbă: „Banca Ţiriac n-o conduce Ţiriac, dar şi-a pus echipă capabilă să răspundă tuturor cerinţelor”. Eu nu trebuie să stau mult în teatru. Cu un regizor pot să mă văd la un băruleţ, cu un altul la tenis. Mă mişc foarte mult. Nu e o meserie de birou. Eu nici nu am vrut să fiu director, dar am fost forţat de împrejurări. Din ’92-’93 am fost în toate proiectele pe care le fac şi părerea mea este că a fi director este sub meseria de actor de succes. În plus, este un sacrifiu. Atunci când ai trei copii, de la o vârstă, îţi doreşti să stai mai mult în preajma lor. Dar pentru colegii mei, a meritat. Şi faptul că mă opresc oameni pe stradă şi-mi spun „Ce aţi făcut din teatrul ăla!”, bineînţeles în sens pozitiv, mă bucură.
Teatrul de Comedie se bucură de succes la cel mai mare festival de teatru din lume, unde am fost cu „Revizorul” şi am obţinut patru stele din cinci. Când joci cu casa închisă atâtea spectacole şi obţii premii UNITER, inclusiv în ţară, satisfacţia este foarte mare.

Cum îmbinaţi activitatea de părinte cu cea de actor şi de manager?
Părerea mea este că trebuie să te comporţi într-un anume fel în societate ca să fii un exemplu pentru copiii tăi. Ceea ce faci să fie un lucru de răsunet, să fii civilizat, să-ţi iei copiii drept prieteni şi atunci ai câştigat partida. Având revista „Salut” atâta timp şi primind zeci de mii de scrisori, eu înţeleg poate mai mult decât alţi părinţi ce trebuie să faci pentru un copil. Când fiul meu Tudor, la 29 de ani, mi-a scris că nu ştie dacă sunt tatăl perfect, dar, cu siguranţă, cel mai bun, înseamnă că meseria asta de părinte am dobândit-o în timp şi merită să ai copii.

Tudor este instructor de arte marţiale (Mixt Martial Arts) şi jurnalist sportiv. Vă pare rău că nu a ales o carieră artistică?
Niciodată, pentru că ar fi trebuit să muncească dublu. Când ai un tată pe care îl cheamă George Mihăiţă pereţii sunt mai transparenţi. Dacă voia, singur, nu era nicio problemă! Oricum, cred că e mult mai inteligent decât mine, un băiat deştept care a ştiut ce vrea.

Şi ceilalţi doi fii?
Vlăduţ (7 ani) e în clasa întâi, iar Andrei (8 ani) e în clasa a doua. Cred că cel mic se va îndrepta spre teatru. Când vorbeşte, nu spune normal o frază, ci îşi schimbă privirea, are tonuri diferite şi un fel interior de a se mişca. Conform vorbei „un actor mare se vede de când intră în scenă”, aşa fiul meu cel mic are o lume a lui. Iar Andrei sper să ajungă un mare tenisman, după cum spune profesorul lui. Practică de un an şi jumătate şi dă semne că merge foarte bine.

Consideraţi un avantaj faptul că mama băieţilor dv., Delia Seceleanu (n.r.: a lui Vlad şi Andrei) este actriţă şi lucraţi împreună?
Eşti un copil! Ăsta este răspunsul meu (râde).    

Cum vedeţi o căsnicie bună?
Nu poate nimeni să dea un astfel de răspuns. Ea poate să existe sau să nu existe, dar nimeni nu poate să spună cum este o căsnicie bună.

La dv. ce contează?
La mine contează comunicarea.

Şi este?
Eşti un copil! (râde)

Când vă vom mai vedea într-un film?
În toamna acestui an, când va avea loc premiera filmului „Undeva la Palilula”, în regia lui Silviu Purcărete. Rolul pe care îl joc aici îl pun alături de cel pe care l-am interpretat în „Reconstituirea”. 

Când v-aţi daţi seama prima dată că vă doreaţi să faceţi actorie?
În şcoala generală eram clovnul clasei, bufonul şcolii. Aşa era felul meu de-a fi. Ce putea să fie în mintea mea în clasa a şaptea dacă eu ieşeam la tablă cu pantofii cu tocuri ai unei fete. Stăteam în ultima bancă şi în spatele meu era cuierul, iar eu ridicam mâna prin mâneca unui palton. Pe profesori îi auzeai:
„4, Mihăiţă! 3 Mihăiţă! 2!… Hai 7, Mihăiţă, să-ţi iasă media că eşti simpatic!” (râde)

Ieşeaţi pe tocuri şi pe stradă?
Nu! (râde) Dar mă trimiteau profesorii să ud buretele şi mă duceam tocmai la stadionul din apropiere, că acolo aveau fetele oră. Eram un mic Păcală pe lângă ceilalţi. După mulţi ani m-am reîntâlnit cu profesori care mi-au spus ce bucurie le-a făcut că eu am existat printre ceilalţi elevi şi au bănuit că voi putea ajunge actor.

Cum vă amintiţi că aţi „păşit” în lumea artistică?
Am debutat la Bulandra, în „Ziariştii”, şi din 1972 am venit la Teatrul de Comedie. De atunci sunt aici. M-am simţit întotdeauna extraordinar şi nu-l mai dau pe alt teatru. Nici nu mai am timp! (râde) Părinţii nu m-au ajutat, săracii, cu venirea la Bucureşti, pentru că nu aveau posibiliatea. A trebui s-o iau ca şi colegul meu de clasă Mircea Diaconu cu hei-rup. Am avut apoi şansa să joc în anul doi în „Reconstituirea”. De-a lungul timpului am ajuns la peste 60 de filme, vreo 30 de piese de teatru la televiziune şi 40 la teatrul de Comedie. Când faci ce-ţi place, ai succes şi câştigi bani din asta, ai bucurii şi poţi să oferi şi celorlalţi din preaplinul tău.

3 lucruri care îi fac plăcere

1 Copiii
„Cei care îmi aduc cea mai mare bucurie sunt copiii mei. Tudor e antrenor de jujitsu brazilian, cu echipa lui a luat medalii de aur şi de bronz la Campionatele Europene, comentează K1, e un gazetar extraordinar, un om integru, calm. Iar cei mici îmi umplu sufletul de bucurie.”

2 Teatrul
„E ca o a doua respiraţie şi mă refer la teatru.  Eu sunt un om foarte muncitor şi chiar dacă unora li se pare că îmi ies uşor toate, ies, dar cu multă muncă. Am fost fiu de muncitori, care lucrau din greu. Şi m-am zbătut pentru că altă şansă nu aveam.”

3 Adolescenţa
„De fenomenul adolescenţei sunt îndrăgostit pe viaţă. Am avut 10 ani revista «Salut», am scris la «Scânteia tineretului», am scos cartea «Dramele adolescenţilor», de la mine a plecat legea – în a doua duminică a lunii mai e «Ziua Adolescenţilor», dacă continui voi fi la a 13-a ediţie a festivalului adolescenţilor «Jos Pălăria».”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

INNA, apariție hot pe coperta revistei Unica iulie 2019

INNA, apariție hot pe coperta revistei Unica iulie 2019